| zorialbi a întrebat:

Povestea vulturilor aurii - extrasa din "Cartea nuntii", de Danion Vasile - care se poate si descarca de aici:http://www.danionvasile.ro/cartea-nuntii.php

"Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au această culoare nobilă, ci numai o aripă; la masculi, cea dreaptă, iar la femele, cea stângă. An de an, pe măsură ce puii cresc, părinţii pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la Muntele Liniştii. Acolo unde au murit şi părinţii lor.
Şi se mai spune că într-un an, oprindu-se să se odihnească peste noapte, ultima călătorie a devenit cât se poate de tristă: vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de către nişte oameni care credeau că se vor îmbogăţi vânzând penele care străluceau ca soarele. Au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi şi le-au agăţat la brâu, ca pe nişte scalpuri. „Ei, acum să se târască pe jos, ca nişte şerpi, până mor. De ce au vrut să moară în Muntele Liniştii?" – a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodată la moarte.
De durere şi de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însă cei tari se încăpăţânau să zboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o voinţă nepământeană; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristeţe: „Ce vor zice puii noştri, care vor veni la anul să moară lângă trupurile noastre, când vor vedea că nu am ajuns la Muntele Liniştii?"
Sprijinindu-se unul de altul, şi gândindu-se la urmaşii rămaşi acasă, doi vulturi au simţit cum suferinţa începe să li se aline. Şi stând aşa, aşteptând parcă să le crească aripi, ei au simţit că durerea se preschimba în putere.
Da, da, chiar aşa: stând lipiţi unul de celălalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat să zboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială, şi apoi din ce în ce mai puternic. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce.
Luându-se după ei, s-au ridicat şi alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Liniştii.(...)

Afirm cu toată convingerea că cei care cred că îşi pot făuri o bucurie lumească prin propriile puteri nu ştiu ce pierd. Se pot găsi o sumedenie de moduri de înţelegere a nunţii. Dar una singură împlineşte: cea în care cunoşti dragostea binecuvântată de Dumnezeu. Restul sunt artificii multicolore.
Atunci când înţelegi ce aşteaptă Dumnezeu de la o familie, înţelegi şi că nu te poţi căsători cu oricine îţi iese în cale. Înţelegi cât de greu este să găseşti un suflet care să îţi poată sta alături pe drumul pe care vrei să mergi.
Aşa cum vulturii aurii au rămas doar cu câte o aripă, aşa am rămas şi noi, în faţa acestei lumi care încearcă să ne murdărească cu nebunia şi apostazia ei. Există unii care se călugăresc şi prin puterea lui Dumnezeu zboară cu o singură aripă. Dar cei care aleg căsătoria trebuie să fie conştienţi că în viaţă va trebui ca ei să zboare unul lângă altul. Altfel nu se poate. Dacă nu ne alegem un om alături de care să putem zbura, un om de care să ne sprijinim şi pe care să îl sprijinim, atunci nu vom ajunge la destinaţie.
Necazuri au toţi, şi bogaţii, şi săracii. Nimeni nu cunoaşte pe această lume numai fericirea, nimeni nu se poate lăuda că nu cunoaşte şi necazurile. În faţa acestei lumi cel mai important lucru este să Îl ai pe Dumnezeu cu tine. Şi, dacă ai ales calea căsătoriei, să îl ai alături de tine şi pe omul pe care îl iubeşti. Viaţa e o sită care cerne sentimentele oamenilor. Sentimentele superficiale nu durează. Tot ce nu e profund dispare şi lasă urme nedorite.
Nimeni sau aproape nimeni nu se căsătoreşte pentru a avea parte de un eşec, pentru a divorţa. Ne căsătorim pentru a ne împlini dragostea. Şi totuşi, de ce exista atâtea despărţiri, atâtea divorţuri?

Spune-mi, câte prietene de-ale tale au căzut pradă deznădejdii când cei pe care îi iubeau le-au părăsit? Sau câţi prieteni de-ai tăi au rămas cu inima zdrobită aflând că,, iubirea vieţii lor’’ s-a îndrăgostit de altcineva?"

Răspuns Câştigător
| Arthur a răspuns:

Extraordinara metafora, felicitari!
Citind aceste randuri, incet, incet linistea mi-a cuprins fiinta, multumita fiind ca mai sunt Oameni pe pamant.
M-am tulburat putin apoi, citind mesajele unui ' zombie' care normal, neavand suflet nu intelege nimic. Ar fi foarte placut daca si-ar muta el umbra neagra de pe acest site. Foarte urat ca apeleaza si la santaj implicand-o pe Oliana care a dat un simplu raspuns. Daca are dureri de cap sa isi puna o telecomanda la comp si sa schimbe programul daca nu ii place ce vede.
Sarbatori Fericite!

9 răspunsuri:
| Parintele a răspuns:

Mai abia am scapat de o brigada de fanatici religiosi si vad ca deja infiripati pe TPU alta, incercati sa fiti mai ponderati ostasilor caci nu toata lumea e dispusa sa asiste la delirul vostru mistic pe acest site. Rusine!

| Parintele a răspuns:

Draga Oliana, mai apriga decat tine nu sunt. Nu uita chestia aceea murdara din trecut pe care ai facut-o. Eu te apreciez in mare masura pentru activitatea de pe TPU, insa te rog nu te baga in activitatea mea privata de pe TPU. Nu am nici un alt nikname. stii bine am avut nogod si l-am schimbat cu parintele. Aceasta este opinia mea si ce vrei sa fac daca ma deranjeaza spamul cu caracter fanatic religios si publicitatea gratuita pe site. Eu le-a sugerat religiosilor extremisti sa-si construiasca un forum unde chiar nu i-ar deranja nimeni si unde ar putea sa-si laude zeii in liniste prin spamuri si povesti ridicole fara sfarsit. De ce ma urasti atat? dupa ce ca eu ar trebui sa fiu suparat pe tine pentru ce mi-ai facut mai demult. Linisteste-te ca nu sunt vanatul tau. si mai potol si cu stupizii.

zorialbi iti garantez draga/dragule ca pe acest site nu o sa puta niciodata a tamaie sau mir.fii prudenta si lasa balta spammul.si publicitatea.

| Parintele a răspuns:

Oliana, fire de sarpe viclean. tine-ti veninul departe de mine mamaie ca sunt imun la astfel de replici savante.

| zorialbi explică:

Oliana, multumesc si ma bucur ca ti-a placut ce am scris. Cu replicile "Parintelui" m-am obisnuit si nu ma mai afecteaza happy

| chris_7812 a răspuns:

Da, asa e.insa nu este usor sa gasesti insotitor de zbor. dar speranta moare ultima

| chris_7812 a răspuns:

Il cunosc personal pe autorul cartii, foarte productiv scriitor crestin

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Te-ai rencarnat in "Parintele"? Nu ai putea sa te abtii? @zorialbi, a scris ceva foarte frumos despre casatorie, care este problema ta? Nu-ti place, nu citi, treci mai departe fara sa comentezi cu rautate. Asta faci de luni de zile sub diferite nicknames si, te recunosc in fiecare. Over!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

@nogod imi pare rau ca tot asa ai ramas. Nu te urasc pentru ca nu pot uri pe nimeni. Daca te deranjeaza subiectele religioase, treci peste ele, cum trecem si noi peste aberatiile tale. Nu faci tu legea pe TPU, deci take it easy si vezi-ti de subiectele tale si de site-ul tau. Nu mai comentez, pentru ca stai rau cu umorul si memoria. In rest ti-a raspuns @BitterSweet!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

@Parintele, mamaie este mamica ta, ca are asa flacau mare si needucat.