Subiectivitatea se tratează?
De ce de multe ori respingem o idee, doar pentru că nu ne place autorul? Chiar nu ne putem impune să fim obiectivi? Când n-o facem, n-o facem, pentru că nu putem sau nu vrem?

alexsmenaru, eşti un viu exemplu a ceea ce spuneam mai sus. Mulţumesc! Chiar era nevoie de unu'.

Mulţumesc, Simina!
Aşa e, ţine şi de bun simţ, şi de experienţă. Şi da, Vancea, şi de bunăvoinţă şi înţelepciune. Iar cei cu idei fixe şi puţine, de cele mai multe ori, sunt şi subiectivi, pentru că le lipseşte flexibilitatea în gândire şi nu ştiu să facă o delimitare între sentimente (ranchiune, antipatie...) şi o gândire logică, raţională, limpede. Nu sunt îndeajuns de echilibraţi şi maturi. Nu ştiu să se detaşeze de trecut, de propriile lor prejudecăţi, resentimente şi nu sunt în stare să nu judece "cartea după copertă (cea din capul lor)".
În viziunea mea, să fii corect, integru, înseamnă şi să ştii să-i dai dreptate "duşmanului tău", atunci când într-adevăr o are; să fii în stare să recunoşti, că a avut o idee genială, chiar dacă în restul timpului vă înţelegeţi prost spre deloc. Dacă n-o faci, doar dai dovadă de micime şi de limitare în gândire.

Cred că aici se aplică de minune şi proverbul:
"Tratează-i pe ceilalţi, cum ai vrea să fii tratat şi tu!".
Dacă Noi vom fi subiectivi cu ceilalţi, cum putem să pretindem ca ei să fie obiectivi cu noi, nu?

Da, rroxi44, ai dreptate. Îmi pare bine că ai atins şi acest colţ al problemei. Într-adevăr, subiectivitatea pozitivă, este scuzabilă, de cele mai multe ori benefică (rar se alege cu "victime") şi cel mai greu de evitat, pentru că (în general) nu se urmăreşte acest lucru. Cu cei dragi ştim că suntem subiectivi şi ne convine, pentru că urmările subiectivităţii noastre sunt unele pozitive, favorabile pentru cei dragi, rar fac un rău cuiva; şi nu ne dorim o schimbare în această privinţă.

În schimb subiectivitatea negativă, când respingem o idee (bună) doar pentru că cel de la care provine ne este antipatic, este de evitat. Mie una mi se pare că ne face să fim slabi, incapabili să ne stăpânim emoţiile şi să judecăm problema la rece, să-i dăm dreptate interlocutorului, atunci când într-adevăr o are. Numai un om puternic, stăpân pe el, echilibrat, poate să spună "ai dreptate" unei persoane, cu care nu se află în relaţii tocmai bune.

Şi îmi place foarte mult cum ai formulat: "Totul in cazul asta este sa acorzi o umbra de indoiala la ceea ce crezi si stii si sa privesti din punctul celuilalt de vedere". Perfect de acord.

Mulţumesc pentru răspuns, Roxi!
A fost o adevărată plăcere să te citesc.

BigV, vrei să spui, că suntem subiectivi şi de frică, de laşi ce suntem? Ne e frică de gura lumii (mă rog, unora dintre noi)? Renunţăm de a ne expune punctul de vedere, doar de frică să nu fim criticaţi sau priviţi cu alţi ochi?

Să ştii că ai dreptate! Să fii subiectiv (mă refer acum strict la subiectivitatea negativă), înseamnă să fii şi laş, un om slab, cum am mai zis, pentru că un om puternic spune mereu ce are de spus, indiferent de consecinţe. Nu-i tremură chiloţii de frică,...că imaginea lui va fi asociată cu un personaj dubios sau inferior lui din anumite puncte de vedere. Este un om cu principii, cu simţul dreptăţii, cu un caracter ferm şi cu o coloană vertebrală puternică, rezistentă la îndoire.

Următoarea mea întrebare este: Cum de el poate, iar alţii nu pot?

Şi doi: Dacă pe un puştan armata îl face bărbat, pe un subiectiv ("de meserie", nu amator) ce îl face obiectiv?

stefan79, întrebările mele sunt cât se poate de clare pentru cei care frecventează "Ştiinţă/Filosofie" (n-am postat aici întâmplător) sau au cel mult 7-8 clase. Nu trebuie să fii un geniu ca să le înţelegi. Plus, am nevoie de răspunsuri serioase, măture, inteligente, nu de copilării (cel puţin nu de data asta). Deci să răspundă cine poate, cine m-a înţeles, cine se simte în stare! Nu vreau răspunsuri doar de formă, în care unii încearcă doar să se bage în seamă, să facă pe interesanţi (mai nou, jignindu-mă, că e o nouă modă).

Eu, dacă nu ştiu răspunsul, nici nu răspund (logic, nu?). Şi nu pot să înţeleg, ce îi face pe alţii să răspundă, deşi habar n-au despre ce este vorba în întrebare, fiind total pe lângă subiect. Treaba asta chiar mă depăşeşte.

Întreb ceea ce mă interesează, folosind un limbaj cât se poate de accesibil, şi nimeni nu este obligat să răspundă, dacă nu poate, nu vrea. E democraţie.

Dar îţi mulţumesc, Ştefan, pentru sfat! O să încerc, pe cât pot, să ţin cont de el, deşi nu văd cum aş putea să simplific mai mult de atât. Eventual, cei care au nevoie, pot să consulte DEX-ul: http://dexonline.ro/.
Numai bine!

De acord, Claudiuu. Aşa e.

Subiectivitatea pare a fi o boală incurabilă...cel puţin în cazul unora...

Depinde de situatie. Cand este ceva legat de serviciu - se poate sa crezi ca detii adevarul absolut sau pur si simplu sa nu vezi cealalta fata a monedei din cauza ca esti te uiti prea adanc la partea ta de moneda. Totul in cazul asta este sa acorzi o umbra de indoiala la ceea ce crezi si stii si sa privesti din punctul celuilalt de vedere. In cele din urma poti sa revii asupra ideii respinse la inceput. Necazul este ca nu foarte multi dintre noi stiu sa spuna - Ai dreptate, m-am inselat!
Cat despre subiectivitatea in general - se spune ca este mai aproape pielea decat camasa. Tindem sa vedem lucrurile din punctul nostru de vedere mai usor decat sa ne punem in locul celorlalti sau sa vedem in ansamblu lucrurile. Daca am fi obiectivi nu prea ar exista crime, nu ar fi certuri - pentru ca in mod obiectiv ai recunoaste ca situatia este mai buna pentru toti chiar daca tie personal nu-ti convine.
Dar subiectivitatea este buna cand te gandesti ca esti indragostit. Cand iubesti nu poti fi obiectiv. Chiar daca incerci sa spui - obiectiv - ca persoana iubita este departe de idealul clasic, cel acceptat de toti prietenii sau familia ta, el ramane insa, subiectiv vorbind, idealul tau. Aceiasi situatie o intalnim deseori la mame, la parinti fata de copiii lor. Poate ca toti in sinea noastra stim adevarul obiectiv in ceea ce-i priveste, dar adevarul este ca subiectiv vorbind nu credem ca exista altcineva mai bun, mai destept, mai frumos sau "devreme acasa" ca si copilul nostru. Deci subiectivitatea tine de noi, de felul nostru de a vedea lucrurile. Trebuie doar sa stim sa privim adevarul obiectiv chiar si cand doare. Pentru ca de cele mai multe ori cand omul este subiectiv este in fapt indurerat in subconstient (macar) de obiectivitatea cu care vede lucrurile.
Mai este ceva - cand personal nu-ti place omul care iti spune orice idee, cat de buna ar fi ea - tinzi sa respingi din start omul nu ideea. De aceea zic ca nu multi sunt in stare sa isi ceara scuze si sa accepte ca s-au inselat. Totusi eu am intalnit oameni care au reusit sa faca asta, sa accepte ideile bune de oriunde ar fi venit chiar si atunci cand persoana total antipatica lor le-a prezentat. Poate ca ar trebui sa invatam de la dusmani mai multe decat de la prieteni, pentru ca prietenii ne vad pe noi si faptele noastre subiectiv si sunt in general de acord cu noi.

Numai intrebari aiurite pui, de unde naiba le scoti...

Buna, cand esti un om integru, nu ai cum sa te ascunzi, asa ca tai in carne vie si fie ca iti place s-au nu zice adevarul indiferent de consecinta, asa si cu subiectivitatea, place s-au nu trebuie sa fim obiectivi nu? s-au ar trebui sa mintim doar sa facem pe placul cuiva? pa pa

Nu se trateaza deoarece nu vrem, daca ai vrea sa vindeci pe cineva de subiectivitate ar trebui sa ii explici de ce, dar daca este subiectiv si tine cont numai de ideile si pornirle sale nu o sa intelega.Cea mai mare drepatea o ai atunci cand zici ca respingem ideea cand nu e place autorul de multe ori datorita egoului nostru.

Din păcate, există un anumit grad de subiectivitate, în noi toţi, ceea ce face sa respingem sau sa refuzăm să acceptam valoarea unor lucruri, idei sau oameni pur şi simplu pentru că nu se potrivesc cu preferinţele noastre, dar dacă vom încerca să fim un pic mai deschisi la minte şi să acceptam diversitatea culturilor şi a opiniilor vom reuşi să depăşim subiectivitatea noastră, cel puţin parţial, pentru că nu cred că putem elimina complet şi să fim obiectivi în orice situaţie.

Multi resping o idee fiindca si-au facut propria parere si cat timp totul e inca in avantajul lor, de ce sa incerce sa inteleaga? Oricine se gaseste intr-o creatie, dar apoi cand ''apare'' altceva de ce sa se mai oboseasca sa fie obiectivi cat le e bine?

Asa isi hranesc majoritatea oamenilor ego-ul.

Subiectivitatea poate sa fie si apanajul varstei (foarte tineri sau inaintati in varsta)cand oamenii au tendinta sa creada ca stiu adevarul suprem si nu mai incape nicio indoiala.Se trateaza cu experienta situatiilor traite cand am gandit subiectiv si am constat cu mirare ca nu a fost corect si desigur...cu bun simt-MULT!

Aaaaaa... as sti sa-ti raspund dar am o rugaminte asa: fa intrebarile sa le inteleaga unii. Stiu ca altii le inteleg dar asa ca sa nu mai ai comentarii de genul lui @alexsmenarul.

80%pentru ca nu vrem
si 20 ca nu putem (nu ne aparat ca nu putem, dar avem in instinct acest lucru)
cred ca se poate trata in timp,

Se micsoreaza nivelul ei prin educatie.cu cat devii mai asertiv cu atat mai putin subiectiv insa. datorita instinctului de conservare inttodeauna va fi un minim de subiectivitate dar.macar vei fi constient de el

Pentru ca asa este caracterul unoras si nule place ca altii sa aiba dreptate sau o idee mai buna.

Mereu poti sa iti impui sa fii obiectiv, dar adevarul e ca nu vrem, fiindca suntem rai si dusmanosi si pana nu ne vedem renumele in pericol sau pana nu avem ceva de pierdut nu se merita sa ne umilim in fata unui inamic.

Nu stiu daca se trateaza sau nu, problema este ca ne este frica de ce vor crede ceilalti!
Oare ce ar zice oamenii daca i-as da dreptate celui mai mare mafiot, chiar si daca acesta ar deveni peste noapte usa de biserica? Nu ar zice cumva ca am innebunit, indiferent despre ce ar fi vorba?! Cum se face ca ma intereseaza tocmai pe mine ce face cel mai mare mafiot? Oare nu am devenit cumva si eu intre timp un mafiot; cam asa gandesc oamenii? Poate acestia nici macar nu ar mai discuta cu mine daca as spune ca ii dau dreptate, probabil nici macar nu ar asculta in legatura cu ce i-am dat eu dreptate lui! Oamenii au mentalitate de turma si asta e greu de corectat!
Toate cele bune!

Eu mai zic ca aproape jumi juma dar mai mult nu vrem.

Se poate trata, dar numai prin binevointa. Putem sa respingem o anumita idee dintr-un singur motiv "orgoliul" sau de a ne crede mai destepti, tinem mortis varianta noastra chiar daca ii gresit...

Noname imi poti da id-ul tau?

Eu sunt de acord cu @alexsmenaru

Da,se poate trata; este nevoie de fff multa bunavointa si intelepciune si uneori si de putin ajutor. Unii insa au atit de bine fixata in minte o singura idee, incit pur si simplu refuza orice desi stiu ca nu au dreptate.Am mai spus:minte in capul omului nu poti baga cu sila.Numai bine.

Din cate observ eu intrebarea asta este despre carti/idei si subiectivitate/obiectivitate. Uite cartile proaste le numesc "posirci".Nu ma intereseaza autorul ci cartea in sine.Sunt multe idei pe care le-am preluat chiar si din carti proaste.Eu resping ideile care sunt mincinoase sau siropoase.Bafta