| Anna0111 a întrebat:

Hei, deci eu am o problema la scoala. Mai degrabă cu profesorul de istorie. Încă din clasa a9a nu exista un semestru in care sa nu am 4, apoi bineînțeles, ca sa nu rămân corigenta invatam și luam câte un 8-9. Chestia este ca ma sfidează foarte mult, săptămâna trecută când am luat 8, s-a strâmbat când mi-a dat lucrarea de parca ar fi fost o minune, o fi crezut ca am copiat dar de unde. La ora lui abia mișc in banca. Și asta ma descurajează foarte mult. Nu ridic mâna la ora lui pentru ca mi-e prea frica și sigur s-ar face ca nu ma vede. In plus, face glume cu tenta sexuală și mi se pare penibil. S-a pus problema sa-l schimbam dar apoi a venit cu un val de note mari la UNII dintre colegi, aia mai populari, eu fiind mai timida probabil crede ca nu-mi dau interesul dar mai sunt și alții in situația mea și tot simt ca are ceva numai cu mine, am ajuns sa merg la orele lui cu frica in mine. Când am avut un proiect, am mers la el sa-l întreb dacă este bine și mi-a răspuns doar cu un "nu", nici nu s-a uitat la mine apoi a iesit din clasa, ceilalți când se duceau mai primeau și sfaturi de la el. Săptămâna viitoare am o prezentare și mor de emotii, mai ales ca ma sfidează atat de mult... Ce as putea sa fac ca sa ies din situația asta?

2 răspunsuri:
| ibaal a răspuns:

Nu-ti fie frica ca nu te mananca!
Cu tupeu. Nu ai ce pierde!
Din cate spui, oricum te lasa corigentawinking
Invata mereu, ridica mana!
N-ar ce sa se-ntample mai rau!
Si poate atunci te vede ca esti activa la ore si iti va pune note si pe activitatea la clasa. Cat despre glumele cu tenta sexuala, asa ceva nu este de acceptat!
Raportati-l daca asta chiar se intampla!

| Rotazi a răspuns:

Pai daca nu inveti de la inceput si ai mereu note mici, ce vrei? Si faza cu sfidarea! Vrei ca un om mai in varsta, profesorul tau, sa-ti faca plocoane si sa te roage sa inveti? Invata tu de la bun inceput, nu numai cand trebuie sa-ti indrepti o nota. Cei care primesc sfaturi, inseamna ca isi dau interesul, invata, raspund si atunci profesorul vede ca merita sa se oboseasca cu ei. Dar tu? Tu lenevesti tot anul si apoi impusti o singura nota mare. Ce sa faci? Invata. Invata in mod constant, toate lectiile.