| bbnnmm a întrebat:

Am o problemă cu mama iubitului meu. Cu el mă înțeleg foarte bine și ne iubim mult. Dânsa mă cunoaște, am fost de multe ori la ea cu iubitul meu și se comporta foarte frumos cu mine, mereu ne gătea, făcea mereu prăjituri sau chestii dulci, știe că îmi plac, chiar și tatăl lui mă place și am fost și într-o mică excursie cu ei. Am 17 ani și locuiesc singură, mama murise, iar tata lucrează în altă țară, îi am pe bunici, care stau aproape de mine și mă vizitează aproape zilnic. Mama iubitului meu a început să se intereseze de mine, ea e profesoară de Română și bineînțeles că se cunoaște și cu profesoara de Română care îmi predă mie, plus că mama prietenei mele cele mai bune e și ea profesoară și a întrebat-o și pe ea de mine. Mama prietenei mele i-a spus bunicii că ea a întrebat de ce stau eu singură și că sigur nu fac ceva prostii locuind singură. Faza asta a trecut, nu i-am zis nimic nici ei, nici iubitului meu. Dar zilele ăstea am descoperit pe telefonul lui niște conversații cu mama lui, iar ea îi zicea așa "Speram să îți iei o fată după educația și după caracterul tău". Am fost foarte supărată când am citit, deoarece nu înțeleg de ce m-ar considera o needucată, la școală învăț foarte bine, mereu am fost politicoasă cu dânsa, îi duceam ceva mai mereu când mergeam la ea, nu am jignit-o, eram mereu de acord cu ea și de partea ei în orice discuție, nu voiam deloc să o supăr. Și încă ceva, când am fost ultima dată la ei, am văzut o poză cu ea, iubitul meu și fosta lui iubită și știu sigur că poza aia nu a fost acolo, deoarece aș fi văzut-o în celelalte dăți, era fix în camera, unde ne uitam noi la un film, el a observat că mă tot uit în partea aia unde e poza și a zis că nici nu a observat că poza e acolo, iar eu cred că dânsa a pus poza acolo intenționat, iubitul meu a aruncat poza în seara aia. Iubitul meu e la școala de polițe, iar într-un weekend a zis că vine acasă, iar ea i-a spus "Pentru Andreea vii acasă, nu pentru mine, parcă nu mă mai iubești atât de mult", eu fiind Andreea. Oare o fi geloasă că el mă iubește atât de mult, se simte neglijată? El ține enorm la mine, într-o dimineață trebuia să merg la spital, la un control deoarece am avut niște probleme medicale, iar el a venit cu mine, ea i-a spus după prin mesaje "Ai ajuns sclavul fetelor", asta tot m-a durut enorm deoarece nu l-am rugat eu să vină cu mine, el a insistat, el e cel care își dorește să fie mereu lângă mine și să vină cu mine peste tot. Cu el am abordat acest subiect, dar spune că nu e așa și că mama lui mă place și că mereu îi zice că îi sunt dragă. Într-adevăr, cât timp am fost în spital mereu îmi trimitea mesaje să mă întrebe cum sunt și ce au spus medicii, chiar într-o noapte a venit și m-a dus la spital, deoarece iubitul meu nu era acasă în perioada aia. În rest, vorbim ocazional prin mesaje și mereu îmi spune că dacă am nevoie de ceva să nu ezit să îi spun orice ar fi că mă ajută cu cea mai mare plăcere. Cu iubitul meu am discutat și a spus că ea mă place, doar se îngrijorează de ce stau singură și să nu pățesc ceva, a zis că dacă ea îi va spune să mă lase sau să se despartă de mine, nu o va asculta, deoarece el își dorește foarte mult o familie cu mine, așa că nu mă tem dacă ar încerca să îi bage ceva în cap. Dar mă supără enorm faptul că ea e cu două fețe, cu mine se comportă extraordinar de frumos, iar pe la spate mă investighează, probabil l-a pus pe soțul ei să mă urmărească, el tot e polițist, deoarece îl văd foarte des pe tatăl iubitul meu patrulând cu mașina poliției. Ar trebui să îi spun iubitul meu că am văzut conversația? El a șters-o după aia, știe că am intrat pe contul lui, trebuia să citesc ceva, iar mai târziu urma să intru iar, dar atunci când am intrat conversația cu mama lui era ștearsă. Vreau să evit acum discuțiile și întâlnirile cu dânsa, deși va fi greu, deoarece iubitul meu termină mâine și se întoarce acasă cu totul și sigur vor mai fi conflicte din ăstea, sper doar să pot afla de ele. Cum ar trebui să procedez? Sincer, aș vrea să am o discuție cu dânsa, să o întreb de ce nu are curajul să mă întrebe în față dacă vrea să știe ceva, nu să întrebe pe alții, dar bunica a spus să stau cuminte că am să o bag pe mama prietenei mele în probleme, deoarece apoi află că i-a spus bunicii mele că a întrebat de mine. Habar nu am ce să fac, mă simt foarte prost de câteva zile, deoarece chiar țineam la ea și credeam că e o femeie super, o admiram din orice punct de vedere, mi se părea o femeie de nota 10, dar acum sunt foarte dezamăgită și dezgustată de dânsa, o vedeam ca pe un model, uneori chiar ne întâlneam doar noi două și vorbeam vrute și nevrute, râdeam și plângeam, îmi vorbea și despre cele mai delicate subiecte din viața ei și simțeam că există o încredere reciprocă, dar m-am înșelat. Cum ar trebui să procedez cu dânsa? Dar cu iubitul meu?

