"Cuget deci exist" spunea Rene Descartes și relua apoteotic Victor Petrini în una dintre capodoperele literaturii noastre.
Câți dintre voi, cei care spuneți că sexul nu implică suflete pereche și nici sentimentul absolutului, puteți pătrunde înțelesul acestei afirmații? Câți dintre voi existați cu adevărat?
Ordonare:
După relevanţă
Omul se refera la faptul ca mintea controleaza trupul, cat timp esti constient de asta existi, simplu
Răspunde
Eu unul sunt sincer si iti zic cat se poate de concis: nu inteleg acest aforism.
Si plantele exista, si animalele si absolut orice din acest univers exista, chiar daca nu cugeta. Ca Rene Descartes cunostea o alta acceptiune a cuvantului "a exista" e o alta problema. Asta inseamna sa existi cu adevarat? Sa gandesti? Ma gandesc la cate "chestii" or exista in universul asta si cat de insignifianti suntem raportat la dimensiunea lui si imi dau seama ca nu e nevoie sa cuget ca sa exist. O existenta pentru care nici nu avem o explicatie.
Dar sunt capabile ele, plantele, animalele și celelalte dobitoace să realizeze că există dacă nu cugetă?
Răspunde
Poate nu sunt capabile (desi unele animale sunt), dar cu toate astea ele exista. Vrei sa spui ca triburile indigene din Africa sau India ori America sa sud care traiesc in "epoca de piatra" nu exista pentru ca nu cugeta?
Un fenomen natural nu cugeta, dar exista. Nu tot ce exista trebuie sa cugete.
Nu se insinueaza absolut deloc ca ce nu poate gandi nu poate sa existe.
Doar a spus ca tot ce gandeste exista. Nu s-a referit la reciproca, care nu-i adevarata, exemple dand si tu.
Ai perfecta dreptate, dar asta reduce acest aforism la un simplu truism.
Descartes era in primul rand un filozof si cocheta cu originile existentialismului. Acest aforism se refera mai degraba la perceptia realitatii si a visului. Spre exemplu, eu ma pot indoi de realitatea care ma inconjoara, pot considera ca este ceva oniric, ireal, nu sunt un animal cu un univers limitat, pot afirma daca ceva este palpabil sau nu, deci, avand puterea indoielii, de cuget, exist, cel putin aici si acum. E o filozofie de fapt despre esenta existentei.
Si nu prea are legatura cu idealizarea iubirii despre care spui.
Oamenii au fost dintotdeauna superficiali si perversi, asta e firea umana, si in nici un secol nu a existat vreun cult al iubirii incununate de sex, unde sexul este doar o mica parte din tumultul contopirii a doua suflete. Sunt foarte putini pe lume cei care simt iubirea la rang de ideal absolut, datorita unei sensibilitati aparte dezvoltate mai apoi de simt artistic, pasiuni artistice, lectura, eruditie, contemplare, visare cu ochii deschisi. Depinde si de educatie si aspiratii. In realitate, lucrurile se schimba, oamenii nu mai au ca scop prim reproducerea, ci hedonismul, satisfacerea oricaror nevoi care le aduc placere, dezinhibarea si decenzurarea instinctelor, gandurilor din subconstient - asta nu tine nicidecum de spirit. Multe sentimente si obsesii se confunda cu iubirea. Iubirea e ceva care se construieste, nu exista coup de foudre, poate doar foarte rar, dar nu inseamna ca se poate intampla tuturor. Absolutul de care spui e ceva foarte abstract, vag, rar, nici nu stiu cum il privesti, ce intelegi din el, si nu apare din senin, ci doar daca acea persoana te-a afectat pe mai multe planuri si pasiunea adevarata pentru ea te-a schimbat cumva. 
Sexul poate implica doar pasiunea carnala, atractia pentru intelectul unei persoane, curiozitatea fata de aceasta, Nimeni nu te va iubi doar pentru ca tu ai capacitatea de a iubi nebuneste respective persoana. Iubirea e o oglindire la inceput si nu stii daca a fost iubire pana nu vezi daca … rezista.
Îmi pare rău că tu porți ochelari de cal și nu poți vedea în profunzime lucrurile
ti-a dat un raspuns bun; tu esti cea cu ochelari de cal. afirmatia lui descartes nu are absolut nicio legatura cu sexul sau cu iubirea.
trecand la o parte peste modul in care formulezi intrebarea, asumandu-ti o pozitie superioara fata de noi, restul, plevea, astia care nici macar nu "existam cu adevarat", sfatul meu e sa lucrezi putin la atitudinea ta, pentru ca, pe langa faptul ca iti ratezi libertatea tineretii (aici intrand si libertatea sexuala) pentru niste idei fixe si absurde, in ritmul asta vei ajunge la 30jceva de ani sa fii o persoana fara experienta in relatii cu oamenii, ultracomplexata, capricioasa, frustrata etc.
si tot tu vei avea de suferit. si atunci iti va fi mai nasol decat iti e acum.
Scuze, nu-i permit unui tip ce și-a ales nickname-ul după un dement ce și-a prăjit creierii înainte de 25 de ani să-mi dea mie lecții despre cum să-mi trăiesc tinerețea.
o, da, niste argumentum ad hominem, marca unui intelect si a unei capacitati de dialog veritabile. 'ai sictir! ramai atunci in balta ta comoda de nemultumire si asteapta sa te mangaie cineva pe crestet si sa-ti spuna "lasa, draga, e bine si asa".
