| Maria39popescu a întrebat:

Buna, in data de 25 Iunie am avut un contact sexual protejat, însă nu am exclus existența unui accident. Pe 9 Iulie mi-a venit menstruația care a ținut 5 zile, însă numai in prima zi am sângerat mai mult, restul zilelor sângerarea a fost putina și de culoare maro. La 2 sapt de la contact am făcut un test de sarcina iar la 3 sapt am repetat testul, ambele au fost negative. Ieri am avut o durere de câteva ore in zona ovarului drept, observând de asemenea ca secreția vaginală e asemănătore cu cea din perioada ovulației. Ceea ce ma nelinișteste este ca înainte de ovulatie am început sa resimt o durere de sâni mai ales la nivelul sfârcurile. O durere care are doar la apăsare sau strângere și văd ca nu mi-a trecut. Este posibil totuși existența unei sarcini desi testele au fost negative. Alte simptome nu resimt.

27 răspunsuri:
| dullcat a răspuns:

Se repeta intrebarea.

| RoxanaIoana108 a răspuns:

Bună! Dacă menstruatia este prezentă, atunci riscul de sarcina este minim (nu imposibil, in primele luni, acest lucru nu este imposibil).
Dacă vizitele tale la un dr. ginecolog sau chiar endocrinolog nu au loc cel putin o data pe an, din moment ce ti-ai început viața sexuala, cred că ar fi cazul să o faci.

Numai bine!

| Lrs2015 a răspuns (pentru RoxanaIoana108):

E grav daca esti insarcinata si ai menstruatie....mai invata!

| Maria39popescu explică (pentru RoxanaIoana108):

Merg constant la medic, mai alea ca am probleme cu tiroida și sunt sub tratament. La ginecolog merg de câteva ori pe an pentru analize de rutina, acum însă am întrebat aici pentru ca nu pot ajunge la un medic iar orice simptom ma îngrijorează

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Lrs2015):

"Desi nu este o menstruatie in adevaratul sens al cuvantului, o menstruatie peste sarcina (cum este denumita popular) poate aparea, fapt ce conduce la confuzii referitoare la momentul conceptiei."

Informează-te, domnule ce aveti fantezii cu sora dvs.

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Maria39popescu):

La fel si eu, probleme cu tiroida. Nu te îngrijora, schimbările hormonale sunt normale. Însă multă grijă, întotdeauna indruma-l pe partener sa poarte prezervativ, caci dacă ai menstra neregulată, automat si ciclul este neregulat ( perioadele de ocupație).

Ai grijă de tine!

| Maria39popescu explică (pentru RoxanaIoana108):

Da, mult stres am avut in perioadele trecute și cumva m-a afectat. Prezervativul l-am pus mereu indiferent de perioada dar uneori stresul accentuează tot. O sa avem mai multă grija.

| Lrs2015 a răspuns (pentru RoxanaIoana108):

Vezi ca sursa ta e gresita. NU e normal sa existe menstruatie cand se ramane! PUNCT

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Lrs2015):

Mai baiatule, ma inveti tu pe mine, ca femeie fiind?
Sangerarile in timpul sarcinii exista! Se numeste menstruatie peste sarcina, numele fiind dat popular!
Uneori, o dereglare a ovulatiei, cu aparitia sarcinii mai aproape de o noua menstruatie, poate declansa sangerarea la data asteptata.

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Maria39popescu):

Stresul duce la dereglari hormonale, stai linistită, nu ai nimic! Iar pe raspunsurile si sfaturile lui Lrs nu te poti baza! Privește numai ce întrebări poate adresa respectivul om.

| Lrs2015 a răspuns (pentru RoxanaIoana108):

E o problema de sanatate acolo
Femeie e aia care se intretine singura, nu mai traieste pe banii parintilor, nu cred ca e cazul....esti doar o fata.

| Lrs2015 a răspuns (pentru RoxanaIoana108):

Nu confunda o sangerare in timpul sarcinii cu menstruatia!
Mai invata, stai jos, nota 4! (cu indulgenta!)

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Lrs2015):

Sunt pe banii mei, lucrez si imi place ce lucrez (in cadrul învățământului). Am apartamentul meu in Bucuresti și nici macar o dată nu am stat după banii părinților. Parerea mea ar fi sa nu te mai bagi in vietile oamenilor si sa nu i mai caracterizezi dupa cum iti vine tie, necunoscandu-i nici macar un pic!

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Lrs2015):

Popular este denumită menstruatie peste sarcina! Ai fost la ora de biologie?

| Lrs2015 a răspuns (pentru RoxanaIoana108):

Apartamentul ala l ai cumparat tu?
Un om care munceste la ora asta doarme! doar daca nu lucreaza in programare, ca mine....sau tura de noapte!
Nu esti pe banii tai, ai doar salariu laughing relax

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Lrs2015):

Vara nu lucrez din moment ce sunt in invatamant, se vede ce te duce mintea!winking

| Lrs2015 a răspuns (pentru RoxanaIoana108):

Programul de somn ramane acelasi...
Interesant ca nu mai deschizi subiectul cu "menstruatia" din timpul sarcinii laughing

| Lrs2015 a răspuns:

Ti a venit menstruatia, deci nu....nu te mai stresa atat, stresul apare cand nu esti bine informata

| Maria39popescu explică (pentru Lrs2015):

Am încercat sa ma informez cât am putut, dar momentan chiar nu știam cum sa interpretez aceasta durere

| Lrs2015 a răspuns (pentru Maria39popescu):

Daca mensturatia vine, nu ai ramas gravida de la ce ai facut inainte sa vina.
In plus, daca se rupe prezervativul va dati mereu seama. Nu exista motive de ingrijorare
Cum de tu nu urasti prezervativul ca multe femei hetero?

| Maria39popescu explică (pentru Lrs2015):

Încercam sa ne protejam mereu, dar cumva ma tot tem de vreun accident, acum parca orice schimbare mi se pare ceva neobisnuit in starea mea

| Lrs2015 a răspuns (pentru Maria39popescu):

Ai cumva sub 18, nu? Esti proaspat activa sexual nu?

| Maria39popescu explică (pentru Lrs2015):

Am peste 18 ani, știam ca poate exista și cazuri in care menstruația intr-o forma diferită chiar și in sarcina

| RoxanaIoana108 a răspuns (pentru Maria39popescu):

Anumite prezervative conțin si spermicizi (Un lichid ce omoara spermatozoizii).
Prezervativele sunt sigure in 99% din cazuri, nu te teme sa il folosești. Decât puțină atentie cum il deschizi, cum il pui si la intepaturi(il verifici inainte)

| Maria39popescu explică (pentru RoxanaIoana108):

Ok, Desi suntem atenți mereu se pot întâmpla și accidente. Oricum momentan aștept menstruația și o sa văd ce se întâmpla. Mulțumesc

| Lrs2015 a răspuns (pentru Maria39popescu):

Nu....decat daca e o sarcina cu probleme