În capul meu s-au strans mii, poate chiar milioane de intrebari, dar acum vreau doar un sfat: Am 13 ani fara 2 luni si parintii mei sunt divortati de un an si jumatate. Desi a trecut mult timp, inca mi-e greu uneori. Acum cateva saptamani m-am mutat cu mama si mi-e mult mai bine, dar cand stateam in cealalta casa era un cosmar. Aproape in fiecare zi trebuia ca unul dintre ei sa inceapa o discutie, apoi se ajungea la cearta, o cearta luuunga, cu reprosuri, tipete si usi trantite, cu tot tacamul (ii multumesc lui D-zeu ca nu s-a ajuns la bataie). Noaptea, cand eram in pat, mi se parea ca aud discuii legate de bani, certuri si alte usi trantite, desi erau toate in mintea mea. Era o atmosfera urata, la care nu mai vreau sa ma intorc sau sa ma gandesc. Uneori noapte plangeam, plangeam "mut", nu imi scapa decat o lacrima, doua, trei, dar nu stia nimeni. Niciodata n-a stiut nimeni, nici macar parintii mei, decat pana acum 3 saptamani, cand nu am mai putut si am inceput sa plang iar mama m-a intrebat ce am si i-am spus ca imi amintesc ce urat a fost. Uneori nici ea nu ma intelege, desi e psiholog, asa ca prefer sa nu spun nimanui ce simt eu. Când mama inca nu divortase, parintii mei se purtau din ce in ce mai ostil cu mine, credeam si poate inca mai cred ca eu sunt de vina, ca ii supar, de multe ori mama ma brusca, ma repezea, si nu intelegeam de ce. Ma duceam in camera, plangeam, imi vedeam de treaba si nu suflam nici o vorba. Toate fara ca parintii sa stie. De tata nici nu mai zic, cand venea de la serviciu isi descarca nervii pe mine, mama mai incerca uneori sa il opreasca, dar dupa se apuca sa faca mai urat. Se termina lasandu-i pe parintii mei sa se certe, ducandu-ma in camera si plangand, apoi gasindu-mi de lucru singura. Tata venea si ma cicalea, mama era mai normala dar uneori facea si ea la fel, etc. Începusera amandoi sa tipe din ce in ce mai des la mine. Ajunsesem ca la cel mai mic semn ca ceva nu e OK, ori cand imi ziceau mie ceva, cand se certau sau cand pur si simplu ii vedeam, sa tresar ca un caine plouat, fugarit si batut de cineva. Si acum mai am momente de genul. Prietenilor si colegilor nu le pot spune cat am suferit, ei de-abia ar astepta sa aiba subiect de barfa. Doar asa sunt "prietenii". Problema nu e numai intre mama, mine si tata. E si intre bunicii din partea tatalui, pe care, pana sa nu observ ce se intampla, ii consideram oameni de treaba. Mama nu a vrut sa stiu tot despre ei, pana cand, inevitabil, am aflat. Ea nu a vrut sa ma manipuleze impotriva lor, desi imi mai arata anumite aspecte. Recent am avut o discutie cu ei. Ei cred ca mama ma invata sa ma port asa, dar nu-i adevarat. Desi nu le vine sa creada, mai am si eu creier si mai gandesc si singura. Mai degraba incearca ei sa ma manipuleze impotriva mamei mele. In fine: În fata oamenilor afisez o puternica nepasare, nu imi arat sentimentele in legatura cu asta. Și-asa colegii ma judeca fara rost, de parca ar sti cine sunt, sau macar cine am fost. Îmi iubesc mult părinții, chiar dacă sunt cum sunt. Anul trecut, in clasa a 5-a fiind, am terminat cu premiul 1, fiind o eleva model. Tot efortul depus nu m-a ajutat cu nimic, doar cu lacrimi, multe lacrimi in plus. Și nu de bucurie. Stateam cu temele pana la 12-1 noaptea si dimineata ma trezeam pe la 7 sau chiar 6. În weekend-uri ma trezeam pe la 11-12 si deja jumatate de zi era pierduta. Cel mai tare m-a epuizat matematica. Nu mai suportam, îmi venea sa ma urc pe pereți. Mama imi spunea ca nu ma cearta daca iau o nota mica, dar pe de alta parte îmi tot reproșa că "pot mai mult!". Urăsc sa aud asta, daca atata ma duce creierul, ce sa fac? Oricum, mai puțin de 7 nu luasem niciodata, dar pentru mama era nota "slăbuță". La toate materiile ma descurcam, numai la mate nu. La toate luam peste 8, 50-9, numai la mate nu prea. Pana la urma am luat 9 in teza. Nu puteam suporta faptul că atunci cand colegele mele se distrau, eu toceam. Nici acum nu inteleg nimic si tocesc, tocesc, dar tot nimic. Anul asta mi-am schimbat comportamentul. Am inceput sa nu mai dau importanta atat de mare scolii, desi totusi sunt eleva buna. Dar matematica si invatatul in general pentru mine nu mai sunt pe primul loc chiar. Am inceput sa nu-mi mai fac temele la mate, asta deoarece inainte lucram cu tata, dar acum, ca ne-am mutat si el e foarte nervos, nu mai pot lucra cu el. As vrea sa inteleg si eu la matematica, as vrea sa fiu cum am fost odata, fata buna care invata la tot, nu copia si isi facea toate temele. Dar asta ar insemna sa nu mai am deloc timp liber, și mai e ceva: eu la mate nu inteleg nimic. Nu mai are cine sa-mi explice si de-aia mi-e si scârbă de matematică. Nu pot astfel, as ajunge din nou in starea aia deplorabila. La urma urmei, ma multumesc si cu premiul 2 sau 3, numai sa am o viata normala. Nu vreau altceva. Anul trecut am avut ambitia si norocul sa ies pe locul 1, dar cu multe sacrificii pe care acum le vad inutile. Reusita mea nu a facut decat sa starneasca mai multa invidie si barfa printre colegii mei si vreo 2-3 laude de pe la profesori, care chiar nu m-au ajutat cu nimic, decat, dupa cum am zis, sa atraga invidie si barfa. Prieteni adevarati nu am, nu am in jur decat oameni in care nu pot avea incredere, doar vreo 2 fete imi sunt mai apropiate, dar nici in ele nu pot avea incredere deplina. Nimeni, nimeni nu stie cat am suferit si toata povestea asta mi-a lasat urme adanci in inima, provocand o hemoragie de sentimente care nu se mai opresc din a curge si a ma napadi ca buruienile. Mă inec in ele, nu stiu ce sa fac, vreau ca totul sa ramana de domeniul trecutului si sa uit, dar nu pot. Sunt prea multe... Va rog, nu ma judecati, nu am cui sa-i spun ce simt, nu m-ar ajuta un psiholog, trebuie sa imi rezolv singura problemele. Ce sa fac sa nu ma mai roada suferinta si sa incep o viata normala? Va rog nu ma jigniti, vreau sa ma intelegeti si pe mine! Sunt o fata visatoare care e rupta de realitate. Trăiesc in lumea mea, sunt diferita, si ce ma calmeaza e muzica si arta. Atât mai pot sa fac si eu. În câteva zile am teza la mate si eu nu știu multe lucruri, am lacune mari. Vreau sa iau macar 7. Sunt foarte stresată și mă gândesc tot timpul la asta. What Can I Do?

Mulțumesc daca ați citit tot!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook