Pe la varsta de 8-9 ani mama mea a decis ca este timpul sa-mi fac singur curat in camera, la inceput mi-a placut...dar m-am plictisit repede. Ceva vreme mai tarziu mama mea s-a suparat spunand ceva de genul "Fac curat in casa si dupa o ora nici nu se vede ca am facut ceva"..si m-am enervat si am inceput sa fac curatenie din nou...mama mea a incetat sa tipe ..si eu eram multumit.Dar a devenit un "viciu",de fiecare data cand vad ceva praf pe mobila,ma "roade", adica nu pot sa dorm pana nu dispare acel praf.Si acest viciu il am de la faptul ca mama tipa..si ca sa o fac sa taca am inceput eu sa fac curatenie.Intrebarea este:cum as putea sa nu imi mai pese asa mult de curatenie?
Mereu trebuie sa iti pese de curatenie. Nu este bine sa lasi praful asezat peste tot prin casa sau mizerie pe jos sau pe oriunde. Nu trebuie sa devii nici obsedat, insa nu este nimic rau daca tu cureti mereu casa. Daca totusi devine o obsesie mai grava, poti incerca sa te abtii cat poti de mult sa faci ceva atunci cand iti vine, pana vei reveni la normal si vei face curatenie pentru ca asa trebuie, nu din obsesie.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Nu văd ce este în neregulă cu asta, adică e bine să ai o casă curată.Nu consider asta un viciu, ci chiar o virtute.
Răspunde
Pai cam ai dreptate...dar totusi cum am spus...intr-o seara inainte sa ma culc am vazut ca e praf pe mobila..si efectiv nu m-am putut culca pana nu am facut curat in toata camera.(imi tot repetam ca "fac maine curatenie", dar nu a mers)
Aşa păţesc şi eu uneori, doar că în alte circumstanţe. Oricum, mie mi se pare că e o calitate.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
