anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună TPU,
Am o problemă.
Am fost cu un tip o perioada scurta de timp și ne-am despartit pe motiv ca "îl sufocam" si ca îi intram în spațiu. Adevărul este ca noi vorbeam mult în general și, la un momentdat, el s-a oprit brusc și bineînțeles ca am sesizat schimbarea și am început sa pun întrebări. Acest lucru l-a speriat, cred, și am rămas și fără " prieten " si fără răspunsuri. Nu vreau sa par vreo disperata, nu il căutăm non stop, Doamne ferește, mai mult el făcea asta. A fost doar o faza când a fost el plecat din oras și m-am luat de el pentru că ieșise și nu-mi răspundea. Okok, n-o sa îmi caut scuze acum, sunt conștientă ca am reacționat foarte urat, DEGEABA >.< și am parut ca una din fetele alea disperate. Mă jur ca nu fac chestii d-astea în general. A fost doar o scăpare foarte imatura.
* am aflat, mai tarziu, ca de la aceasta reacție a mea a început declinul*
Însă după vreo luna de la despărțire, am început sa vorbim iar. El îmi spunea ca îi e dor de mine, ba chiar mi-a zis sa mergem împreună la un eveniment. Am zis ok, era evident ca ne vom impaca, dar în timp am observat ca noi vorbim, de fapt, extrem de puțin și ca evita sa ne vedem. Pana la urma, vrând sau nu, ne-am vazut ( ba chiar el propusese ) și a fost foarte afectuos și ne-am impacat.
El i-a spus prietenei mele ca îi este frica de relațiile serioase, îi e frica sa își exprime sentimentele.
Eu am rămas cu rețineri, am rămas cu frica de a fi " respinsa ".
Noi " impacati " fiind, abia vorbim. Nu am de gând sa-l caut pentru ca, sincer, uneori nici nu-mi răspunde. M-am gandit ca poate e încă în perioada aia în care nu știe ce vrea. Și încerc sa îi ofer libertate, cât de multa se poate. Evident ca imi platesc greselile acum sau greseala de atunci. Vorbim dimineata putin, pe la amiaza mă suna și atât. Mi se pare puțin ciudat, fiind împreună nici " noapte buna " nu ne spunem. Mi se pare penibil.
Sincer, nu stiu ce sa fac. Prietena mea îmi spune sa aștept sa mergem împreună la evenimentul respectiv și poate ne " reindragostim".
Nu știu ce sa fac. Nu știu cu ce greșesc. Mă consum destul de mult gandindu-ma la asta. Niciodată nu îmi spune ce simte, deși mi se pare vrajeala. Prietena mea îl cunoaște de ceva timp, cu ea e mai detașat, dar cu mine nu.
Acum întrebarea e : Ce ar trebui sa fac? Sa port o discuție mai serioasa cu el, fata în fata? Sa evit sentimentalismele o bucata de timp, macar pana saptamana viitoare la evenimentul respectiv?
Intr-un fel, sunt conștientă, ca imi bat capul prea mult, dar nu pot sa nu-mi regret greseala, având în vedere ca eu nu reproșez lucruri de genul si nici nu mă agit când cineva nu-mi răspunde la mesaje. Vreau sa-mi demonstrez, mai întâi mie, că eu nu sunt o " fetita disperata " si sa nu am contraargumente când spun acest lucru și mai apoi lui.

17 răspunsuri:
| DeeaMarry a răspuns:

Ar trebui sa porti o discutie serioasa cu el, sa iti explice ce vrea de fapt.
Nu mi se pare normal ca el se intelege mai bine cu prietena ta decat cu tine. Prefera sa vorbeasca cu ea decat sa vorbeasca cu tine. De ce nu e intr-o relatie cu ea atunci?!
Nu cred ca tu ai gresit. Sau poate da, dar el mi se pare ca a gresit mult mai mult fata de tine. Meritai sa iti spuna macar motivul pentru care a vrut sa va despartiti.
Prietenul asta al tau e foarte imatur. Nu prea stie el ce vrea. Iar eu nu inteleg de ce ti-ai dori o relatie cu un astfel de baiat. In fine.
Concluzia: Poarta o dicutie serioasa cu el! Daca nu vrea sa te lamureasca de ce se comporta asa, nu merita sa-ti mai bati capul cu el.

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru DeeaMarry):

Care este problema ca se intelege mai bine cu prietena ei? te-ai gandit ca prietena ei e mai interesanta si ii place sa discute mai mult cu ea fiindca are ce vorbi cu ea?

| DeeaMarry a răspuns (pentru VerginicăVacăGrasă):

Da, cel putin in ochii lui. Asta era si ideea. Mi s-ar parea mai natural sa aiba o relatie cu prietena ei.

| Ioannaaaaaaaaaa a răspuns:

Si eu sunt la fel ca tine si uite..am o relatie de 4 ani de zile.Mi-a spus o singura data ca nu il las niciodata sa faca nimic..si asa era.Eram prea imatura, eu nu il lasam nici sa vorbeasca cu prietenii lui(ma gandeam ca cine stie ce ii baga in cap) ..si acum sun la fel, dar si el ma suna..si cand nu il sun e disperat ca de ce nu il sun? deci asta iti zic...nu conteaza cum esti. Daca nu sunai era mai rau. Daca tine la tine, crede-ma te suna non-stop, te cauta mereu si nu se supara cand il agasezi...pentru ca TINE LA TINE!

