Hey, TPU. Stiu ca sunt sanse mici sa gasesc un raspuns pentru "intrebarea" mea aici, dar nu vad ce rau poate sa-mi aduca. Am o problema. Una mare... De fapt mai multe. Toata viata mea e o sfoara care se innodeaza intruna. Pentru inceput mi-e rusine sa vorbesc cu ea (fata de care imi place - vorbesc la modul general). Nu stiu de ce. Cand o vad pur si simplu ma blochez. Invatam la aceeasi scoala, suntem in aceeasi clasa, deci ne vedem des. Ea e nou-venita si nu prea are prieteni, si da, stiu ca daca m-as apropia de ea si as avea sansa sa ii arat cine sunt, fiind printre singurii ei prieteni. Dar nu pot. Vreau sa pot vorbii cu ea, sa ma apropii de ea dar repet, nu pot pur si simplu. Mi-e rusine. Da, am zis-o. Mi-e rusine. Stiu ca este un lucru jenant ca unui adolescent sa-i fie rusine... Stiu ca ma comport ca un copil, dar am nevoie de ajutor. Si sentimentul asta e ciudat. Nu e rusine simpla. E rusine combinata cu teama de esec + neincrederea in fortele proprii + teama de a fi refuzat. + timiditate. Si nu imi e rusine sa vorbesc doar cu ea, imi e rusine si de ce va zice restul lumii. Nu imi raspundeti gen "nu conteaza ce zice lumea", pentru mine conteaza. Mereu au contat parerile altora si nu pot sa-mi schimb modul de gandire. Daca ma apropii de ea or sa zica ceva gen "uite-l si pe gayu' asta, in loc sa stea cu baietii vine si vorbeste cu asta" sau o sa faca ca astia de la gradinita "uuu lui X ii place de Y" pentru ca sunt niste imaturi. Niste copii in costume de adolescenti. Repet, sunt si foarte timid. Timiditatea mereu a fost si va fi un blocaj in dezvoltarea mea. In plus ma simt ciudat in preajma 'strainilor', ma acomodez greu cu persoanele, nu le pot accepta, nu stiu de ce. Trebuie sa stai catva timp cu mine, sa ne plictisim impreuna, sa ne prostim impreuna pentru a fi prieten cu mine. Sa revenim la 'probleme'. Mi-e foarte rusine de ochii lumii nu stiu de ce. In plus nu imi pot controla sentimentele. Cand sunt stresat am dureri de stomac, cand sunt entuziasmat / incerc sa vorbesc cu o fata am acei fluturi in stomac. As vrea sa existe o persoana care sa ma inteleaga, careia sa ii pot vorbi, dar din pacate nu exista. Parintii mei sunt niste ciudati. Mama ma jigneste ori de cate ori are ocazia si m-ar da afara din casa oricand, ma uraste (sentiment reciproc ), tata se comporta de parca as fi un copil mic, "mi-a fost dor de tine", "ia-ma in brate". Nu mai am 10-11 ani. In fine. Am nevoie de ajutor. Macar ziceti-mi ce sa fac sa nu mai simt jenat cand vorbesc cu ea. Atat am nevoie, doar sa o am pe ea. Imi place totul la ea. Ii accept toate defectele. Vreau sa fie a mea. Voi avea grija de ea, o voi ajuta, ii voi vorbii sincer etc... Ajutor. Ce-i zis? Si daca fac colegii misto / cum pot vorbi cu ea? Daca ma pun langa ea face colega ei de banca urat ca m-am pus in locul ei si din picioare ma simt ca ultimu' ratat. Cum pot invinge aceste sentimente?...

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook