| Yaoi4Me a întrebat:

Am și eu o problemă de viață și nu știu unde să mă descarc, așa că postez aici cu gândul de a găsii ajutor. Deci să încep cu începutul.

Am 15 ani și sunt în clasa a noua. Anul acesta am luat-o mai ușor cu învățatul și nu m-am străduit deloc, de abia acum realizez că am făcut o mare greșeală dar nu pot da înapoi.
Părinții mei mi-au spus că o să mergem în Grecia, la vară, iar când au aflat că am note mici mi-au spus că nu mai mergem dacă nu le cresc. Sincer mi-am crescut media generala pe an de la 6 la 8, 30 fără să știe părinții cât era la început. Mai nou mama mă amenință că dacă nu plecăm îmi face viața un calvar, iar a 10-a o să fie un an mort pentru mine. Dacă vreau să discut cu ei, mă emoționez și mă bâlbâii. Îmi e frică de tatăl meu că mai mereu mă amenință că mă bate și că de data asta se ajunge la curea. Mă pedepsesc mai tot timpul și la calculator am voie doar la teme.
Ca orice copil, nu mi le scriu pe toate acasă așa că mai am puțin timp și pentru mine. Îmi e frică să le spun că am terminat temele, nu din cauză că după m-ar controla, ci că după nu mă lasă să accesez internetul sau mă pun să stau cu sora mea mai mică. Urăsc să fac asta, are cinci ani, se poate juca și singură. Sincer, nu am vrut-o niciodată, dar din cauză că e bolnavă am acceptat-o.

Oricum, revenind la note. Mai nou am luat un 4 la engleză și acum media îmi iese 5. Dacă află tata, mă omoară în bătaie. Singura bătaie zdravănă pe care am primit-o, a fost atunci când mi-a citit o convorbire pe facebook cu un băiat când mă înjuram. Atunci a dat cu pumnii și picioarele... Mama mea nu are cum să mă ajute, nici nu mă ascultă. Nu mă lasă să-mi spun opiniile pe pretext că comentez și după mă zice lui tata... Nu vreau să mă sinucid deoarece am doar un singur prieten adevărat și eu chiar țin la el, nu vreau să-l fac să sufere. Țin și la bunici care mă mai ajută din când în când cum pot, țin puțin și la sora mea, deoarece e mică și știu că eu o să trebuiască să am grija de ea în viață.
Părinții mei mă mai cred și emo din cauză că port tricouri negre cu diferite imprimeuri unele mai sadice, altele nu. Mie îmi plac și nu sunt deloc tristă 24/24. La școală sunt cea mai optimistă în mare parte. Dar nu mai suport.
De ce încă mă mai bat? De ce sunt pedepsită? Alții copii nu au fost atinși niciodată de părinții lor.
Tata mi-a interzis să am și prieten. Am încercat odată să-mi fac unul, dar tata s-a prins oarecum și am renunțat. Nu am mai ieșit afara de nu știu cât timp. Sunt fată cuminte, fac ce îmi cer dar ei mă amenință și altele.

Duminică tata iar a adus vorba de excursia în Grecia, iar mama iar m-a amenințat. Peste două minute, vine la mine mă pupă, mă îmbrățișează și se poartă normal. Nu știu ce să mai cred.

Scuzați-mă dacă nu am scris coerent sau nu prea să leagă ideile între ele, dar asta pățesc când dau apă la crocodili XD

Nu știu ce să fac... nu mai suport...

6 răspunsuri:
| HenkyPenky a răspuns:

Cum s-a mai spus, mergi la psihologul pe care-l ai in liceu, te ajuta muuult.Eu am refuzat mult timp sa merg, spuneam ca nu sunt nebuna si ca nu am nevoie, dar sa stii ca m-a ajutat, mi-a dat idei si multe altele.Plus ca te descarci.Parintii tai gresesc, la fel ca oricare altii, exagereaza...dar na, asa sunt unii parinti.Esti constienta ca nu e ok s-o lasi in aer cu notele si trebuie sa pui mana pe carte, nici pe mine nu ma incanta ideea si la fel am facut in a noua, acum am tocit ca niciodata.Stai calma, vorbeste mult cu singura persoana in care ai incredere si care iti e cea/cel mai bun prieten/a, pentru asta sunt prietenii, sa ne asculte si sa ne ridice moralul.Am trecut prin perioade urate cu ai mei, urate rau...dar acum fumez cu ei acasa, ies cand vreau etc., lucru pe care nu-l credeam posibil decat dupa ce as fi plecat din casa asta.Toate se rezolva. Daca vrei sa vorbesti cu un strain care e gata sa-ti dea sfaturi si sa nu te lase sa dai ala la soareci, aici sunt.Iti pot lasa un contact sau ceva.Capu' sus, toate trec. happy

| HenkyPenky a răspuns:

Aaaa,si NU FUGI DE ACASA, bataia o sa fie pe masura; crede-ma ca stiu ce ziclaughing Or sa spuna ca esti"rebela", ca nu asculti si trebuie sa "iti bage mintile in cap", mi-am luat-o si eu asa si nu recomand, mai ales in cazul tau.

| Kaulytz_Damon_1999 a răspuns:

Parerea mea e ca te rog sa nu te superi dar parintii tai nu sunt normal........prinde o data curaj du-te la un psiholog el te sfatuieste cel mai bine ai psiholog la tine in scoala, vorbeste cu un profesor cel care te intelege cel mai bine, daca nu merge nici asta du-te la politie nu cred ca e o idee foarte buna cu politia dar daca nici asta nu merge fugi de-acasa cateva zile te duci la o prietena le lasi un bilet un le zici unde ai plecat stai la cineva si in timp o sa realizze ce au pierdut daca nici asa nu merge du-te fa reclamatie la protectia copilului ca nu au voie sa dea in tine pana la urma nu? sper ca te-am ajutat big grin

| Yaoi4Me explică (pentru Kaulytz_Damon_1999):

Aia cu politia chiar nu e buna, deoarece tata lucreaza acolo XD

| Glsukab a răspuns:

VOrbeste cu un psiholog sa iti dea niste sfaturi eventual sa discute putin cu parintii ceea ce fac ei nu e bine ei cred ca te fac sa inveti pedepsindu-te si facand restul dar nu mai rau fac. Probabil unele din aceste luccuri se intampla din cauza ca te-ai lasat pe tanjeala stiu ce zic si la mine e c-am la fel in fiecare zi tata trebuie sa imi tina predici ca trebuie sa invat cu toate ca nu e nevoie eu stiu ce fac si cum trebuie sa fac. Ce-ai zis tu de bataie aici nu te pot ajuta ma mai amenintat si pe mine tata ca imi da o palma dar cand aveam c-am 10 ani dar tu fiind fata sa te bata nu mi se pare ceva normal probabil crede ca o sa ajungi vreo fufa dar exagereaza

| Claudia389 a răspuns:

Pai vreau sa spun ca povestea ta chiar m-a impresionat si mi-au dat lacrimile. vreau sa spun ca si ai mei au mai avut momente din astea... daca stii ca nu poti sa le ti piept nu fugi de acasa ii faci rau surori tale care este mai mica..si cine stie doamne fereste ii pica pe ia si o rupe in bataie, e greu stiu dar cu ajutorul lui Dumnezeu treci si peste asta.Incearca sa vorbesti cu psihologul de la scoala.Sigur te poate ajuta bafta!