| wforweirdo a întrebat:

Vouă nu vi s-a spus că de la anul uniformele vor fi obligatorii?
La mine s-a ales deja şi modelul, care e oribil. Eu nu sunt genul ăla de persoană care să se simtă bine în fuste. De fiecare dată când port fuste(şi asta se întâmpla foarte, foarte rar), îmi vine să mă ascund de toată lumea şi am impresia că toţi se uită la mine şi râd. Să nu mai spun că uniforma aleasă de liceul meu e atât de bătrânească, atâta tot că fusta e foarte scurtă. Deja mi-e frică să mă gândesc la anul, mai ales după ce l-am auzit pe proful de desen spunând "Păcat că nu bătea vântul mai tare la prezentarea de uniforme!".
Nu mi se pare normal să suferim toţi şi să dăm 280 de lei pe o cămaşă, o fustă, o vestă şi un sacou, pentru că unii sunt prea sensibili şi pun botu la orice tâmpenie de genul "Eu am bluză de la *ceva firmă d-asta renumită* şi tu nu! Ce-i cu hainele tale? Alea nu-s haine de şcoală".
Păi atunci să se facă şi cantină dacă se poate, că na... copilu sărac pofteşte toate prostiile de la chioşc şi n-are bani.
Eu le-am şi zis profesorilor, refuz să dau atâţia bani pe nişte cârpe, şi refuz să mă îmbrac aşa ca o târâtură.
Aa şi era să uit. Ăia care acum sunt în clasa a11-a, îşi cumpără uniforme pentru un an şi dupa aia pot să le arunce?
M-am enervat la culme azi-dimineaţă când am aflat şi aşa sunt de atunci, îmi vine să mă cert cu toată lumea.
Voi ce părere aveţi despre această idee "genială"? Aţi vorbit şi voi cu profesorii? V-aţi ales uniformele?

19 răspunsuri:
| Holocaust a răspuns:

Ai un prof de desen pedofil.Nice.
De exemplu,la liceul la care sunt eu, de câţiva ani încoace, uniforma e obligatorie.E naşpa, albastră, aleasă de ei.Nu ne-a cerut nimeni părerea, iar dacă am spune-o, probabil ne-ar băga într-o comisie de-aia de căcat.
Ştii care-i partea bună la mine? Că uniforma conţine şi pantaloni. Oftică-te.
* http://i.imgur.com/xFC5t.jpg *

| wforweirdo explică (pentru Holocaust):

Au zis ăştia că dacă dăm 20 de lei în plus primim şi pantaloni. Hăhă. Doar că-s din ăia evazaţi şi naşpa.

| Holocaust a răspuns (pentru wforweirdo):

Evazaţi? Chiar aşa?laughing
Ai mei erau drepţi, dar foarte largi.Cred că încăpeau două persoane în ei.I-am strâmtat şi i-am scurtat de i-a luat naiba.Singurul beneficiu e că nu trebuie să mai stăm juma' de zi să ne gândim cu ce să ne îmbrăcăm(asta în cazul unora) în rest, nici eu nu-i văd rostul. Ăştia încă se cred pe vremea lui... Ceaşcă.Cum ai zis şi tu de faza aia cu chioşcul, faptul că vom fi toţi îmbrăcaţi la fel nu rezolvă nimic. Oricum, în 3 ani scăpăm de ea, like a boss.

| wforweirdo explică (pentru Holocaust):

Şi auzi... Cu ce te încalţi? Opincuţe?smug

| Holocaust a răspuns (pentru wforweirdo):

Opincuţe? Oh god why...laughing
Mama de-alea îmi cumpără, normal.
Mai obişnuiam să port şi o pereche de bocanci cu pantalonii, dar na'...acum e cald afară, deci mă rezum la nişte tenişi. Poate merg ocazional şi nişte opincuţe, lol.Tu ce o să porţi?

| wforweirdo explică (pentru Holocaust):

Nu ştiu...de aia te-am întrebat pe tine. Tenişi cred. laughing

| Himera a răspuns:

Ideea cu uniformele e de mult un mar al discordiei la mine in liceu. Control, mustrare scrisa. Un material care dupa o jumatate de an lucea (daca aveai noroc si nu plesnea intre timp in fund).
Dincolo de asa-zisa de personalizare(care e o mare iluzie) eu vad uniforma ca pe o amprenta a scolii unde inveti, iti etaleaza statutul.
Nu stiu ce uniforme v-au ales voua, nici a mea nu era prea agreabila, dar nu cred ca e o tragedie. Sa fim seriosi, daca te uiti pe strada vezi cum tinerii se uniformizeaza singuri(blugi si tricou).
Cu banii mentionati ai putea face altceva, da, dar gandeste-te ca pentru scoala ai un rand de haine pe care il arunci in cosul de rufe la finalul saptamanii iar pentru restul timpului te poti imbraca dupa gustul tau, macar variezi si nu te plictisesti(plus ca ai motive de barfa cu profii si colegii).
Calmeaza-te, pune-ti pantalonii de stofa sau fusta sau ce aveti voi, sacoul si camasa si zambeste fericita ca poti purta cu mandrie onoare scolii tale.

| Hirako a răspuns:

Uniformele NU sunt obligatorii, scoala voastra e de cacat.Si atata timp cat invatamanul e gratuit NU pot sa te oblige sa o cumpari.De 280 de lei isi ia si " copilul sarac " tricou si papuci adidaswinking

| cipailina a răspuns:

Noi avem uniforme obligatorii de 3 ani. Nu am putut sa alegem uniformele, am avut o singura optiune: un sacou negru si o cravata rosie (au fost 40 lei), si se poarta doar camasi albe sau albastre. Nu ai ce face, insa poti sa o/il rogi pe diriginta/diriginte daca poti sa porti pantaloni sau altceva.

| Fetitsa123 a răspuns:

Eu din cat am inteles doar scolile generale vor avea uniforme

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

1)Nu cred ca uniformele voastre sunt mai naspa ca cele de la scoala mea.laughing
2)Nu trebuie sa o porti daca nu vrei, sau poti sa o porti decat la anumite ore.
3)Crede-ma e mai bine sa ai fusta, eu am sarafan si plec cu el in geanta si il pun pe mine in clasa la fel ca toate fetele din scoala mea.laughing

Profii sunt incapatanati, faza e ca ei nu poarta uniforme si se simt bine mersi cand stim ca noi purtam.Helloo!? Ei sunt profesori(fara gusturi la haine).laughing

| BlackFuneral a răspuns:

Ce?:O
o sa porti fusta?laughing)))
As vrea sa te vad in fustalaughing!
Da ai dreptate! Si eu sunt la fel!laughing

| BlackFuneral a răspuns:

Oh my god:O
Adica si eu o sa port?:O:O
Nu se poate!:O

| LittleMønster a răspuns:

Nu vad cum ni se respecta dreptul la exprimare daca toti o sa fim trasi la indigo.
Aia vor sa purtam in fiecare zi aceleasi haine transpirate doar pentru ca cineva judeca niste copii invizibili?
Si in plus lumea creste, se mai ingrasa, aia se asteapta sa cumparam uniforme de cate ori ne inaltam sau mai punem pe noi un kil doualaughing
In traducere sunt contra.

| PamPamPaaaam a răspuns:

Si noua ne-a spua ca daca venim fara uniforma si fara ecuson la noi, ne scade nota la purtare...dar noi tot cum vrem venim tongue laughing

| biiannkaa a răspuns:

Nuuuuuuuuuu!
Nu merita uniformele! Cum ai zis si tu 280 de lei pe o zdreanta de material. Prefer imbracamintea comodawinking. Din blugi oricum nu ies... Si fuste, :-&, Sincer sunt genul de fata baietoasa nu sufar chestiile astea laughing))

| biiannkaa a răspuns:

Nu s-a decis inca pentru uniforme
Altii nu au cum sa isi trimita copii la scoala da pai sa mai si dea bani pe uniforme.

| LoVeAnGeL96 a răspuns:

Eu am avut acum un an si la inceput am gandit la fel ca tine.Da sti cum ii cand se ia o decizie toata lumea trebuie sa se supuna.
Si uniformele noastre aveau fuste scurte de iti si era rusine sa iesi din clasa.Incearca sa porti cu ceva strampeni sau egari negri.

| KodrutZ a răspuns (pentru LoVeAnGeL96):

Decizii, decizii... oricum ai lua-o, nu e normal ca o nenorocita de uniforma sa coste jumate' de salariu minim pe economie. Plus de asta, daca modelele sint de ****, cu atit mai rau. On-topic: vorbeste cu parintii tai si zi-le sa iti dea o cerere formulata cit mai oficial prin care solicita scutirea ta de la portul uniformei, din considerente religioase (nu conteaza ca sinteti atei sau orice altceva, "da bine" in cerere).