Esti, nu oricine ajunge la excelenta si ai nevoie si de recomandari. La olimpiada mai merg si altii. Dai funda, papusa? Ca astia nu stiu.
Se vede cat de "inteligenta" esti..nici macar categoria nu stii sa o pui..pacat .
Am vrut să pun o întrebare de tehnologie dar m-am răzgândit pentru ca stiu tot cam ce este de bază!
Religie" înseamnă tot ce este împotriva facerii voinţei lui Dumnezeu. Ea este închinarea dată creaturii şi se bazează pe spusele creaturilor în contrazicerea Cuvântului lui Dumnezeu; de aceea, anulează Cuvântul lui Dumnezeu şi-l face fără valoare. Ea înseamnă mai degrabă teamă de creaturi, decât teamă de Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul. Religia este bazată pe cuvântul unei creaturi mai degrabă decât pe Cuvântul şi poruncile adevăratului şi viului Dumnezeu Iehova, fapt exemplificat de poporul ales al lui Dumnezeu, dar care a părăsit legile credinței. (Matei cap. 23) Religia este de la adversarul lui Dumnezeu, care plănuieşte să se facă pe sine „asemenea Celui Prea Înalt". (Isaia 14:12-14). Închinarea pe care o aducem Creatorului înseamnă credință, așa o numește apostolul inspirat Pavel la Evrei cap. 11. Toate faptele care i-au distins pe servii aprobați ai lui Iehova din vechime au stat sub semnul CREDINȚEI și nu a unei forme de religie. Același serv al Celui Prea Înalt, arată deosebirea între religia urmată de el în trecut și credința descoperită lui de Isus Cristos - Filipeni 3:3-8; Galateni 1:13, 14.
Luyza_5329 întreabă:
Popa_Denisa_1999 întreabă: