În ultima perioadă nu mai am poftă de mâncare oricât de foamr mi-ar fi, chiar dacă mă doare stomaculfoarte ttare, mă simt pierdută și comunic forte puțin. Nu mai simt nicio plăcere când vine vorba de a-mi face temele sau de a învăța. Nu-mi place să mai fac nimic și mă simt mereu descurajată. Simt că nu pot să fac față anumitor cerințe. Cred că nu merit atenția celorlați, mă simt inutilă, cred că nu merit nici să primesc de mâncare pentru că n-ammuncit pentru ea. Îmi e extrem de greu să-mi exprim opinia în fața oricui, în legătură cu orice. Dimineața nici nu vreau să mă mai ridic din pat. Aș sta acolo pentru a nu socializa formal și pentru a nu merge la școală. Îmi doresc să stau cât mai mult timp singură și mă simt captivă într-o viață forțată, care parcă nu mă lasă să iau propriile alegeri.
De ce sunt așa? E normal?
Ce credeți despre starea mea? Cum aș putea să-mi revin?

Went through that

E depresia.
N-ai poftă de mâncare oricât de multe zile au trecut fără să mănânci ceva și oricât de tare te-ar durea stomacul.
Ai grijă însă cu asta. Forțează-te zilnic să ai o anumită cantitate de mâncare în stomac. La un moment dat, eu m-am deshidratat complet și urmările n-au fost grozave.

Stresul de la școală nu te ajută, deoarece pe parcursul depresiei, capacitatea ta de concentrare scade și o sfârșești simțindu-te demoralizată și o să ai senzația că nu faci nimic bine.
Nu știu ce sfat ți-aș putea da în legătură cu toate astea, nu ai specificat ce anume te-a determinat s-ajungi aici.
Ar trebui să te gândești serios la factorii respectivi și cumva, să îndrepți asta.
Pe lângă asta, ajută foarte mult activitățile pe care le ocupi. Ma refer, cele relaxante și plăcute. De pildă, încearcă să vezi un serial care-ți place și să asculți muzica preferată.
Dacă nu vrei să vorbești, n-o face. Dar dacă ai vreo prietenă apropiată, poți stabili o ieșire la film sau să mâncați ceva. I-ai putea mărturisi toate astea, iar oricât de suspicios ți s-ar părea, poate te-ai simți mult mai bine după.

Nu te izola.
Îți spun asta fiindcă eram la fel.
Intram într-o altfel de lume, între patru pereți și eram complet singură, auzindu-mi sunetul propriei respirații.
M-am distanțat de toți și nu mai voiam să deschid gura nici măcar să adresez două cuvinte.
Am ajuns în punctul în care am cedat psihic, fiindcă după ce îndepărtam pe toată lumea, mă simțeam prost fiindcă sunt totalmente singură.

Vorbește despre asta. Scrie despre asta.
Apoi arde totul și resemnează-te.
Toate trec, majoritatea stărilor proaste sunt prezenta din cauza unor gânduri, dar e greu să realizezi asta atunci când gândul tău principal e cât de inutil ești și cum faci să omori toată durerea.