Ce poti sa faci daca cel cu care esti pur si simplu se schimba extrem de mult. Gen ai toate motivele sa il placi, o tine asa cam un an, apoi dintr-o data e complet diferit.
Ne-am intalnit din interesul comun pentru diverse lucruri, vorbeam mereu despre asta, voiam sa realizam niste proiecte faine impreuna. Vroiam sa facem practic ceva cu vietile noastre.
Acum, de aproape un an e pasionat doar de jocuri pe calculator si nici macar nu trateaza asta ca pe o adictie, nu. I se pare normal, zice ca asa cauta el sa fie fericit si nu ar trebui sa il judec. Sincer acum nu imi explic cum ai putea fi fericit fara nici un fel de experiente in lumea reala. Da, si mie imi plac jocurile si am jucat cu el o luna-doua. Uneori, chiar era distractiv, dar de obicei era repetitiv si naspa. Acum, poate ziceti ca sunt fata si nu ma pricep la jocuri. Pe naiba, pot sa il umilesc efectiv la jocuri de strategie (care e genul lui preferat). Warcraft 3 nici nu mai joaca cu mine de cand a pierdut de vreo 15 ori la rand. Cand am jucat LoL 1v1 l-am distrus. Deci sunt fata da' stiu ce-s alea jocuri si ce inseamna sa-ti placa.
Dar daca ma joc toata ziua si nu fac nimic productiv ma simt extrem de rau. Jocurile nu pot inlocui pentru mine nevoia de a intalni oameni, de a face lucruri, de a realiza ceva in viata.
Am tratat mereu jocul ca o adictie de care voiam sa scap si pana la urma a devenit atat de plictisitor ca am renuntat fara nici o dificultate.
Acum, el o trateaza ca o pasiune, si nu mai face nimic altceva.
Am incercat sa-i zic ca mi-ar placea sa mai faca si altceva dar se poarta de parca ii cer sa sufere. Mi-a si zis asta.
Mai adaug ca nu lucreaza. Eu lucrez de acasa si nu am cel mai greu job asa ca nu m-ar deranja simplul fapt ca nu are un venit daca ar face totusi ceva. Evident, e foarte demotivant cand tu lucrezi si cineva la aceeasi masa se joaca tot timpul, nu credeti?
Deasemenea, cand jucam si eu, am inceput o vreme sa vorbim doar despre asta, acum nici nu prea mai avem ce vorbi.
Cand l-am intalnit aveam interese atat de comune incat eram sigura ca o sa fie persoana aia care sa ma motiveze si cu care o sa reusesc multe lucruri faine, care altfel mi-ar fi urat sa le fac singura.
Chiar nu stiu cum s-a ajuns de la una la alta. A zis sa-l las in pace sa fie " in sfarsit fericit" cum zice si am zis "bine". M-am purtat frumos cu el, i-am zis ca totu-i fain si ca tin la el si am asteptat cateva luni bune sa vad un semn ca l-ar preocupa si altceva.
Am incercat sa lucrez eu mai mult sa-l fac poate sa se simta prost oarecum si sa vrea sa nu ma dezamageasca. N-a mers.
Am insistat sa-i dau jumate din ce castig ca amandoi sa avem practic aceleasi conditii si sa nu simta ca nu are bani sa-si ia ceva cand eu am prea multi sau sa fie nevoit sa-mi ceara mie. Alt motiv era evident ca sa-l fac sa-si puna problema "ba, hai sa fac ceva ca sa merit asta". Nici pe dracu.
Ma ajuta cu niste chestii mici la jobul meu, si daca-i ziceam ca le vreau pana la 2 noaptea pentru ca trebuie sa ma uit pe ce a facut si sa le trimit clientilor, de obicei intarzia si se lua de mine ca de ce insist sa le faca mai devreme. Doua noaptea nu mi se pare devreme deloc. Din cauza lui a trebuit sa stau pana tarziu cateva noapti ca sa termin ce a facut el.
O vreme chiar s-a luat de mine ca sunt obsedata cu ce lucrez si ca din cauza mea nu suntem fericiti. Am ramas "wtf". Am lenea mea ca toti oamenii, jucam si eu chestii din cand in cand cu el, si, in fine, nu stiu de cand jocurile sunt o virtute.
Altceva, zice ca el se ocupa cu curatenia si alte chestii prin casa. Cat s-a ocupat el, hainele mele s-au imbacsit de la cum le-a uscat si cu curatenia, nu gaseam o furculita curata si un cm patrat sa tai ceva in bucatarie.
