Evident, fara suferinta nu poti ajunge nicaieri,, trebuie sa suferi ca sa ajungi acolo unde ti-ai propus, sa ai un drum anevoios, iar la final sa se termine cu bine si sa te bucuri.
Speranta e ultima care moare...e specifica oamenilor, eu unul inca imi mai creez sperante in anumite lucruri.
Cam asa ceva.Cand mai are ''X'' 5% sanse sa traiasca, vine speranta aia care moare ultima. odata cu pacientul. Speranta e aia care tine tristetea profunda/suferinta trasa de par putin ca sa nu ajunga prea repede la tine, dar intr-un final tot ajunge.Pleaca puiul de psihoza si ii ia depresia locul, asta pana o sa accepti realitatea.Ala cu pacientul ''x'' fiind doar un exemplu, sa spunem ca aici speranta aia devine realitatea pe care ti-ai dorit-o, avand in vedere ca e un procentaj acolo, asta daca ai un noroc foarte mare.Dar sunt alte cazuri in care unele persoane prefera sa traiasca o relatia cu ''Y'' in mintea lor, in timp ce in realitate ''Y'' are o relatie..REALA,cu altcineva.Aici e de inteles ca pur si simplu nu poti sa ai tot ce-ti doresti, trebuie sa accepti realitatea si sa devi tripat pe alt scop.Si acum mai am momente in care imi aduc aminte de durerea de masea pe care am suportat-o si avand in vedere ca nu mai ma doare simt o stare de relaxare, inveti sa apreciezi binele.Nu poti sa apreciezi binele la maxim daca nu vezi cum e fara el, sau cu raul in locul lui.tot cam aia
Corect,nota 10 pentru raspuns, imagineazati sa traiesti o vesnicie fara vreun scop, sens sau sa faci acelasi lucru mereu, nu e un iad?
Mi-am imaginat acum ceva ani un tip care sta pe un scaun intr-o camera mare alba si sta nemiscat pentru totdeauna, asteptand...Ce? Nu stiu, sa presupunem ca asteapta degeaba pentru ca nu avea sa se intample nimic, niciodata.....NICIODATA