| Cobq23 a întrebat:

Bună TPU, am o problema grava și o sa va povestesc tot și chiar am nevoie de ajutor. Is băiat, am 16 ani și din Clasa 2 pana în a 4 a am fost victima bullyingului, toată clasa își bătea joc de mine și ma băteau. După m-am mutat la alta scoala unde am reușit sa ma acomodez cu colegii și sa îmi meargă bine dar pana în clasa 6 a s-au mutat mulți din clasa și veniseră mulți țigani și după iar am început sa fiu luat la mișto și profesorii nu făceau nimic cand vedeau cata bataie era în scoala si atunci maica-mea nu voia sa ma mute de la scoala aia. Am început iar sa n-am prieteni, eram depresiv și trist aproape mereu, la 13 ani ma apucasem de băut și de droguri și am început sa ma bag la cele mai nașpa aturaje. Pe atunci nu știam ca asta o sa îmi facă mult mai mult rău pe viitor dar am vrut doar sa îmi fie bine și eram fericit ca am oameni mai mari care îmi țin spatele. Am început sa fur și din casa. La un moment dat mi-am dat seama cât de prost am fost după ce m-au bătut toți pe mine și mi-au rupt 2 coaste de atunci n-am mai ieșit cu nimeni. Am stat doar în casa, cred ca am 1 an de când n-am mai ieșit din casa, nu prea știu sa socializez cu nimeni, nu știu cum sa vorbesc, nici cu o fata. Colegii de la scoala ma cred nebun, nu vorbesc cu nimeni din scoala, toată ziua stau beau și ma uit la seriale și filme și uneori dacă sunt în autobuz îmi vine sa rad fără motiv sau sa vorbesc singur chiar și în public. Plâng deseori pentru ce am ajuns și regret am o viata grea și chiar as vrea ajutor

4 răspunsuri:
| Aasdfghj a răspuns:

Buna! Sfatul meu este sa mergi sa vorbesti cu un psiholog, pentru ca acesta cunoaste persoane care au avut astfel de experiente si te-ar putea indruma mai bine decat cineva de aici. Un prim pas l-ai facut, faptul ca ti-ai dat seama ca unele lucruri pe care le faci/le faceai au fost/sunt gresite. Renunta si la bautura, daca doar asta a mai ramas si muta-te la un liceu nou iar acolo incearca sa nu te mai bagi in anturaje dubioase. Incearca sa fii prietenos cu colegii si nu forta prieteniile daca vezi ca ei nu te vor, dar nici nu sta retras ca nu aiba de ce sa faca misto de tine. In principiu daca si tu esti ca ei si nu stai retras intr-un colt, nu ar trebui sa ai probleme. Bafta!

| isemilia a răspuns:

Așadar, cu ce te putem ajuta? Nu putem noi să mergem sa îți luăm apărarea cand alții te bat, să spunem o glumă sau să râdem cu tine în autobuz să pară că ai un motiv să faci asta sau să te îmbrățișăm când plângi. Trebuie să înveți tu astea. Te înțeleg și îmi pot imagina ce simți, însă trebuie sa devii doar puțin mai matur decât ești acum. (și mai rațional) Pot înțelege de ce ai ales drogurile și de ce ai ajuns într-un anturaj prost, însa acum că ai realizat că a fost o greșeală e bine să nu o repeți și să înveți cât poți din lecția asta. Ai avut un trecut dificil (și asta nu poate contesta nimeni), însă încearcă să treci peste momentele alea. Transferă-te la un alt liceu, părăsește anturajul de acum (care nu e bun deloc), trăiește mai sănătos (adică să mânânci mai sănătos, să faci un sport - preferat ceva de autoapărare - și să te lași de fumat / druguri / alcool, nu e deloc bine pe termen lung pentru tine) și găsește-ți ceva ce îți place la nebunie (fiecare din noi are un anumit lucru - sau o anumită persoană - care ne face să uităm de tot. Nu e nimic așa pentru tine, care să te facă să uiți de toate? Uite, dacă te-ai concentra pe aia sunt sigură că te-ar ajuta).
Dacă simți că ți se schimbă starea e bine să te gandești la opus. (de exemplu, dacă vrei să râzi te gândești la ceva trist. Sau atunci când plângi te gândești la ceea ce îți aduce bucurie.) Când cineva se ia de tine e bine să pleci. Poți încerca și niște cursuri de autoapărare, însă e important să nu continui un conflict, dacă nu e nevoie, ci să mergi în altă parte. (important e să faci diferența între momentele în care trebuie să renunți și între cele în care e bine să te aperi. Dacă cineva te înjura sau îți vorbește urât e bine să pleci, nu sa faci același lucru, însă dacă e vorba de violență fizică pe care nu ai inițiat-o tu și pe care nu o poți opri e bine să te aperi - nu atât de tare încât să îl bagi în spital pe celălalt, ci doar cât să se oprească) O altă idee ar fi să mergi la un psiholog. Haide, va fi bine, trebuie doar să te schimbi puțin. (să îți găsești noi prieteni, să nu mai intri în anturaje proaste - presupun că ai aflat și singur că nu aduc nimic bun - și, de preferat, o noua clasă - fiind la liceu, în caz că mama ta nu mai vrea să te tranfere poți spune ca ar fi mai bine pentru tine altundeva.)

** Notă : Să știi că la 16 ani ești încă tânăr și că nu e prea târziu să te schimbi, unii o fac și la 50 de ani. Important e să vrei, iar intenția văd că o ai. happy

| 09Daniel20Botezan70Psihologie70Psihiatrie90 a răspuns:

Mergi la un psihiatru bun happy să te ajute cu tratament și medicamente!winking Problema ta este de tip psihiatrică. big grin Spune-i lui tot ce ne-ai spus nouă. Noi suntem aici, ca niște psihologi, dăm doar sfaturi cu valoare orientativă, dar tu ai nevoie de tratament, că să schimbi felul în care funcționezi ca om, înțelegi? happy No, sper că te-am ajutat.

P. S: Și eu merg la psihiatru, nu e rușine. big grin

| CassiusAlexander a răspuns:

Începe prin a te lăsa de băut. Ia lucrurile pe rând.