După părerea voastră, care sunt diferențele dintre Aroganță și Încredere în sine?

Vezi pe canalul Youtube Zoltan Veres, episod 117...

Pai cum care e diferenta? Aroganta e una si se vede atitudinea aia tampita fata de altii, si incredera in sine nu da acea stare neaparat, omul ala poate avea incredere in sine si sa fie foarte okey cu ceilalti.
Aroganta vine din prostie, nu neaparat de increderea in sine, vine din caracter prost, fie ca are sau nu are incredere in sine.
Aroganta nu depinde de increderea in sine neaparat.

Bună întrebare.
Cred că aroganța e tot un gen de încredere în sine, dar una exacerbată, supraevaluată, și mai ales una care se manifestă cu orgoliu.
Una pe care cel arogant o etalează, o "pune în vitrină" pentru a nu trece cumva neobservată și pentru a se mândri cu ea.
Pe când încrederea în sine, pentru un om normal, va rămâne întotdeauna "înauntru", neobservată. Doar efectele ei se vor simți.

Increderea o ai atunci cand esti constient de valoarea ta, aroganta atunci cand crezi ca esti superior celorlalti.

Aroganta înseamnă să fii încrezut, încredere în sine înseamnă să stai bine din punct de vedere psihologic sa nu ai probleme cu stima de sine

Raspunsul cel mai bun l-a dat SharpEagle, cu unele amendamente.
1. Arogant poate fi si unul destept - pentru a si-o demonstra intr-un mod lipsit de bun simt., fara caracter cum se zice.
2. Un arogant poate fi si unul care isi acopera prin aroganta incultura, mai ales daca are o functie de conducere.

Aroganta pare vecina cu increderea in sine, dar e mai degraba dispretul total gratuit fata de ceilalti. Este un soi de incredere de sine pervertita, scarbavnica, de tip delusional, care nu izvoraste din altceva decat din ignoranta, impertinenta si grandomanie si...grave complexe de inferioritate intens sufocate. Din prostia fudula. De fapt, e un surogat de incredere in sine.
Un om cu adevarat destept si cu incredere in sine n-are cum sa fie si arogant. Nu mai are nevoie, pentru ca deja are...incredere in sine.

Arogantul le dă altora peste nas cu calitățile lui și le exagerează, cel cu încrederea în sine doar are vizibile anumite calități pentru că se simte ok sa le expună.

Aroganță = fițe și figuri, vorba românului.
Încredere în sine = Maturizare! Adică să fii realist. Pot A și poate pot și B, dar cu siguranță nu pot C. Și aia e. Sau mă descurc, nu mă descurc, nu e capăt de lume. Fac bine cutare lucru, bravo mie, nu-l fac, aia e. Mă fac de râs? N-aș fi primul. Mă înșel? Îmi pare rău, atât am știut, știu data viitoare. Sunt tăcut și emotiv? Sau poate am vreun tic? Sau prea vorbăreț? Sau râsul meu e ciudat? Ce sa fac dacă ăsta mi-e felul? Bravo mie, cine vrea acceptă asta, cine nu, ducă-se, că nu trăiesc pe spatele lor. Încrederea de sine înseamnă sa înțelegi și să accepți că poți să ai o victorie, dar poți avea și o înfrângere, că poți avea dreptate, dar poți și să te înșeli, că poți să fii plăcut și acceptat, dar poți fi și respins. Lumea e ciudată și totul e permis și până la urmă, ce treabă am eu cu ea? Felul în care Dostoievski își descrie personajele în cartea "frații Karamazov" m-a făcut să înțeleg că lumea e cum e și totuși merge mai departe. Totul e permis. Revin la aroganță. Aroganța e lipsa empatiei și nepăsare, e trufie, e un comportament necalculat. Lipsit de echilibru. O seară faină, domnișoară! Nu uita că poți totul întru Hristos!