Răspuns Câştigător
| Hammurabi a răspuns:

Este o soacră. Așa sunt toate. Sau aproape toate, că mai sunt și excepții.
Sfatul meu : (și crede-mă că am multă experiență în domeniu laughing )
Nu îi zice absolut nimic ei și nu provoca nici o discuție. Orice discuție sau cuvânt vei scoate pe tema asta, va înrăutății lucrurile. Iubitului tău, doar dă-i de înțeles că știi ce vorbește mama lui despre tine pe la spate, dar că nu te deranjează. În nici un caz nu-i reproșa așa ceva, în nici un caz nu-l provoca să aibă o discuție cu mama lui pe tema asta. Vei fi singura care va avea de pierdut.
Dacă ești fată deșteaptă, concentrează-te pe relația cu iubitul tău, nu pe relația cu soacra. Ea e mama lui, și orice disconfort îi creezi lui vis-a-vis de mama lui, nu-ți aduce nimic bun ție.
Cu ea comportă-te ca și până acum, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Când ea se va convinge că fiul ei te iubeste cu adevărat, lucrurile se vor schimba total. Nu-și va răni niciodată fiul, rănind persoana pe care el o iubește. De aceea ai mare grijă și nu lăsa ca chestia asta să se transforme într-o problemă care va creea o breșă între tine și iubitul tău. Pentru că nu vei rezolva nimic, dimpotrivă, vei pierde.

6 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Nimic, fii draguta in continuare cu ea cu un comportament ireprosabil si i-o trece. Foloseste comportamentu ei ca pe o motivatie sa fii si mai buna decat esti deja.
Pana la urma tu stai cu el, nu cu mama lui si e pacat sa pierzi un baiat care te iubeste asa mult.

| Violleta2022 a răspuns:

Cred ca despici prea mult firul in patru si cauti probleme acolo unde nu sunt.
In primul rand, ceea ce faci tu este foarte urat, uitandu-te si citind conversatiile iubitului tau, cu maica-sa. Cred ca te-ai simti foarte ofensata daca s-ar intampla invers.
Apoi, vorbele mamei despre "Speram să îți iei o fată după educația și după caracterul tău" se refera la viitorul lui, recspectiv casatoria lui, nu la prietenia cu tine!
Se stie foarte bine ca, doar 0.01% din cupluri, ajung sa se casatorasca cu prima lor dragoste, deci, cel mai probabil vor mai fii vreo 10 ani de copilarie din partea baiatului si vreo duzina de fete, pana va cunoaste pe aleasa inimii.
La 17 ani, stiu ca se sfarseste pamantul pentru tine, dar adevarul este ca, nu se intampla nimic, doar furtuna intr-un pahar cu apa.
Ca mama de fata si de baiat, cu copii mari, ajunsi oameni in toata firea, pot sa spun ca, am vazut ceea ce spui tu acum la ai mei si crede-ma, desii amandoi au avut iubite si iubiti care credeau ca-s aleasa/alesul si ca fara dragostea lor vor murii, vad ca nu s-a intampolat nimic, sunt bine mersi fara aia si intre timp au mai schimbat cativa parteneri.
Asadar, la 17 ani ti se pare o tragedie si o problema majora, din nimicuri.
Adevarul este ca, femeia aia se comporta frumos cu tine si nu ai motive sa creezi probleme, acolo unde chiar nu sunt.
Apreciaza ce ti se ofera si da respect inapoi, inclusiv baiatului, caruia ii citesti conversatiile intime de pe telefon si dupa cum am spus, asa ceva nu se face niciodata, ca-i vorba de incredere in persoana draga si respectarea intimitatii.
Cat priveste comportamentul fata de mama lui: cu respect ca intotdeauna, asa cum ai face-o si fata de mama ta, ca nu se stie daca nu iti va fi soacra.
In orice caz, ca mama de baiat, se comporta foarte-foarte bine cu tine si nu ai motive reale sa te plangi de ea.

| MihaiNicu23 a răspuns:

Ar trebui sa te vezi in continuare cu iubitul tau daca el tine la tine nu se va lua dupa mama lui.

| HazelEyes77 a răspuns:

Stii cum se zice ca soacra e poama acra si oricat de frumos te ai purta cu ea tot n o sa te considere vreodata buna pentru odorul ei. Eu zic sa nu te mai consumi atat si sa te preocupe ce crede iubitul tau despre tine. Daca el te iubeste nu va pleca urechea la maica-sa. Femeia stie sa disimuleze foarte bine e o actrita buna si joaca la dublu. Vulpe batrana trecuta prin multe in viata si unsa cu toate alifiile. Pot spune ca am trecut si eu printr o situatie similara si la fel maica-sa incerca sa ne desparta cu orice ptret si sa ne puna bete in roate. Un timp i-a mers dar in cele din urma s-a lasat pagubasa vazand ca fiul nu-i asculta ineptiile si barfele ba chiar ia atitudine. Explica i lui ce te deranjeaza dar nu i face reprosuri ca el n are nici o vina si e undeva la mijloc intre voi. Fii puternica si nu te lasa impresionata de teatrul asta pervers al femeii aleia. Numai bine

| HadesSs a răspuns:

E clar ca trebuie sa ai grija cu maicasa si sa nu te mai duci pe la ea, sa o faci atenta ca sti ce se intampla.E obsedata de baiatul ei, mama de aia super protectiva genul de mama pe care nu o vrei ca soacra.

| Rux04 a răspuns:

Dar tu te căsătorești cu mama lui? Te sfătuiesc să o ignori. Important este să vă înțelegeți voi.