| 熊Panda熊 a întrebat:

Nu stiu ce sa fac, îmi vine să plâng de nervi... Sunt pe clasa a 9-a. Când eram în generala nu eram super popular dar aveam câțiva prieteni foarte buni. În vară am devenit super vesel, super energic si un pic mai copilăros, până și cea mai mică urmă de bucurie mi-o arătăm.
Eu de la niste cercuri de activități la care particip mi-am făcut multi prieteni mai mari ca mine, au în medie cam 20-28 de ani. Acele persoane sunt ca niste frați pentru mine, doar ca ma vad cu ele doar o dată-doua ori pe săptămână...
Am început liceul, am nimerit dintr-o clasă cu 23 de fete. Vreo câteva dintre ele nu mă prea aveau la suflet inca de la început : ma salutau cu jumătate de gură, când le întrebăm ceva parcă nu existam, ma treceau cu vederea,nu le dădeam importanta, fete fitoase.
Totul era binisor, frumos, mi-am făcut niște prietene in clasa, si si cu băieții ma înțelegeam bine.
Până cand astăzi îmi zice o prietena ca sunt un hiperactiv, un fraier cuminte si un tocilar pentru ca invat bine si sunt mai moral decât ceilalți și că asta credeau despre mine jumătate din acele prietene pe care mi le făcusem si ma barfeau pe la spate.
Insa Cealaltă jumătate de prieteni ma consideră drăguț, sociabil si de treaba.
Băieții sunt de treaba, numai ca toată ziua discuta numai despre băutură, țigări, prietenii lor de nu stiu unde.Ei se cunoșteau de dinainte majoritatea, si, desi sunt de treaba, mi se pare că nu prea am multe subiecte comune cu ei.
Si mi-e așa de ciudă când îi vad pe ceilalți ca se invită în oraș, la spectacole, la suc, etc. si eu rămân pe lângă, nu mă cheamă nimeni din clasa... colegii cu care ma înțeleg foarte bine nu ies veci. Eu sunt prietenos si sociabil cu toți, si ei mă ocolesc. Mi-e foarte dor de prietenii din generala, cu care puteam povesti orice, cu care puteam glumi cum voiam, mergeam unde voiam...
M-aș muta la un liceu unde am o grămadă de cunoștințe și prieteni.
Ce ma sfătuiți să fac ca sa ma împac mai bine cu actualii colegi? Mi se pare că oricum as fi, tot îmi găsesc nod in papura. Si in plus, în zona in care stau, nu prea există tineri de vârsta mea, si ma simt cam nașpa ca nu am măcar un prieten bun cu care să pot împărtăși absolut tot.
Încep să nu mai înțeleg dacă îmi place de mine așa cum sunt sau nu : prietenii mei despre care v-am spus că sunt mai mari spun că sunt un adolescent bun si entuziast, deștept, simpatic, glumet, dar mulți care sunt de-o vârstă cu mine spun că sunt fraier, prea copilăros, tocilar, etc.

6 răspunsuri:
| BroascaCuElice a răspuns:

N-are rost sa te stresezi atat pentru faptul ca niste persoane nu te plac, daca tie iti place felul tau de-a fi atunci de ce sa schimbi asta? pana la urma doar acum ai inceput liceul si lucrurile o sa se schimbe pe parcurs dupa ce o sa va cunoasteti mai bine voi intre voi, din moment ce ei deja se cunosteau e ceva normal sa se invite in oras sau chestii de genul, cand intr-o clasa sunt mai multi care se cunosc dinainte persoanele noi o sa fie mereu date la o parte deoarece nu va cunoasteti dar o data ce timpul trece o sa vezi ca asta se schimba. Daca nu mai vrei sa astepti transfera-te la liceul unde sunt amicii tai

| danay72 a răspuns:

Colegii tai reactioneaza asa pentru ca esti deosebit de ei si sunt invidiosi.Fii prietenos cu ei, dar nu merita sa ti faci prieteni.Un prieten adevarat te accepta asa cum esti, nu rade de tine pe la spate.Asociaza-te cu cei care te respecta, chiar daca nu au aceeasi varsta cu tine.Nu uita ca un prieten adevarat, iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate.Nu trebuie sa te schimbi, pentru niste persoane care nu te apreciaza si nu te merita.

| FaraNume1245 a răspuns:

Nu astepta sa te invite cineva in oras. Du-te si invita-i tu pe ei undeva. In rest, numai bine.

| GreenVoid a răspuns:

Nu vad ce ai avea de discutat cu o gloata de prosti care considera faptul ca esti mai moral decat ceilalti un defect.Stii vorba aia decat intr-o companie neplacuta mai bine singurwinking Cred ca nu cunosti sensul cuvantului "prieten". Trebuia sa-i spui acelei "prietene" ca nu esti un hiperactiv, fraier cuminte e ea prea moale cat despre tocilat e prea proasta eawinking De ce sa fii prietenos cu toti cand ei te critica si barfesc? Nu trebuie sa te lasi calcat in picioare in primul rand si prietenii o sa vina si ei pana la urma ori faptul ca tu vrei sa iesi la suc cu persoane de genul si cu fitoase handicapate care pun etichete inainte sa cunoasca mi se pare penibil.

| Azazea a răspuns:

Ia o imbratisare de la mine big hug imi pare rau pentru tine, pari un baiat de treaba, cred ca lucrurile se vor rezolva de la sine, vei gasi tu si un prieten normal printre toti acei oameni, doar fii tu insuti.

| sashamuff22 a răspuns:

Și eu sunt în clasa a 9a și am avut aceeași problemă la început. Nu cunoșteam pe absolut nimeni, eram super singura și îmi era super dor de colegii din generală. Nu te pot sfătui sa faci ca mine, de eu îți spun ce am facut: m-am transferat la un liceu în care cunoșteam-ai supăr multa lume și unde aveam foști colegi de clasa. Sa nu încerci sa te schimbi ca sa ii mulumesti pe alții. Tu ești foarte bine fiind tu și cu siguranță vei găsi pe cineva cu care sa vorbești dacă vei fi tu însuti. Ai putea sa iei legătură cu colegii din generală. Adică eu încă ma întâlnesc cu multi din ei. În fine, crede-ma, și mie mi-a fost foarte greu, dar am stat mult și m-am gândit și am luat cea mai buna decizie. Gandeste-te dacă ti-ar fi mai bine altundeva, dacă colegii sunt problema sau tu. Dacă iei lucrurile astea în considerare, o sa rezolvi totul. Apropo, sa știi ca multi boboci au problema asta, foarte multi, deci nu ești singurul căruia i se întâmplă asta.