| daiaaaa a întrebat:

Care este cea mai frumoasa amintire pe care o aveti?

Răspuns Câştigător
| sensesDelight a răspuns:

Hihi. Am chef de povești și de depănat amintiri așa că n-am s-o zic pe aceea cu primul prieten, pentru că e populară, complicată și nu cea mai frumoasă. ^_^
Am să povestesc în schimb despre prima mea cucerire pe plajă.; x Doar se știe că amintirile copilăriei sunt cele mai funny și mai interesante. Eram micuță, aveam 7-8 ani și nu știam să înot, îmi era frică de apă, dar totuși mi se păreau interesante persoanele care înotau, așa că am zis că trebuie s-o fac și eu. Am mers cu tata la magazin și mi-am luat dita` colacul, pernițe roz șmechere, labe de scafandru și ochelari pentru a mă putea scufunda în apă. Totul ca să fiu sigură că nu mă înec. Am mers pe plajă unde m-am echipat cu toate alea pe mine, evident că arătam ca un pom umflat cu heliu, împodobit fără gust, dar pe mine nu mă interesa. Intram în apă deci eram șmecheră. Și-așa a fost, m-am dus în apă cu toate alea pe mine și după ce m-am chinuit 15 min. să iau picioarele de pe fundul mării, m-am asigurat că nu pățesc nimic și am făcut și-o scufundare. Apoi am ieșit victorioasă din apă. Întâmplarea face că pe drum m-a oprit un băiat cam de-o vârstă cu mine, îmbrăcat și el cu pernițe, ochelari de scafandru și faimoasele lăbuțe și mi-a dat o scoică. Mi-a zis ceva în genul "ești frumoasă, iar scoica e vie, am cules-o pentru tine de pe fundul mării" și apoi a făcut pleosc într-un val și l-am pierdut. Eu mândră că măcar o persoană știe să aprecieze costumația mea și să înțeleagă chinul depus pentru o scufundare, am început să țopăi disperată de pe mal până la mama pe pătură. Și iaca asta a fost prima mea cucerire, și primul meu zâmbet pervers & victorios după ce mi s-a făcut o asemenea declarație. Îmi amintesc și acum cât l-am privit în zare după ce-a plecat. Numai eu știu cât am suferit după el. laughing

9 răspunsuri:
| Bacemi a răspuns:

Prima iubire. A fost ceva deosebit. Pot spune fara sa mint ca nu oricine poate avea ce am avut eu.

| IrinaAndreea a răspuns:

Majoratul, prima vacanta in doi. :X

| EstiFericitaSauTrista a răspuns:

Prima iubire

| raissa a răspuns:

Cea mai frumoasa amintire este pe departe nasterea fetitei mele este cea mai divina zi cel mai frumos cadou, cea mai mare realizare ...nu am cuvinte sa descriu e cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat si cu siguranta ma marcat happy doresc asta la toata femeile :* pup

| ;x^..::pasTiluTza`))::...:x:x a răspuns:

Cea in care ma jucam in curte cu bunicul mew, acu` 10 anilaughing:X:X...de fiecare data cand sunt trista ma gandesc la asta si ma inveselescbig grinhappy

| sonia_3318 a răspuns:

Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt
1 Ca am o familie buna si mereu ne-am inteles
2 Ca ma iubeste iubitul si am numa 11 ani (nu radeti :d)
3 Ca sunt sanatoasa (le-am pus in ordinea in care mi-au venit in cap )
4 Ca am prieteni
Ce mai... daca stai si te gandesti totul in jur e frumos nu conteaza ca gunoiul e de un metru sau alte prosti din tara noastra
pana la urma o viata avem si trebuie sa o traim cu zambetul pe buze!
fundita? glumesc am raspuns de placere si eu cred ca ai pus o intrebare frumoasa ai un pupic de la mine

| Ana_4328 a răspuns:

Pai sunt multee tare tare. ultima printre care a fost ca persoana care imi place mie mi-a zis ca sunt frum oasa, destepta si cu capul pe umerii si asta a fost tare important pentru mine!

| brunetiktm_7013 a răspuns:

Sall:*
Cea mai frumoasa a fost atunci cand mi s-a facut o surpriza de ziua mea si a venit prietenul meu din Belgia pentru mine. Mi-a adus 7 trandafiri:X:X:X:X



Nu Voi uita asta niciodata! Atat de ROMANTICbig grin

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Perioada(de doi ani)cat am locuit intr-un alt oras, nu in orasul meu natal(si unde am lucrat prima data). Am amintiri cu adevarat unice(mai multe)Regret ca m-am intors inapoi(sunt mai bine de 5 ani de atunci), dar am fost nevoita sa ma intorc din cauza unor probleme.De-as mai avea ocazia fara ezitare as pleca din nou si mi-as face un viitor acolo(inca mai tin legatura cu fostele colege de acolo dupa atatia anihappy ).