| BogdanStefanFB a întrebat:

Aș vrea să îmi achiziționez un aparat foto-video, deoarece, simt că telefonul nu mă mai mulțumește chiar atât de mult, mai ales că uneori am avut nevoie de anumite funcții, pe care doar un aparat foto le-ar fi avut.
Ce caut eu la aparatul foto:
-să aibă funția video, să filmeze în 1080p, minim 30cps
-să fie ușor de transportat, deoarece aș face plimbări lungi și nu vreau să mă doară umărul, cărându-l cel mai probabil într-o geantă de umăr
-un zoom optic bun, pentru a surprinde detalii aflate la înălțime sau la o distanță mare mai ales (cel mai des cam 20m dar pot ajunge și la 1km), de exemplu detalii de pe un turn
-să permită un spațiu de stocare suficient de mare
-să aibă o baterie durabilă, sau dacă se poate, să pot pune una mai mare în locul celei din aparat
-să aibă ecran rabatabil
-ecran cu touch (nu am neapărat nevoie, dar dacă se poate, de ce nu)
-o rezoluție mare a pozei, astfel încât să surprind detalii
-să pot folosi un declanșator, de pildă, dacă pot folosi telefonul ca o telecomandă pentru declanșarea pozei, sau un fir cu un buton care să vină de la aparat până la mine.
-funcție wi-fi/bluethoot pentru telecomandă sau declanșator

Aparatul îl voi folosi pentru a fotografia peisaje, clădiri, de rare ori și oameni. Folosesc telefonul pe post de cameră foto, și îl pun pe monopod, într-un suport de telefon, pun căștile in telefon, iar când apăs butonul de volum de pe căști, face poza. Monopodul are un metru. lucru îl voi face și cu aparatul foto, dar l-aș pune și pe un trepied monopodul respectiv.

Am un buget maxim de 2000 de lei, dacă prețul întrece pragul cu 100-150 de lei este ok.

Vă rog, lăsați-mi mai jos link către produs (nu contează de unde, eMAG, evoMAG, Altex, F64, Flanco, etc), și accesorii la el, cum ar fi de exemplu o baterie, în caz că are una prea mică sau un obiectiv bun sau accesibil.

Mulțumesc anticipat!

8 răspunsuri:
| DavidoffUser a răspuns:

Te-ai chinuit sa scrii atatea specificatii, deci stii ce vrei si tot postezi ma ca sa munceasca altii in locul tau.
Muieti-s posmagii!

| cevdet a răspuns:

Toate aparatelee foto au si functia de filmare. Ai dreptate, un aparat foto e mult mai bun decat orice telefon.
La cerintele tale, doar un DSLR ar fi indicat. Insa are doua "defecte": e mare (greu) si foarte scump.
La bugetul tau (si cerinte) ti-as recomanda unul din gama mirrorless. http://www.emag.ro/aparate-foto-mirrorless/c
Eu am vazut un mirrorles cu ecran rabatabil (care mi-ar place si mie), de la Nikon. Aparata foto cu ectran touch, inca nu am auzit. Are si zoom mare. In plus, are acumulator (nu baterii) ceea ce il face mic si usor. Era putin sub bugetul tau.
Sau, un Nikon COOLPIX S9900 https://www.compari.ro/......263346649/

| cevdet a răspuns (pentru cevdet):

Am cam bagat degetele intre taste. Nu e vorba de necunoasterea limbii romane. happy Scuze!

| GoldenBoy17 a răspuns:

Salut, eu ti-as recomanda un GoPro sau DSLR, ori un Kanon. Insa Second hand. Altfel va fi destul de costisitor sa iei unul nou, nout. Dar ar mai fi o solutie, cumpara-ti un Samsung S7 edge, crede-ma, face poze de calitate superioara, sau vinde telefonul pe care il ai acum, cu banii 2000 de lei care ii mai ai, iti iei un s8 plus, acela face poze mai bune, dar daca vrei neaparat un Aparat foto, eu as zice sa incerci ce am mentionat mai sus, bafta.

| cevdet a răspuns (pentru GoldenBoy17):

Nu exista marca Kanon. Doar Canon.

| GoldenBoy17 a răspuns (pentru cevdet):

Am pus "k" in loc de "C", e asa mare greseala?

| cevdet a răspuns (pentru GoldenBoy17):

Nu cred ca din greseala. In ultima vreme toti inlocuiti C cu K, ț cu tz, ș cu sh, etc. Iar Canon, e o marca arhicunoscuta, nu-ti poti permite o astfel de greseala!

| GoldenBoy17 a răspuns (pentru cevdet):

Te informez ca eu nu suport persoanele care scrie cu "K" în loc de "C", dar sunt unele chestii care chiar se conțin litera "k". Nu "c", eu pe oamenii care scriu cu litere și cuvinte de genul: BN Si. Ke faci nu ii suport, ii consider niște cocalari de prima clasa. Niște inculți. Țigani. Iar eu un voi scrie niciodată cum o fac ei, eu prefer sa scriu cu litere normale și în cuvinte întregi, fără prescurtări, sper ca te am făcut sa înțelegi.