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru Ioannaaaaaaaaaa):

4 ani de tortura, si inca continua...trist, baiatul ala ori se resemneaza in relatie ca sa nu ramana singur, ori are ceva probleme. NU ai nici un drept sa ii interzici sa vb cu prietenii sau! de eram in anturajul lui de prieteni sa fiu de nu veneam la tine si te faceam albie de porci.

| Ioannaaaaaaaaaa a răspuns (pentru VerginicăVacăGrasă):

Se pare ca in 4 ani.m-am maturizat! Asta spuneam...ca se va maturiza!happy Si in legatura cu prietenii lui, nu ai nicun drept sa comentezi cand nu stii! Prietenii lui de fapt nu ii erau prieteni.si I-am facut un bine! Ma iubeste foarte foarte mult, imi arata asta zilnic...ne iubim foarte mult si la cum am fost eu ..am facut bine happy

| VerginicăVacăGrasă a răspuns:

Baiatul e sufocat saracul si a ramas cu traume. nu stiu de ce va mai chinuiti cu relatia asta el vrea libertate, tu vrei sa pui lesa pe el. sfat: despartiti-va cat mai urgent, va faceti un bine amandurora, sunteti tineri NU trebuie sa va implicati serios in relati. si un sfat pentru tine, atata timp cat o vei tine cu atitudinea asta de a-l controla pe partenere, toti baieti vor fugi de tine, tu NU ai absolut nici un drept sa ii ceri partenerului explicatii unde iasa sau de ce nu raspunde la telefon, acelasi lucru se aplica si inc cazul baietilor care isi controleaza partenerele. vrei sa arati ca nu esti disperata? cu indiferenta fata de el, iti continui viata normala, iesi cu fetele in club, te distrezi, etc.

| Lothar a răspuns (pentru VerginicăVacăGrasă):

Cred ca am ramas eu cu traume dupa raspunsul tau
Faci ce spui tu acolo in caz ca il tii doar pentru sex

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru Lothar):

Nu imi spune ca tie ti-ar placea o relatie in care partenerul iti pune lesa si iti cere socoteala pentru orice

| anonim_4396 explică (pentru VerginicăVacăGrasă):

Ok, cred ca ai exagerat puțin laughing nu vreau sa pun " lesa " pe nimeni. Îl cunosc intr-o oarecare masura, era plecat din oras, e teribilist, imi făceam mai mult griji. Nu stau numai în casa, mna. Nu îl țin sub papuc laughing Exagerezi.

| RAY a răspuns:

Mai avem si momente de sinceritate
El i-a spus prietenei mele ca îi este frica de relațiile serioase, îi e frica sa își exprime sentimentele.
parerea mea este ca omul nu vrea relatii nici sasi exprime sentimentele eu i dau maxima dreptate las invita la o bere doamne fereste la ce fete sunt in ziua de azi sa ai relatii cu ele sau sasi exprimi sentimentele e o mare pierdere de timp, eu cred ca tea testat sa vada pot avea increderea in ea sau nu, cred ca ai ramas repetenta si a vazut ca simte ceva apoi a negat asta cine stie, eu i dau dreptate la ceea ce a spus

| Dariusuu a răspuns:

Aşa se întâmplă când sufocaţi iubirea. Iubirea trebuie să plutească în aer. Lasă lucrurile să vină de la sine.

| Lawliet14 a răspuns:

Asta cu sufocarea in iubire nu exista.

| RedheadOnTheRun a răspuns:

Eu cred ca te complici prea mult cu relatia asta, si mai cred ca sentimentele lui nu sunt foarte puternice. Se vede clar ca ce iti ofera el nu este de ajuns pentru tine, si ii cauti scuze, cand de fapt lucrurile sunt clare. Cel mai bine e nu mai trageti de "legatura" voastra, si sa puneti punct. O sa fie greu la inceput, dar si mai sanatos happy si pana la urma, lumea asta nu duce lipsa de baieti decenti, care stiu sa iubeasca si sa respecte.

| Lothar a răspuns:

Atunci cand iubesti pe cineva, esti "obsedat" de el/ea
"pe motiv ca "îl sufocam" si ca îi intram în spațiu" asta e o scuza, nu ti mai bate capul cu el
Daca te placea asa mult nu ti spunea cuvintele astea, nu si batea joc de tine

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru Lothar):

Baiatul nu si-a batut joc de ea, a reactionat normal, cand esti intr-o relatie NU ai nici un drept sa invadezi intimitatea partenerului!

| D4ny3l4 a răspuns:

Buna!
Draga mea, crede-ma sau nu am trecut si eu prin asta, aceleasi reactii.
Dar uite cum sta treaba.Nu e vina ta,doar te-ai obisnuit ca el sa fie cel care te cauta se intampla. Dupa care a intervenit monotonia, tu obisnuita ca inainte ai inceput sa te porți ca el.
Si ca sa stii, iti pun ca mi-a trebuit cateva luni sa inteleg asta, daca iti spune ca il sufocă, de fapt iti spune ca vrea ceva lejer.Sa facă ce vrea,sa se duca unde vrea,si sa nu trebuiască sa dea socoteala cuiva.
Sincer,eu iti zic sa pui stop, acum depinde de tine, cât de sigura esti de sentimentele lui.
Dar când faci alegerea, gândeste te la tine, nu la elwinking
Te pup! Si multa baftă!