Acum, am scris mult sa nu ziceti ca n-am incercat sa rezolv problema si sa fie clar ce se intampla si de ce e nasol. Spuneti-mi voi ce sa fac. Sa accept ca trece printr-o faza (de 10 luni) si ca intr-o zi va fi ca inainte. Sa-i cer sa se schimbe?(nu vrea) Sa-l motivez cu ceva? Vreo idee cu ce? De ce s-a intamplat chestia asta, aveti vreo experienta asemanatoare?
Chiar nu stiu cum sa rezolv.
Ordonare:
După relevanţă
Degeaba incerci sa ii schimbi comportamentul, dependenta, ideal ar fi ca atunci cand drumurile voastre nu se mai intrepatrund sa puneti punct definitiv si fiecare in drumul lui, mai bine cauti un om cu care esti compatibila decat sa tragi de un indolent
Răspunde
Răspunde 
Poate viata reala nu-i satisface nevoile, in felul asta el se izoleaza in lumea aia virtuala plina de gratificatie si alte alea.
E o idee. Dar chiar nu stiu ce i-ar putea placea in lumea reala... Nu are prieteni si cu face activitati in care ar putea intalni pe cineva. Eu fac tot ce pot sa-i fac ziua mai faina dar nu pare sa mearga. Vreo idee?
Nu stiu, mi se pare ca tragi de-un cal mort, din ce ai povestit.
Tot cred ca incearca sa fuga de ceva, avand comportamentul asta. Incearca sa ai o discutie serioasa cu el (nu zic ca nu ai incercat pana acu'). Vezi daca poti afla...ce-l motiveaza sa fie asa leguma. Poate are o problema. Daca zici ca nu are prieteni, poate e genu' ala de om care tine in el, distant, introvertit, nesigur pe el, anxios etc. Nu sunt sigur ca mini-santajul asta cu "te parasesc daca nu te schimbi", ar functiona. E foarte posibil sa se loveasca de-un zid vorbele astea si sa nu ajungi la el.
Acu', pricep ca ai obosit sa tot incerci si sa nu vezi nicio miscare din partea lui. La un moment dat te saturi sa mai tragi.
Nu stiu cat de dispusa ai fi sa-l lasi, in ciuda faptului ca aveti atatea in comun. Probabil tragi sperante ca la un moment dat o sa se intoarca omul cu care ai vorbit in lunile alea.
Da, eu asta as spera. Cred ca e foarte precis sa zic ca are 2 personalitati complet diferite, chiar asa e. Una care mi-a placut enorm cand l-am cunoscut si a durat cam un an, si a doua care a aparut in momentul in care m-am mutat cu el, care e complet diferita. O fi avand o problema, nu zic nu. Chiar simt ca cel la care tineam efectiv nu mai e acolo. 
(chiar atat de trist e..ca si cum l-as fi pierdut, pentru ca asta s-a intamplat, intr-un mod mai ciudat)
Acum, sper sa nu fi disparut pentru totdeauna. as putea sa ma prefac ca totul e ok si sa mai astept, poate revine cel pe care-l stiam dar a trecut deja destul de mult timp... chiar nu stiu ce sa fac.
E adevarat ca nu e cel mai stabil psihic om din lume. A avut depresie si diverse probleme dar nici una dintre cele de care mi-a spus nu a constituit un motiv sa-mi placa mai putin de el, uneori chiar dimpotriva, voiam sa il ajut, sa-i fie mai bine.
E posibil ca el sa fi fost mereu asa. Spui ca s-a schimbat de cand te-ai mutat la el. Poate, inainte de a te muta la el, tot asta facea, dar nu ai avut ocazia sa vezi si partea asta a lui. Ma gandesc, e doar o presupunere.
Cel pe care-l placi, cu siguranta e acolo si nu cred ca a disparut definitiv, doar ca e eclipsat de..."dependenta" asta care ti-l fura de langa tine.
Cum sa scape de ea, nu am idee...la fel cum nu am idee de ce ai putea tu sa faci ca sa iesi din impasul asta.
Si. Am vazut ca in intrebare spui "nu stiu cum sa rezolv". Nu cred ca e nevoie sa-ti asumi rezolvarea situatiei, pentru ca nu tu o creezi, ci el. Am zis asta in cazul in care te simti oarecum responsabila.
Vroiam cel putin sa stiu ca am facut tot posibilul. Si nu sunt genul care sa spuna"tot posibilul" la orice chestie. Chiar cred ca am depasit multe limite la care alte persoane ar fi renuntat la relatie. E adevarat, au fost momente bune pentru care simt ca merita orice efort, problema e ca toate sunt in trecut.
Motiveaza-l cu faptul ca il pararesti daca nu se pune pe invatat, etc.
Orice barbat face totul pentru o femeie.
Daca nu merge, imi pare rau, dar nu ar tine la tine findca nu te asculta, cum aiz is si sus nu vrea sa se schimbe.
E ultima ta sansa.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
