| SoulHealer a întrebat:

Noaptea trecută, m-am pus în pat şi am încercat să fac o dedublare astrală (pentru prima dată în viaţa mea). Ok, m-am concentrat aproximativ 7 minute încontinuu la 3 obiecte din camera mea apoi, extrem de încet, îmi furnicau mâinile şi picioarele, iar după aproximativ 1 minut nu le-am mai simţit, de fapt le simţeam, dar eram inconştient de poziţia lor. După aproximativ încă 1 minut a început să-mi furnice tot corpul, apoi nu am mai simţit doar bătăile inimii. Inima a început să bată extrem de repede şi simţeam cum mă desprind de corpul meu, simţeam cum ceva se dezlipeşte din mâinile şi picioarele mele. M-am îngrijorat datorită bătăilor inimii şi m-am oprit. Senzaţia de levitare era destul de tare.

Pentru cei care au experimentat, ce s-a întâmplat cu mine?
Se poate întâmpla ceva cu corpul meu în timp ce experimentez? Daca nu, atunci cum explicaţi bătăile inimii.

Peace!

Răspuns Câştigător
| mihaibrasov a răspuns:

Am promis sa dau si eu un raspuns aici.
@SoulHealer - inca o data felicitari. Pe privat mai discutam happy.

@iChaz - nu poate sa intre nimeni, stai tu linistit.

@IceShadow - "retardati" erau numiti si cei care credeau ca zborul e imposibil in secolul 19, sau cei care puneau pariuri in Paris atunci cand se construia Turnul Eiffel (pe ce parte va cadea). Intrebarea este 'complet cretina' pentru oamenii ignoranti care atunci cand aud ceva care iese din perimetrul lor de cunoastere reactioneaza pe principiul : "ori ca noi, ori impotriva noastra". Am incercat sa nu te jignesc...

@Ayame - sunt mai multe tehnici, netul e plin. informeaza-te; in principiu nu e periculos, dar e bine sa stii ce vrei sa faci si sa obtii din asta; mai important e sa experimentezi tu ca sa vezi cum e.

@MaDoaren1DeTotCeEsteInJurulMeu - mai incearca. Cand vei reusi o sa iti schimbi perspectivele si viziunile asupra vietii sau a altor dimensiuni. Trebuie sa crezi insa ca vei reusi.

@mihaela31 - e normal. Si oamenii de stiinta in trecut erau considerati 'duti cu pluta' pana cand datorita lor lumea s-a schimbat. Din pacate cativa suntem pionieri ai ezoterismului, dar sa speram ca peste 50 de ani lumea se va schimba.

@fumaretul - iti pot spune ca omul s-a documentat inainte de a incerca. Saltul cel mare il faci doar cand mori, nu cand intri intr-o anume stare de meditatie.

@harciog - nu este doar la nivel mental pentru ca se poate demonstra pe obiecte fizice; din pacate nu s-a cercetat foarte mult si acolo unde apar si rezultatele oamenii ori ascund, ori nu vor sa le faca publice.

@emanuellex - da, este o carte f. buna happy

@ÉrotiqueConseils - denumirea nu prea conteaza. Insa cele doua sfere de care zici nu sunt separate ci au o puternica legatura una cu alta. A nu se intelege insa ca astralul e identic cu fizicul, in niciun caz.

@Sentinel - eu zic ca TPU confera totusi un grad de anonimitate. Intr-adevar nu ii recomand nici eu sa spuna asa oricui (prieteni din viata reala), dar pe net e ok. Chiar, salut prietene happy am uitat sa-ti zic.

@Borgir - nu exista sansa sa nu te mai intorci; astea-s superstitii populare sau frici instinctive nejustificate. Corpul astral al fiecarui om se desprinde din trupul fizic in fiecare noapte cand acesta adoarme. Si toti se trezesc dimineata. Mai putin cei gazati in somn de sobe improvizate, dar asta e altceva happy. Posedarea este altceva, intr-adevar dedublarea nu este recomandata oamenilor cu tulburari mentale, dar cine e ferm pe pozitie nu are ce pati. Plus ca in posedare entitatea rau facatoare intervine la nivel de constiinta atat cat poate sau cat i se permite. Dedublarea astrala se face in mod lucid, fara permisiunea ta nu exista posedare.

Eu in general cand nu stiu ceva nu ma bag, sau daca intervin in niciun caz nu jignesc. In cazul acestei intrebari au intervenit oameni care functioneaza pe principiul "Treaba n-am dar drum imi fac" sau, mai bine-zis, "hai sa ma refulez si eu aici ca in viata reala tot nu pot". Acum, jigniti-ma laughing Ca atat puteti. Desi, eu n-am jignit pe nimeni.

35 răspunsuri:
ÉrotiqueConseils
| ÉrotiqueConseils a răspuns:

Conform explicaţiilor parapsihologice, acest fenomen se numeşte "Decorporare nocturnă în domeniul astral". Citisem mai demult o carte în care se vorbea detaliat despre acesta. Un anume parapsiholog ajunsese la concluzia că omul deţine două conştiinţe : una în timpul zilei, care aparţine corpului material, şi una spirituală. El spunea că la început, persoana se conformează automat la starea de conştiinţă a sferei în care se află. Dacă sfera este inferioară, atunci instinctele primare sunt trezite.
Mai multe nu-mi amintesc, pentru că nu mă fascinează astfel de fenomene. Cartea am citit-o la recomandarea cuiva; într-adevăr, mi s-a părut interesantă, dar atât.

ÉrotiqueConseils
| ÉrotiqueConseils a răspuns:

Mihaibrasov,
,,Insa cele doua sfere de care zici nu sunt separate ci au o puternica legatura una cu alta."
Nu zic eu, ci acel parapsiholog. Eu doar am scris ce am citit, nimic mai mult.

| harciog a răspuns:

Ciudate proiectii mai face mintea.Nici macar nu-ti poti da seama in ce hal te minti.

| harciog a răspuns:

Tot uita lumea ca mintea controleaza totul.

| mihaibrasov a răspuns:

@IceShadow - alta categorie mai adecvata nu prea e. Ca idee insa, categoria este "Stiinta si filosofie", nu "Stiinta si tehnica". Plus ca multi filosofi erau pasionati de lumi subtile... Dintr-un punct de vedere (precum al tau) toate astea pot fi baliverne si nonsensuri, dar din alte puncte de vedere pot fi lucruri cel putin foarte interesante si aplicabile.

@francesca98 - ajuta la trezirea constiintei si intelegerea naturii umane. Ca bine zicea un tip ce promova dedublarea: "We're not just our physical bodies".

| mihaibrasov a răspuns:

Stiinta si filosofie, cu s... nu cu z.

emanuellex
| emanuellex a răspuns:

Citeste aceasta carte. Vei intelege.
http://puterea-prezentului.com/......ric-pearl/

| мιнαɛℓα36 a răspuns:

Pluteai...bineinteles... vorba vine de la " esti dus cu pluta "!

| мιнαɛℓα36 a răspuns:

@Borgir da, am facut o gluma cam neadecvata. Observ ca postarea este cat se poate se serioasa. Imi cer scuze!
Cum au spus si ceilalti, foarte bine punctat de @ Sentinel, astfel de fenomene nu le expui pe TPU.
@caractere, tie iti raspund prin mesaj privat.

| мιнαɛℓα36 a răspuns:

@mihaibrasov, ambele variante sunt corecte, atat filosofie cat si filozofie!
@SoulHealer, cum a fost?

| DorelSudoru a răspuns:

E o tampenie eu am incercat de mai multe ori iar tie tia iesit din prima...se numeste autosugestie de fapt nu s-a intamplat nimic cu tine

| Sentinel a răspuns:

Soulhealer, sfatul meu este sa nu mai faci publice astfel de trairi ori experimente deoarece oamenii seriosi si interesati cu adevarat de explorarea Sinelui nu gasesti oriunde. In caz ca nu ai observat pe aici se pierde vremea, iar cei care pun intrebari la Stiinta si Filosofie primesc raspunsuri simple fara o baza solida in argumentare ci din auzite, trasnite etc happy. Uite, raspunsul meu e un deja-vu, dar o sa-l continui. Astfel de lucruri se fac in intimitate, ceea ce faci tu si rezultatele nu se comunica nici macar membrilor familiei daca acestia nu sunt cu adevarat interesati. Altfel risti sa fii catalogat paranoic, nebun, debil mintal, imaginatia iti joaca feste etc. Ca sa supravietuiesti intr-un grup de ignoranti trebuie sa detii o credinta puternica in tine si abilitatile tale altfel acestia iti pot ciunti posibile abilitati native. De exemplu, e posibil sa fie cazuri cu copii nascuti cu capacitati "paranormale" desi ele sunt ceva destul de obisnuit pentru orice om, care isi rateaza aceste calitati datorita ignorantei si scepticismului cu care este intoxicat in societate. Societatea este axata pe materialism si nu pe spiritualitate prin urmare sfatul meu e sa te adaptezi societatii (sa zici ca ei) dar sa faci ce vrei tu (sa faci ca tine). Apropo, am raportat pe amicul care a folosit injurii.

| Pomar a răspuns:

@SoulHealer felicitari, dar ce-ar fi sa discutati despre cum sa bori inainte de culcare la o categorie mai adecvata nu la " Stiinta si filozofie"!

| Pomar a răspuns:

@Borgir,dupa parerea ta, unde se incadreaza aceasta intrebare? La stiinta sau la Filozofie?
Incearca sa itit si sustii raspusul cu argumente.

| Pomar a răspuns:

@mihaibrasov foarte bine, sa zicem ca aveti dreptate si ca aceste basme scoase din plictiseala sun adevarate, totusi inca te intreb: Ce cauta la categoria asta? Aveti vreo dovada stiintifica care sa justifice postarea cestei intrebari la "Stiinta si Filozofie"?
Daca aveti chef sa vorbiti baliverne si nonsensuri ducati-ca la o categorie adecvata!

| Pomar a răspuns:

@mihaibrasov da scuze "Stiinta si filozofie", m-am luat dupa revista aia Stiinta&Tehnica".
In legatura cu categoriile acest "subiect" nu se incadreaza nici in filozofie nici tehnica. Poate ca si Thomas Edison era pasionat de gastronomie, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa postam aici intrebari legate de gastronomie.
Ctegoriile "Timp liber";"Hobbies & Pets ";"Conversatii ";"Arta si Cultura " sunt mult mai potrivite sa pui o asemenea intrebare.

| Borgir a răspuns:

Termenul este altul! Faza cu nu mai imi simt corpul se numeste semitransa si da daca reusesti sa te desprinzi si nu te mai intorci ai o problema. Oricum si daca te intorci ce gasesti acolo poti sa vii in plan real cu...

| Borgir a răspuns:

SoulHealer Atunci explica tu treaba cu posedarea!

| Borgir a răspuns:

IceShadow Esti bou intrebarea asta arececauta aici

| Borgir a răspuns:

Mihaela31 Mama tu in genere dai raspunsuri bune dar aici ai cam dat-o in bara! Imi pare rau...

| caractere a răspuns:

Bai fratilor, omul nu este credibil dintr-un singur motiv: a postat asa ceva pe TPU. Pai nene, eu daca am parte de un asemenea experiment ma duc pe un site de specialitate, nu aci! Chiar, cati experti in dedublare astrala se gasesc pe TPU?
Asta cred ca a gandit si Miha.

| Zendayya a răspuns:

As vrea sa imi explici si mie cu ce te ajuta chestia asta. Eu acum nu te judec ci doar vreau sa inteleg cu ce scop ai facut asta. Mersi happy

| iChaz a răspuns:

Cica daca iesi din corp. poa' sa intre altu' si tu ramai suspendat. Da' cre'ca e un mit. Pana mea. e cam creepy. n-as incerca.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Soulhealer? nu te juca cu ce nu stii, puteai sa faci saltul cel mare, de unde nu se mai intoarce nimeni.documenteaza-te si punete la punct. dupa aia cunoscand fenomenul poti incerca.

| 123098lolol a răspuns:

AS incerca si eu. e periculos? cat de concentrat trebuie sa fii? la ce trebuie sa te gandesti?

| SoulHealer explică:

Corpul şi sufletul sunt legate printr-un "fir de argint", nu cred ca poate intra altcineva în corpul tau.

| SoulHealer explică:

@IceShadow - crede-mă că în aceaşi situaţie eram şi eu ca tine, nu credeam în aşa ceva, dar acum viaţa mi s-a schimbat.
@Ayame - Nu, nu e periculos, doar trebuie să-ţi învingi teama. Trebuie să fi extrem de concentrat asupra unor obiecte de exemplu. Sau la orice, doar să uiţi total de corp.

| SoulHealer explică:

@fumaretul - Tu ar trebui să te documentezi. Corpul fizic cu corpul astral sunt legate printr-un "fir" numit "firul de argint". Iar la orice tentativa de a-ţi aminti de corpul fizic sau la orice sperietura, contact cu dânsul, te vei trezii înapoi în acesta.

| SoulHealer explică:

Mulţumesc mihaibrasov pentru răspunsurile tale.