| evellinalalala a întrebat:

Cum poate fi recunoscut un consumator de ecstasy?

Răspuns Câştigător
| HaHaGirl a răspuns:

Pai devii euforic cam toate drogurile da aceleasi senzatii doar ca efectele de dupa sunt schimbate.
Nu am luat de foarte multe ori, dar de fiecare dată a fost excelent. Ecstasy e un drog pe care nu merită să-l strici luându-l prea des. În primul rând, înainte să iau ecstasy, praf sau pastile, nu aveam niciodată curaj să dansez sau dacă o făceam, o lăsam repede baltă, mi se părea că nu reușesc să intru în ritm. Ascultam și mă bâțaiam un pic, dar trecea muzica pe lângă mine ca un tren după altul și le lăsam să plece. După ce am luat prima oară pill-uri, am sarit în tren și nu m-am dat jos până dimineața. Și când mă duceam la baie să beau apă, ceea ce trebuie să faci des când iei ecstasy, chiar dacă nu ți-e sete, simțeam că mă duc picioarele și că eu vin în urma lor. Nu știu cum se vedea dansul meu din exterior și nici nu-mi păsa, dar simțeam că sunt mulata perfect pe ritmuri. Ce e extraordinar e că acum nu am neapărat nevoie de ecstasy, dacă îmi place muzica și mă simt bine, dansez. Dar încrederea asta mi-a dat-o ecstasy. Nu numai muzica și dansul erau altfel pe pill-uri, dar și felul în care te simți în raport cu mediul e altfel.
Aveam senzația că toate sunt la locul lor, așa cum trebuie să fie. Nu era nici pasivitate sau moleșeală, cum am zis, aveam energie să dansez o noapte întreagă și mai mult, dar părea că nu am probleme cu lumea, fricțiuni. Într-o noapte, am stat de vorbă câteva ore cu o siciliancă într-un club și ea nu știa engleză, eu știam italiană, muzica ne mai și acoperea discuția, dar ne-am înțeles excelent, nu simțeam stânjeneala, plictiseala etc. Ecstasy-ului i se mai zice și empathy. După o noapte de Revelion, am continuat să dansez, cu o prietenă, pe stradă, prin tramvai, pe acasă, până spre seară. Nu dansam expansiv, ni se mișcau picioarele în ritmul muzicii din noaptea trecută, cineva a zis că parcă eram două jucării stricate.
Ce poate să-ți facă MDMA, iar asta e valabil la orice drog, inclusiv la alcool, e să ajungi să crezi că experiențele obișnuite sunt plictisitoare, șterse, în comparație cu ce se întâmplă când te droghezi. De aia trebuie luat rar, să fie o experiență prețioasă. Iar în România chiar ne ajută legislația să păstrăm valoarea experienței – pill-urile sunt rare și scumpe aici și am impresia că poliția și lumea în general le vede ca fiind satana. Efectele negative sunt minore, nimic fundamental. Dacă ții neapărat să te sperii, citește pliantele cu efectele secundare ale atâtor pastile. Riscul mortal e extrem de mic. Depresia de după nu e serioasă.
Ai nevoie de referat sau ce? Ce ti-a starnit curiozitatea? Sa stii ca despre toate drogurile si ierburile pe care le-am consumat (si nu sunt putine deloc) iti pot spune ca toate sunt bestiale!

| evellinalalala explică (pentru HaHaGirl):

Iti multumesc ca te-ai deschis, da am nevoie de un referat in Powerpoint despre Ecstasy! Chiar iti multumesc ca mi-ai spus ce-ai simtit in acele momente. Am citit si eu ca de la acest drog nu devi dependenta, nu se intampla in mare parte mai nimic rau. Doar trebuie sa bei foarte multe lichide si sucuri din fructe.

| HaHaGirl a răspuns (pentru evellinalalala):

Da vrei nu vrei cand iei ecstasy bei apa si mergi la baie constant laughing, sucuri mai putin, apa, apa sa fie cat mai multa apa

6 răspunsuri:
| HaHaGirl a răspuns:

E cam la fel cu toate drogurile adica unul poate sa ia LSD si unul GHB (ai aici o fosta consumatoare de droguri, le stiu pe toate) si nu-ti poti da seama pentru ca nu au miros,sa zici ca e ca o bomboana,miroase a portocale, nu, pur si simplu, exista unele diferente pentru ca spre exemplu la LSD te ia cu ameteli si iti apare in fata ca un film in toate culorile foarte rapid si zici ca faci o criza de epilepsie, iar la GHB asta zici ca te-a bagat cineva la 2.20 si nu te mai scoate,ecstasy sau MDMA asa se numeste prin cluburi pentru ca nu multi stiu denumirea lor ''stiintifica '' ce e fain e ca nu creeaza dependenta ca heroina sau cocaina,ai halucinatii,greata,frisoane,temperatura ridicata a corpului, crampe abdominale sau tulburarea vederii, ce e naspa la ecstasy e ca dupa ce il iei devii agitat, paranoia si depresiv, efectul si-l face intre 15 si 20 de minute si tine cam 2 ore, poate 2 ore si un pic nu foarte mult si ce e ciudat este ca dupa nu-ti amintesti NIMIC,esti linistit si foarte calm,supradoza de ecstasy te poate omora,poti face atac de cord si altele,are bineinteles si multe dezavantaje dupa cel care consuma(eu),iti afecteaza memoria, starea emotionala, invatatul si altele, daca vrei alte detalii despre alte droguri iti zic cu mare placere, in concluzie: NU LUA!

| evellinalalala explică (pentru HaHaGirl):

Nu ma gandeam sa iau dar vreau sa stiu despre acest drog. Si as mai avea o intrebare, cum iti dai seama ca acea persoana a consumat ecstasy? ce manifestari are in preajma altora?

| HaHaGirl a răspuns:

Nu prea ai cum sa-l recunosti e cidat ca zic asta dar niciodata n-am cautat pe cineva sa vad cum e cand ia ecstasy e propria experienta am trait-o pe pielea mea, nu poti sa recunosti, esti drogat, cu ce? numai cel care a luat stie e greu sa recunosti drogul pe care l-a luat cineva pentru ca ti-am zis toate te fac sa te simti BINE, foarte bine