| Cupă_Daniel_1992 a întrebat:

Salutare tuturor!
Un mic sfat pentru un mic necunoscător ca mine: mă interesează achiziționarea unei garsoniere lângă cea pe care o deține în prezent soția mea, ulterior, să le putem "uni". Întrebările mele ar fi următoarele:
1. ce fel de act aș putea face cu proprietarul garsonierei care mă interesează? Menționez că nu avem banii pentru a o cumpăra, deoarece anul ăsta e un an mai complicat financiar (urmează să facem nunta, evenimente, cheltuieli, etc.), dar nici el n-a spus că se grăbește și că ar putea aștepta după noi, dar a menționat ceva de un precontract. Se poate face ceva la mână, în ideea ca eu să-mi iau angajamentul ca după o anumită dată să-i plătesc integral suma cerută? Ori s-o iau în chirie pentru o perioadă?
2. să presupunem că am achiziționat-o. Cu cine ar trebui să stau de vorbă pentru a putea aduce modificări camerelor? Ușă de comunicare între cele două garsoniere, etc. sau posibilitatea luării în concesiune a bucății de teren din fața celei pe care aș vrea să o cumpăr (la fel cum o avem și pe cea din prezent; acum 15-20 ani, s-a luat în concesiune o bucățică de teren în fața garsonierei pe care o avem și s-a construit bucătăria).

Sper că m-am făcut înțeles. Cine mă poate ajuta cu un sfat, chiar aș fi tare recunoscător.
Menționez că nu mă interesează cumpărarea unui apartament deoarece prețurile din orașul meu au luat-o razna, iar varianta cu achiziționarea încă unei garsoniere (sau chiar două) e mai blândă cu buzunarul meu.

Răspuns Câştigător
regis
| regis a răspuns:

1. Se poate face un antecontract de vanzare cumparare. Eu unul nu as lua in calcul varianta de mana, ci doar la notar.
2. Pentru astfel de modificari, ca sa fie perfect legal este nevoie de autorizație de construire. Daca esti mai curajos, lași usa de intrare si pe interior faci ce vrei, in fond nimeni nu poate intra pe proprietatea ta fara acordul tau, iar pentru lipsa autorizației de construire nu se eliberează mandate, intrucat fapta nu este infracțiune.

6 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

1. Intai intereseaza-te, daca tehnic se poate taia usa intre cele 2 garsoniere (peretele sa NU fie de sustinere! ):
2. Antcontractul este o intelegere srisa despre modalitatea si termeul cum veti face tranzactia. Se face la un notar.

| sierra1 a răspuns:

1 ia-o-n "rate". Dă-i omului un avans și prin contract la notar de obligi să o plătești in... tranșe a câte... lei

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Salut! Este o idee proasta din pacate, tu nu ai banii iar proprietarul a spus ca nu se grabeste si te asteaptă pana ai tu banii, aiurea minciuni, nimeni nu dă o casa pe vorbe cand vei avea tu banii niciodata, si daca el a zis ca te asteapta pe tine pana vei avea tu bani, sa nu crezi ca garsoniera va fi a ta pana nu platesti toti banii, iar din doua garsoniere nu poti face niciodata 4 camere, din ceva mic nu poti face ceva mare, dar din 4 camere puteai face două de exemplu, nu te baga in datorii sa cumperi un rahat de garsonieră pe care nu ai voie sa o modifici, ca sa o modifici iti trebuiesc autorizatii speciale care costă bani, asa ca fi multumit cu ce ai nu cauta sa inseli pe altii, ca tu vrei garsoniera sa o cumperi ieftin ca sa o vinzi scump.

| Cupă_Daniel_1992 explică (pentru anonim_4396):

Să înșel pe alții? Tu te asculți ce scrii pe-aici? Ecuația e simplă: am o garsonieră, mai vreau una lângă mine. 4 camere? Care 4 camere? Cine a afirmat chestia asta? Citește mai atent. În Tg-Jiu nu-mi convine să dau 3-4 miliarde pe un apartament și încerc varianta mai ieftină. Am casă la țară, nu mă interesează cine știe ce luxuri la oraș, doar voiam ceva mai mare decât o garsonieră, de-aici și ideea de mai sus.

| bustamante a răspuns:

Sunt de acord cu BUTA, contractul la notar se plătește și se achita o suma în avans, parte din ea. Dumneata dorești să faci apartament cu patru camere din două garsoniere. Super idee, văzând că și eu am o garsonieră, din păcate în chirie.

| Violleta2022 a răspuns (pentru bustamante):

De unde4 camere?
O garsoniera are 1 singura camera, iar daca face usa intre 2 garsoniere atunci face 2 camere cu 2 bucatarioare si 2 bai. mici, fiindca garsonierele nu au spatii mari.