| DeeyuAndrei a întrebat:

Azi mi s-a întâmplat o chestie foarte, foarte ciudată.
Deci... Azi am primit de la școală 75 de lei, în bancnote de 5 lei (15 bancnote de 5 lei). I-am avut cu mine până la sfârșitul orelor, chiar și în drum spre casă (cel puțin așa îmi amintesc, dar îmi amintesc destul de bine momentele în care mai băgam mâna în buzunar, și erau acolo).
Am ajuns acasă, i-am scos din buzunarul gecii - aici vine partea ciudată laughing în buzunarul gecii mai aveam un stick (USB) și 2 bănuți de 50 de bani. Le-am scos din buzunarul gecii și le-am așezat pe birou. Am stat puțin prin casă (în tot timpul ăsta nu îmi amintesc să mă fi uitat pe birou), pe telefon, după care mi-am băgat căștile în urechi și m-am pus în pat cu ochii între-deschiși și deschizându-i destul de des, uitându-mă prin casă.
Peste vreo 10 minute vine mama de la muncă și mă ridic din pat să-mi pun banii în portofel, când, ce să vezi - Nema bani! laughing Și ce e ciudat e că pe birou stick-ul și cele două monede sunt încă acolo, ceea ce dovedește că eu chiar am scos banii și nu avea cum să-mi uit de bani când eu am scos tot din buzunar și nu am găsit banii. I-am tot căutat prin casă, prin geacă, prin dulap dar nimic!
Ce s-o fi întâmplat cu ei? Sunt eu nebun și chiar nu am venit cu ei acasă? laughing Nu se poate!
*Și nu! Nu a intrat nimeni în casă!
Mersi!

3 răspunsuri:
| lpavel a răspuns:

Banii nu se evapora, cineva ti-i i-a luat!

| tal4556 a răspuns:

O prins aaaripi

| D4r1uss a răspuns:

Cred ca ai tras pe nas putin mai mult ca de obicei in acea zi