| Akhen a întrebat:

Îmi spune și mie cineva cum este la matematica/informatica, intensiv informatica? În ce consta(știu ca este mai greu), la ce dai teze, etc.

Răspuns Câştigător
| T0T a răspuns:

Este chiar mai ușor atâta timp cât nu ești obișnuit cu toceala.
Teză dai obligatoriu la mate, română și informatică și de ales între fizică, chimie, biologie. Oamenii consideră acest profil mai greu pentru că obișnuiesc să învețe papagal. Însă, dacă mai și gândești informația primită și ai profesori decenți, vei vedea că te descurci. Te poate apuca stresul dând la materii nespecifice profilului teste cu grămada chiar în ultimul semestru înainte de bac, dar asta iar, depinde de profesori. Până acum probabil cel mai puțin te-ai lovit de informatică (cu siguranță ai făcut îndeajuns matematică, română, fizică etc. ca să știi cam cum sunt). Informatica e o materie foarte logică la care probabil ai cel mai puțin de învățat dacă o înțelegi. Dacă nu o înțelegi e posibil să ți se pare cea mai grea. Însă nu te teme, nu este așa greu de înțeles. Totul e să îți formezi o gândire algoritmică, să te obișnuiești cu ea și să o abordezi corect.

| Akhen explică (pentru T0T):

Mi-ar place sa dau la mate-info, doar ca am înclinații spre partea umana, dar liceul de la noi din oraș, lasă de dorit... De asta m-am gândit la Mate-info.

| T0T a răspuns (pentru Akhen):

Poți învăța mult și pe cont propriu. Fă ce te reprezintă.

2 răspunsuri: