| UnCorazonLocoooo a întrebat:

Bună ziua, după cum știți astăzi a avut loc evaluarea națională la matematică. Acum am ajuns acasă și sunt foarte nervoasă.
Ei bine, matematica este materia mea preferată. Subiectele au fost floare la ureche. Problema este că supraveghetoarea mi-a luat ciorna, a mers în fața clasei, și a dictat cu voce tare toate rezolvările făcute de mine. Practic toată lumea a scris ce am scris eu. Toți vor lua note pe munca mea. Nu mă supăram dacă le spunea un subiect, două, dat TOT?! Pe lângă asta, fiindcă nu mă lăsau să mă concentrez ca lumea luându-mi mereu ciorna, am greșit la un calcul. Era una din acele probleme de la subiectul 3 care cică sunt grele. De fapt au fost foarte simple, dar, din prostie, deși am făcut prin metoda corectă, am calculat rău o împărțire și mi s-a dus tot. Acum nu pot lua mai mult de 9.50, fiindcă acel punct valora 50 de sutimi. Toată lumea se aștepta să iau 10.
Întrebările mele sunt:
Ce ar trebui să fac, ținând cont de faptul că toată sala a scris munca mea? Adică, eu am muncit pentru 25 de copii? Toți vor lua note fără să se fi chinuit deloc? Nu mi se pare corect.
Există șansa ca din acele 50 de sutimi ale acelui exercițiu, să primesc măcar 10-20 de sutimi fiindcă metoda de rezolvare a fost corectă, doar calcului prost?
Vă mulțumesc.

4 răspunsuri:
| Dean1996 a răspuns:

@UnCorazonLocoooo
Nu mi se pare deloc corect,ar trebui chiar sa iei masuri,pentru ca tu concurezi,ca sa zic asa,cu ei, adica va bateti pe locurile pentru liceu, si nu e deloc cinstit.In legatura cu prima intrebare, acele 10-20 de sutimi,le poti lua,dar depinde de corector, daca iti da sau nu, pentru ca eu am gresit ca idioata la problema 2 de la subiectul 3, si automat o am pe toata scazuta,dar in rest am facut tot perfect, acum ghinion, s-ar putea sa-ti ofere punctaj pentru ca ai facut acele exercitii grele de departajare(punctul 2 de la subiectul 2, care l-au facut foarte putini copii,cel putin la mine la scoala), si CHIAR si ala cu pretul unui obiect, care dadea 2000 lei,si ala sa stii ca nu a fost usor(cica).La astea doua se vede bine logica,poate iti va acorda punctaj, acum Dumnezeu cu mila, in legatura cu corectorii.In orice caz succes!

| DeXxa a răspuns:

Saraca de tine, o sa iei 9, 50, hai sa plangem. crying

| AnaÎşiSchimbăNumele a răspuns:

Pe mine nu nota in sine m-ar deranja foarte tare (desi si aia, avand in vedere ca as fi gresit din prostie), ci gestul cu ciorna. Intr-adevar, e urat ca le-a dictat. Dar banuiesc ca tu ai protestat, nu te-a ascultat? Cred ca ar trebui sa spui ciuva, poate nu o sa fi crezuta, dar macar incerci. Ar trebui sa fii luata in serios... Adica si in scoala mea s-a mai copiat, dar nu asa pe fata, in ultimul hal. Imi pare rau, serios. Si mi-ar parea si mai rau daca nu s-ar rezolva (am si eu obsesia asta cu copiatul xD si sunt cam zgarcita ^^ ).
Poate te va ajuta directorul cumva. Dar tot ma mira faptul ca nu s-a oprit cand ai protestat. Daca ai protestat (ceea ce mi s-ar parea normal).
Cat despre acele 50 de sutimi, avand in vedere ca sunt de la partea a 3a, nu ca exista sansa, ci chiar ar trebui sa primesti 30-40 din ele. Ca doar nu degeaba scrie acolo "pe foaia de examen se trec rezolvarile" sau ma rog, cum o scrie.
Succes.

| UnCorazonLocoooo explică:

Da, știu că sunt cam ciudată. Dar am niște principii.
Acum, vă rog, am nevoie de răspunsuri clare.