| Niciunnumedeutilizator a întrebat:

De ce este atât de blamat mareșalul Antonescu? Mulți îl condamnă, inclusiv eu l-am condamnat, dar până la urmă a fost constrâns să se alieze cu Germania.
În perioada interbelică Franța și Anglia garantau securitatea și integritatea României Mari. În 1939, cu o săptămână înainte de Primul Război Mondial, nemții au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov cu sovieticii; prin el, Germania avea spatele asigurat în cazul unui război cu Vestul, oferindu-le sovieticilor câteva teritorii de care oricum nu le păsa. În iunie 1940, când sovieticii ne-au impus să evacuăm Basarabia și Bucovina de Nord, Franța căzuse iar Anglia era prea ocupată să lupte cu nemții ca să le mai pese de România. I-am întrebat și pe germani, ne-au sfătuit să acceptăm. Evenimentul ăsta a scos la iveală că în Europa mai existau doar două mari puteri și că România trebuia să aleagă între Germania și URSS. Știind că nemții voiau petrolul de la Ploiești și că era foarte probabil să fim invadați dar și că o alianță cu rușii însemna aducerea comunismului la noi în țară, mareșalul Ion Antonescu a preferat o alianță cu Germania, din pricina contextului și nu a ideologiilor.
Deși a existat Holocaust în România, a fost unul foarte mărunt și făcut la presiunea diplomatică a nemților. Din '42 Antonescu va refuza să trimită populația evreiască a României, preferând să-i deporteze în Transnistria. Nu neg că nu au fost comise atrocități (ca Progromul de la Iași, din '40 sau Masacrul de la Odessa), dar crimele fasciste ale României, adică 130.000 din 369.523 de cetățeni evrei (se omite faptul că vreo 120.00 de evrei și-au pierdut cetățenia în timpul guvernului Goga, astfel încât numărul evreilor din România era mai mare de 369.000) nu se pot compara cu crimele germanilor sau chiar cu cele ale ungurilor.

2 răspunsuri:
| CIaudiu a răspuns:

Scopurile lui au fost bune, insa multe orori le-a facut din propia initiativa (la orice esec suferit din cauza strategiei lui dadea vina pe evrei si cerea sa fie ucisi un numar mare ca pedeapsa), nu ca i-ar fi cerut Hitler. Iar asta pentru ai arata cat de bun aliat poate fi pentru Hitler dar si pentru ca ungurii se intelegeau din ce in ce mai bine cu nemtii si astfel puteau obtine Transilvania foarte usor. Dar per total, este un erou.

| scp3008 a răspuns:

Dimpotriva la ce spui regimul lui Antonescu a comis atrocitati anti-semite mult mai grave comparativ cu celelalte state fasciste din vecinatate, fiind intrecut numai de Germania.
Pe cand tariile vecine au incercat sa salveze populatia evreieasca, iar cand nu se putea in mare parte au fost deportati in alte tari cu scopul initial de munca fortata, Antonescu a ordonat executia directa.