Sunt de 2 luni in Spania, si cind credeam ca deja m-am acomodat, mi-am dat seama ca m-am inselat. Acum chiar am un dor de casa. Acolo am o multime de prieteni cu care ma distram, toata lumea ma respecta si ma iubea. Acolo ma simteam bine, alaturi de prieteni. In clasa mea eu eram totul, lipseam o zi, totii ma asteptau, pot sa zic ca eram cea mai populara, insa nu eram cu nasul pe sus, prieteneam absolut cu totii, pe nimeni nu dadeam la o parte. Toti zic ca datorita mie s-a unit clasa, si toti baietii mereu imi faceau complimente(nu ca unei curve), si mereu toti imi ridicau dispozitia. Iar acum aici in strainatate sunt un nimeni, la scoala in clasa sunt ca invizibila. Eu nu pot asa, sunt invatata ca in clasa sa fiu totul, aceasta schimbare e foarte grea pentru mine. Nu zic, stiu ca sa ajungi cineva trebuie timp, ca in clasa mea ca sa ajung ceea ce sunt am avut nevoie de foarte mult timp, la fel eram un nimeni. Dar e greu sa incep si aici totul de la inceput. Vreau acasa, alaturi de cei dragi, de prieteni si de colegi. Ce sa fac?
Te inteleg foarte bine,traiesc intr-o tara straina de foarte multi ani.
Ai nevoie de foarte mult curaj si de multa hotarare.
Nu vei gasi acolo niciodata ceea ce ai lasat aici, dar amintirea casei si a locurilor tale dragi trebuie sa te incurajeze sa lupti mereu.
Esti romanca mandra, intre mii de straini si in tara lor.Nu le poti permite sa-ti cunoasca slabiciunea,nu te vor intelege si vor rade de orice ti-e drag tie.
Stiu ca dorul de acasa si momentele de melancolie te inconjoara,dar strange din dinti si rabda.
Arma ta acum,este sa te integrezi intre straini si sa-i infrangi cu propriile lor arme.
Copiii romani sunt destepti foc,fii cea mai buna la invatatura si lasa-i pe ei sa se apropie de tine,nu e nevoie sa le cersesti tu atentia,vor deveni singuri curiosi vazand ca meriti.
Sa fii curajoasa!
Iti tin pumnii, strans, strans!
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Buna, si eu sunt in aceeasi situtie, 'locuiesc' de cand a inceput scoala in Germania, si, desi nu stiam limba si nu ma asteptam, am avut norocul sa dau peste oameni si copii buni in jurul meu care m-au ajutat sa ma integrez. 
La inceput totul parea ok, si eram chiar intuziasmata insa pe parcurs lucrurile s-au cam deteriorat de la starea intiala. Acum, inca imi e putin dor de casa, insa nu as pleca, pentru ca sunt constienta de alegerea pe care am facut-o, am invatat germana si am luat note foarte bune unde sunt acum, sunt impreuna cu parintii mei si stiu ca imi pot construi mai departe orice vreau stiind ca am dobandit deja aceste lucruri. Prietenii sunt, asteapta doar sa fie gasiti, sper sa nu fi insa prea preocupata cu gandul la casa ca sa nu-i vezi... Da-le, lor si noii tale vieti o sansa, comporta-te la fel ca acasa si o sa vezi ca o sa reusesti aceleasi lucruri, si o sa ai in loc de o clasa de oameni dragi, 2.
Nu te descuraja!
Buna... si eu sunt de 1 an plecata in Germania... si imi este super greu as pleca si acum acasa dar nu mai am ce sa fac, nu ai cum sa te integrezi asa repede cu alti colegi, pe mine nici acum nu ma prea accepta
dar lasa ca, cu timpul o sa te obisnuiesti
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
