Buna TPU.
Va rog daca cineva ma poate ajuta cu problema pe care o am eu ma voi bucura enorm de mult.Sa va spun care este problema:
Eu sunt in clasa a 9-a si pur si simplu cand sunt la scoala parca sunt atat de depresiv si imi vine sa plang si sa plec acasa.Nu pot accepta pur si simplu ca sunt la liceu, eu am ramas cu obiceiul si cu gandul ca inca sunt in generala in clasele 5-8.Am avut cele mai frumoase amintiri in generala,colegi atat de buni si de treaba si ma intelegeam superb cu ei. Aveam trupele noastre,ne distram, un fotbal, ceva pe acolo
era foarte frumos.In schimb la liceu e urat rau de tot, colegii nu mai sunt la fel e mai greu sa te imprietenesti cu cineva din clasa a 9-a nu e la fel cum era in clasa a 5-a sau a 1-a pentru ca aveam colegi in generala din clasa 1 care au ramas pana in clasa a 8-a cu noi in clasa.Eu mi-as mai dori din tot sufletul sa mai am aceeasi colegi, aceeasi profesori, aceeasi scoala si amintiri placute.Aici e totul sumbru, deja unii se cunosc de la sporturile pe care le practica, eu sunt ca un intrus. Abia astept sa treaca orele si pauzele si sa ma duc odata acasa.Nu ma mai distrez cum o faceam in generala in clasele 1-8 la scoala, acum parca merg la munca si acasa fara distractie fara socializarea prea multa, doar monotonie pentru mine si suparare foarte mare.Degeaba spun unii ca anii de liceu sunt cei mai frumosi, eu pot sa afirm din toata inima ca scoala generala e cea mai frumoasa deoarece esti copil si nu numai dar si adolescent prin clasele 7-8 dar in generala iti formezi grupul inca din clasele mici, in schimb la liceu e foarte greu pana te acomodezi si nu vreau sa o iau de la zero.De ce trebuie statul sa faca o asemenea brutalitate, ei nu se gandesc ca se formeaza prietenii si grupuri atat de stranse intre colegi si profesori iar ei ii vor despartii dupa 8 ani ca si cum i-ai lua acadeaua unui copil, atat de usor.E foarte aiurea sistemul asta si chiar as vrea sa mai am aceeasi colegi si profesori si sa ma mai distrez ca in zilelel bune cu vechii mei colegi.Intrebarea mea este ce sa fac? Cum sa trec peste aceasta depresie? Pur si simplu nu imi vine sa cred ca sunt clasa a 9-a, am ramas cu sentimentul si cu gandul ca eu sunt inca in generala, uneori chiar imi vine sa ma duc la vechea scoala.Va rog din inima ajutati-ma astfel cred ca sunt in stare sa ma si omor daca nu rezolv nimic cu aceasta depresie!
Te inteleg foarte bine si acum voi face putin pe lupul moralist deoarece si eu trec prin ceva asemanator si nu am reusit sa depasesc inca. (doar ca eu sunt la facultate si sunt frustrat de mediul de acolo si simt ca sunt constrans in dezvoltarea mea persoana care e mai importanta decat cea profesionala, in fine 
)
Cum ai si username-ul, nu accepti prezentul si traiesti in trecut. Asta e viata, este uneri dura dar mereu este asa cu un motiv. Fie ca motivul este sa faci o schimbare majora (cum as spune ca este in cazul meu), fie ca este sa te puna in situatii poate mai dificile sa te "impinga" sa evoluezi. Tine de noi cum privim problema. Trebuie sa te detasezi de ideea ca in generala era mult mai bine, ca erau mult mai faini colegii... nu le-ai dat nicio sansa noilor colegi deci compari ceva cu ceva ce nu ai cunoscut. Vezi ce la place colegilor tai, din 25-30 cat sunteti in clasa trebuie sa gasesti ceva comun cu macar unul din ei (fotbal, filme, ceva activitate care sa va lege). Invita-i la un suc prin oras. Cheama-i la tine sa va uitati la un film, sa va jucati ceva. Ideea e DA-LE O SANSA SA TE CUNOASCA.
Eu am ajuns in clasa in liceu cu 4 colegi de generala, 2 prieteni buni. Pana in a 12-a nu am prea interactionat cu restul colegilor in afara scolii (adica sa iesim la un suc, la o petrecere, la un majorat) deoarece in mintea mea erau toti neinteresanti, cocalari sau aroganti. Cum eu ii priveam in modul asta, bine-nteles ca nu am fost invitat la nicio petrecere, la niciun majorat. La mijloc de a 12-a am mers la o "fecioreasca" (adica ne-am dus la unul acasa si ne-am imbatat asa intre baieti, mai mult sa povestim si sa ne jucam pe x-box) si am realizat ca am stat peste 3 ani langa niste oameni super misto fiind plin de prejucati. Cred ca ai ceva de invatat din experienta mea, de asta am povestit atat .
PS: Daca ai nevoie de suport moral, sfaturi, cineva cu care sa povesteti, eu sunt pasionat de psihologie si chiar imi face placere sa incerc macar sa ajut oamenii. Deci daca vrei, da-mi add la prieteni si scrie-mi adresa ta de skype preferabil sau intr-un mesaj. (De ce skype? Nu pentru ca ne putem suna dar pentru ca se pastreaza o "confidentialitate" fata de Facebook sau wapp si am vazut ca oamenii sunt mult mai sinceri si mai deschisi)
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Şi eu am trecut prin asta; cam aceeaşi chestie
sincer, mi-a luat vreo lună, asta pentru că efectiv nu mai ştiam cine sunt, eram şi pe juma' adormită, ce-i drept
aşadar, după vreo lună în care am fost awkward a.f. şi nu mi-am făcut prea mulți prieteni, m-am întrebat de ce-s AŞA şi nu-s cum eram
atunci am început să merg pe principiul "fake it 'till you make it" adiiiiicăă m-am comportat de parcă toți îmi erau prieteni vechi şi făceam cam tot ce făceam în generală pe plan social (sper să înțelegi ce vreau să spun)
Ajută mult dacă nu-ți pasă ce cred ei despre tine sau dacă veți fi prieteni sau nu, dacă vă-nțelegeți e bine, dacă nu, e tot bine, că nu e x ultima persoană din liceu;
+implică-te în proiecte, mergi în excursii sau participă la ce participă colegii tăi în general, ca să vă cunoaşteți mai bine
Până la urmă o să fie totul ok, dacă depresia e strict legată de asta va disparea
p.s. ieşi cu vechii colegi la un suc, mai vorbiți şi online dacă simți nevoia, discută cu ei despre asta pentru că mulți ne simțim/ne-am simțit aşa xo
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