Da, domnule, ad hominem.
ca să îmi poți spune tu mie că e greșit că nu mă cufund în plăceri hedoniste, trebuie să fii un om de o moralitate superioară, nu fanul unui lsd-ist ce a trăit izolat întreaga-și viața din cauza ideilor pe care le predici dumneata.
Ce ti-a spus tipul nu are nici o legatura cu hedonismul. Timpul trece si te vei lovi de un zid, zid care variantele tale care le poti alege in acest moment vor scadea considerabil o datã cu vârsta ce te faci din ce in ce mai urata, mai pricajita si Probabil o sa-ti para rau ca nu ai facut anumite lucruri in liceu-facultate pentru ca vremurile acelea nu se mai intorc. Iar dupã o sa fie prea târziu sa le faci si singurii cu care poti face conexiuni sufletesti o sa fie doar niste bosorogi
singurul lucru ce ti l-am sugerat e sa-ti revizuiesti atitudinea. nu ti-am spus nimic despre hedonism si nici nu am predicat vreo idee; astea le-ai adaugat tu de la tine pentru efect dramatic.
realizeaza ca e penibil sa continui pe firul cu syd barrett. daca ma chema queen imi spuneai ca-s fanul unui pederast, sau poate daca ma chema miles imi spuneai ca-s fanul unui davist. si? ce legatura are cu orice? sa cantaresti moralitatea unui om dupa o preferinta muzicala, haha.
Pentru că astea sunt lucruri care ne definesc.
tu apreciezi desfrânarea, eu nu.
Tocmai tu vorbești de trăit în izolare întreaga viață? 
apreciez desfranarea pentru ca.. ascult pink floyd? esti ridicola.
Recitește ce mi-ai spus mai sus.
oricine apreciază acel gen muzical apreciază, de la sine înțeles, desfrânarea.
bine atunci. tu sa asculti cum creste iarba si sa te futi doar in noaptea nuntii cu fat frumosul tau virgin si idealizat, desigur, numai in pozitiile aprobate de catre ghidul tau de buzunar despre moralitate. bafta!
you got me good, here's to you. da-mi voie sa ma revansez si lasa-ma sa te rezolv eu, cu animals pe fundal.
Pot sa vad orice, oricat de profund ar fi, daca nu se materializeaza cu alti oameni, e fictiune. Ai simtit tu vreodata in profunzime pentru cineva? O iubire neconditionata? Ma insel. Daca simteai, priveai totul ceva mai relaxat, nu ai fi protejat un ideal-eticheta cu atata violenta si frustrare intrinseca, pentru ca ai fi fost sigura de ceea ce ai fi simtit si ca si altii o pot face. :d N ai fi venit pe un site ca TPU (unde majoritatea sunt oameni banali&copii) ca sa epatezi si sa ti exprimi intr-un fel… indoiala.
"Cuget deci exist" e intenționat ca un lucru pe care îl știm cu siguranță. Dar nu e.
1) Nu știm dacă lucrurile sunt așa cum par, cum le experimentăm. S-ar putea ca totul să fie o iluzie, ca în vise.
2)S-ar putea ca logica să fie greșită, să fie o iluzie că un cerc să fie în același timp și pătrat.
3) S-ar putea să nu ne putem imagina tot ce e posibil.
Dacă totul e o iluzie, s-ar putea să nu existăm și totuși să cugetăm. S-ar putea să ni se pară că noi cugetăm dar totuși n-o facem.
S-ar putea să nu existe nimic, nici noi, dar totuși să nu putem concepe așaceva. Doar pentru că lucrurile par într-un fel nu e neapărat că așa și sunt.
Nu stiu daca incerci sa pari profund, dar esuezi lamentabil daca da.
1) Pentru noi, oamenii, logica nu este absolut deloc gresita. Noi ne-am stabilit axiomele si, pe baza lor, noi am construit urmatoarele nivele, astfel ca un cerc nu poate fi un patrat.
2) Nimeni nu a spus ca ne putem imagina tot ce e posibil. Uite doua exemple: incearca a-ti imagina o noua culoare. Incearca sa vezi un obiect in 7 dimensiuni. N-ai sa poti. Imaginatia noastra e limitata de experiente si de simturi.
Tot pentru noi, oamenii, universul este realitatea noastra, asa ca este imposibil ca obiectele, fiintele din el sa nu existe.
Ce vreau să spun e că a spun e că "gândesc prin urmare exist" nu e o bază pentru ceea ce e adevărat. Și această propoziție poate cădea victimă dubiului radical. De fapt nicio propoziție nu e necesar adevărată doar prin sine (lucru implicat și de Trilema lui Agripa).
Da, în logică avem axiome, dar axiomele nu își demonstrează singure adevărul. Iar axiomele logicii clasice par a fi inconsistente pentru că spun că orice propoziție ori e adevărată ori e falsă. 'Această propoziție e falsă' e adevărată sau falsă?(paradoxul mincinosului)
Pe scurt, totul poate fi supus la dubiu radical, asta e ce spuneam, chiar și cogitoul.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
