| PinkFlowers a întrebat:

Va place epoca in care traiti sau ati fi vrut sa traiti in alta?

Răspuns Câştigător
| StevenMetalhead a răspuns:

Dacă te referi la trecut, ei bine studiind istoria, am realizat faptul că n-a fost bine încă în nicio epocă, vreau să spun, chiar de erau perioade în care lumea trăia bine, acestea nu durau mai bine de 50-100 ani, din cauza monarhiei, reformelor stupide sau cel mai grav, războaie. În trecut se luptau pentru teritoriu, să călătorești așa cu una cu două în alte state era cam greu, nu erai considerat pământean de-al lor și să zicem, același Imperiu Roman înfloritor, a oferit atât de multe, încât oamenii au rămas proști, analfabeți, apoi 1000 ani a urmat o robie pentru Dumnezeu, umblai nespălat și cu rahat înafara orașului, căci au scos canalizarea, îți scoteau dinții cu ciocanul, te îmbolnăveai și toți 10 copii ai tăi liber puteau muri.
Dar gândește-te frate la războaiele din toate timpurile, invadatorii furau copiii, pe bătrâni îi ucideau, bărbații îi omorau, ori îi înrolau în armata lor, iar femeile erau siluite și bătute. Antichitatea își avea prioritățile ei, dar tânăr fiind oricum eram nevoit să mă înrolez în armată și să lupt pentru rege sau împărat și...pentru ce? Pentru a omorî și a lua o bucată de pământ, ca apoi alții mai deștepți întreg teritoriu să mi-l ia...nu știi ce big grin. Eu mă bucur în epoca mea informațională și nu vreau să privesc ce va fi mai departe, pentru a nu repeta greșelile trecute. Noi suntem cei mai norocoși oameni, care nu luptăm însfârșit pentru idei și realizări, dar nu pentru bucăți de pământ. Ajunge atâta patriotism, hai să fim pământeni la urma urmei.

7 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Sant multumit dar daca as trai intr-o epoca mai moderna plina de masini zburatoare, roboti as fi mai fericit.

| RAY a răspuns:

Nu in alta epoca si in alta tara

| sierra1 a răspuns:

Carpe diem

- in trecut = inadaptați
- in viitor = actualmente ratați

| Hammurabi a răspuns:

Hmm... aș fi vrut să pot călătorii în altele. laughing))))
Din trecut mai ales.

| Doarunaltutilizator a răspuns:

Sincer sa fiu as fi vrut să mă nasc în anii 80(bine nu în România)undeva in Europa de Est, de Nord sau America de Nord, cei drept putem spune că noi spre deosebire de adolescenții de acum 25 de ani trăim mai bine că oricând dar parca ipocrizia incepe sa crească și apar tot felul de trenduri și piese nașpa că Despacito, Gucci gang și acum oamenii sunt mult mai zgârciți și ești considerat un limitat daca te mulțumești cu puțin, din anumite puncte de vedere in perioada aia dinainte de 2000 lumea nu era așa de rea dar cu toate astea erau destul de multe minusuri că să zic așa, și sincer muzica, moda, tineretul erau mult mai ok, m-am documentat pe net si mi-am format o părere.Nu vorbesc numai de Romania, bine nu pot spune că românii trăiau tocmai bine și mulțumiți dar nici nu se murea de foame.

| IoanaRoman09 a răspuns:

As vrea sa traiesc in iad, cred ca-i mult mai bine acolo

| UnholySaint a răspuns:

In viitor ar fi mai interesant, dor asa de dragul de a vedea ce se mai inventeaza, eventual sa calatoresti pe alta planeta.

Întrebări similare