anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce se tot promovează cafeaua asa intens in viata de adult, mai ales pentru cei care lucrează la birou? De ce nu ceaiurile, de ce nu limonada? Care e rolul acestei cafele recomandata in fiecare dimineață?
Daca scoti 8 ore de somn noaptea chiar nu mai vad rostul cafelei. Adica inteleg sa iesi cu cineva la o cafea/suc, ocazional, dar sa torni zilnic cafea in tine, chiar si de 2-3 ori pe zi, ma depășește.

Mai ales se tot fac meme-uri la programatori ca ei supraviețuiesc cu cafele!? Stiu ce inseamna sa stai tarziu, dar nu știu ce înseamnă sa stai zilnic nedormit ca tot omul de rand.
Oare asta sa fie triggerul? Nu mai doarme nimeni normal / obisnuit?

Răspuns Câştigător
| Freya1 a răspuns:

Din punctul meu de vedere este efectul placebo. Te gândeşti că bând cafea te trezeşti ai energie îţi induci asta şi atunci faci.
Eu până la 20 de ani nu am băut cafea dar ieşind cu oameni care consumă am început să consum şi eu dar nu în aşa fel încât să mă agăţ de ea oarecum.Pe urmă m-am luat după alţi gândindu-mă că îţi dă un refresh, merge la o ţigară şi beam dimineaţa dar din nou nu îmi era foarte necesară adică nu făceam că draci dacă nu beam dar era ca şi la alcool consumi o dată de două ori de trei ori apoi cu prieteni până inti intra în tic în organism plus că dacă este cofeină ce ştim toţi că este un drog devi oarecum dependent şi de acolo nu o mai bei pentru trezire sau menţinerea energiei ci din necesitatea pe care o simţi. Aşa am ajuns şi eu că de la o cafea din an în paşti să beau dimineaţa cafea dupămasa capucino pentru că simţeam nevoia de cofeină.
Cred că de început este efectul de turmă, apoi cel placebo, apoi necesitatea deoarece e un drog uşor.

22 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Cafea este sanatoasa pentru creier

| anonim_4396 explică (pentru RAY):

Nu chiar. Depinde de circumstanțe. In mare parte nu. Eu cel putin ma aleg cu migrene nedorite.

| relian a răspuns:

Cafeaua este un energizant, aia e tot, te agita putin, esti mai vioi.De ce cafeaua? pentru ca contine fcofeina, iar substanta asta se pare raspunde mai bine organismul la ea.

| anonim_4396 explică (pentru relian):

Thanks captain obvious. Nu știam, eram prost cu ciunga in par.

| lpavel a răspuns:

Sunt absolut de acord cu tine! Cafeaua e un drog care odata ce te obisnuiesti cu ea devii dependent! Eu beau cafea la zile mari... happy

| anonim_4396 explică (pentru lpavel):

Si eu la fel.
Tind sa cred ca ori lumea se "drogheaza" cu cafeaua din obisnuinta, la fel cum si tigarile cica merg de minune cu o cafea, ori lumea asta chiar nu mai are somn deloc.

| J0B0MAT a răspuns:

Strategii de marketing.
Dimineaţa chiar nu e sănătos şi nici recomandat să bei cafea.Ea nu prea e sănătoasă oricum.A devenit un obicei, precum ţigările.

| MihaiNicu23 a răspuns:

Cafea in ultimii 30 de ani a cam devenit o industrie, anual se produc milioane de tone de cafea, si trebuie o reclama cat mai agresiva entru vinderea ei catre consumatori, mai ales ca se prepara foarte rapid si pe multi oameni ii trezeste dimineata, pe mine din contra nu are nici un efect si de aceea nu o mai consum de ani de zile. Triggerul este trezitul de dimineata cu gandul al cafea, ca sa consumama cat mai multa.

| PersonajFictiv a răspuns:

Se promoveaza asa intens ca sa fie vanduta, iar cei ce o produc sa faca dineros big grin
Urasti veganii sau ti-ai pus avatarul ala doar pentru ca iti plac vacile?

| anonim_4396 explică (pentru PersonajFictiv):

Nu urasc pe nimeni. L-am pus doar pentru ca e funny.

| PersonajFictiv a răspuns (pentru anonim_4396):

Am inteles.

| JackR a răspuns:

Pe vremea cand aveam sesiuni de lucru de 72 de ore, existau 3 lucruri nelipsite de pe biroul meu: cafeaua, tigarile si Nurofenul. Intre timp am renuntat la sesiunile asa de lungi si la Nurofen.winking

Acum, sa ne intelegem: cafeaua nu este "promovata" sau "recomandata". Este o alegere personala a fiecaruia, la fel ca fumatul, alcoolul, trasul pe nas sau injectatul in vena.

Ca principiu general, cofeina (care exista si in ceai, cacao sau ciocolata) este unul dintre energizantele naturale cele mai folosite. Unii au nevoie de un "kick start" dimineata si apeleaza la cafea. Dar ca orice alcaloid, provoaca dependenta.

Sincer, sunt satul de "moralistii" care spun "eu traiesc sanatos, nu beau cafea". Dar daca ai curiozitatea sa te uiti in sacosa cu care vin de la hyper market, ai sa gasesti cateva doze de Red Bull ("ah, il beau doar cateodata, cu vodka!").

Si asocierea dintre bautul cafelei si tulburarile de somn este
(cel putin in cazul meu) un mit. Pot linistit sa beau o cafea si dupa 10 minute sa dorm ca un copil. Dar, cum spuneam mai sus, tine si de "antrenament"!winking

| anonim_4396 explică (pentru JackR):

Mnu, nu cred ca sunt mituri cand vine vorba de utilitatea cafelei. E ca si cum ai zice ca apa nu-ti potoleste setea.
Tu faci o confuzie. Cafeaua nu este inlocuitor de somn. Tu ai vorbit de o extrema si nu despre asta e vorba.
Si cand zic ca este promovata, pai este reclama peste tot.
Pana si o biata pagina de Facebook de radio incepe dimineata postand ceasca de cafea! Si multi au obiceiul asta. Everywhere!
Nu inteleg obiceiul. Oricine poate trai bine mersi fara cafea.
Inteleg SA NU DORMI DESTUL si sa ai nevoie de "energizant", dar si cand ai dormit care mai e spilul?
Ca in afara de faptul ca provoaca dependenta cafeina (intr-o mica masura -> de nivel psihic, nu fizic) nu vad altceva. Devine o "proasta" obisnuinta. Si mai rau e ca vad ca se promoveaza peste tot cat de sanatoasa si benefica este, in niciun caz nu are efecte secundare, absolut deloc.

Iar Red Bull cu vodka? Ok, enough.

| JackR a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu am fost eu suficient de clar sau nu ai inteles tu ce am scris. Incerc altfel:
- fiecare actioneaza si reactioneaza relativ la cafea, dupa cum vrea, poate sau crede.
- pentru mine, a bea cafea ca sa iti prelungesti perioada activa este un mit. Stau treaz ata cat este nevoie cu sau fara cafea. Dorm linistit, imediat dupa ce am baut cafea.
- sunt "moralisti" care sustin ca nu beau cafea, dar baga in ei Red Bull sau alte energizante ("ca nu sunt asa de periculoase").

De acord, poti sa traiesti bine merci si fara cafea, nu este un nutrient esential. Dar vorba bancului:
"- Doctore, vreau sa traiesc 100 de ani!
- Bei?
- Nu, nici o picatura!
- Fumezi?
- Vai de mine, nu!
- Bei cafea?
- Niciodata!
- F.i?
- O data la cateva luni!
- Pai bine omule, in cazul asta de ce naiba vrei sa traiesti 100 de ani?!"

| drutzix a răspuns:

Eu zic ca se face si foarte multa reclama negativa cafelei, cum ca ar fi daunatoare, lucru fals desigur.
Eu beau cafea pentru boost-ul de energie si pentru faptul ca e nootropa.

Am baut 4 azi si mi-e foarte bine.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Eu nu pot rezista fără o cafea pe zi, indiferent câte ore am dormit. Uneori dorm mai mult de 8 ore.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Pentru cei care stau la birou sau joburi ce lenevesc nici eu nu inteleg, dar acum are si rolul ei in anumite cazuri si eu beau 2-3 dar când am o zi incarcatã din punct de vedere fizic.
Oricum din câte stiu corpul nu absoarbe mai mult de 300mg cafeinã adicã o cafea jumate, eu beau de obicei scurtã, 2 pe zi sau dubla dacã Depun efort fizic.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Tocmai asta mi se pare bizar, mai ales ca cei de la birou sa obisnuiasca sa fie consumatori frecventi de cafea. Aia care umbla pe teren sau care indeplinesc o munca fizica nu prea stiu ce e aia cafea.
Pana la urma cafeaua asta e tot ca o Coca Cola (mai ales ca destui baga zahar in cafea cam in aceeasi proportie cum are Cola la 0.5L)

| xByte a răspuns:

Ca si fost contabil iti pot spune ca nu se consuma asa de multa cafea pe cat s-ar crede. Majoritatea colegilor mei isi cumparau de la tonomat doar un pahar de cafea pentru noaptea respectiva, iar de multe ori se intampla sa nu isi cumpere deloc.

| anonim_4396 explică (pentru xByte):

Oricum cafeaua de la robot/masini e mai slaba, e mai mult placebo cu aia. Ca si gust nu imi repugna, o cafea buna merita din când în când special pentru savoare/gust. Dar ca obicei zilnic mi se pare nepotrivita. Ce ma deranjeaza e că prea multa lume o adopta la foc automat, considerand ca mai mult ajuta, dar are si multe lucruri negative nu chiar de neglijat, cand e vorba de consumat 3 cafele pe zi...

| dalexbun a răspuns:

Se promoveaza produsul celor care au bani sa il promoveze, indiferent ce e.

| anonim_4396 explică (pentru dalexbun):

Nu e vorba doar de produs, e vorba ca lumea in general o promoveaza ca obicei.
Deci nu e vorba de un brand.