anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am o mare dilemă care mă tot frământă. Acum 1-2 luni în urmă am făcut sex cu prietena mea, tot decurgea bine, dar s-a terminat nu prea bine, am vrut să facem ceva spontan, am oferit vreo 5 min preludiului, când să intru cu penisul a intrat puțin, dar simteam o durere ca întotdeauna că se trage ața, după mereu trecea. Însă atunci nu a fost să fie, am împins, am fost cuprins de o durere și o sângerare din penis. Mi-am rupt ața, nu am putut să mă ating de penis vreo 7 zile, când trăgeam preputul mă durea. A trecut o vreme, a trecut tot, puteam trage mă uitam, dar toată speranța s-a spulberat la primul contact neprotejat, nici jumate de penis nu puteam băga mă durea la fel de tare, parcă se rupe, dacă atunci ziceam că încă a trecut, astazi mai am aceeași problemă. Nu e ca atunci, dar nu pot face contact sexual neprotejat, doar cu prezervativ, dar și atunci mă doare, însă nu tot timpul. Problema nu consta în preludiu, pentru că îi oferim mult timp, mult sex oral, eu ei și ei mie. Vreau să aflu ce pot face? Mă simt neîncrezut, uneori cred că trebuie să îl bag mai tare, poate se mai rupe odată și va trece, dar nu vreau să ajung ca data trecută. Ofer funda!

3 răspunsuri:
| corbulalbrosu a răspuns:

O operatie de frenuloplastie dureaza maxim 20 de minute cu anestezierea locala cu tot. Si nu este nici pe departe la fel de dureros casi experientele avute pana in prezent. Este nevoie doar de un pic de... minte si probabil si curaj. Multa sanatate!

| Salu134 a răspuns (pentru corbulalbrosu):

Înainte nu aveam aceste probleme, doar când nu era un preludiu potrivit.

| corbulalbrosu a răspuns (pentru Salu134):

Frenul (ata) existent pe un penis sanatos este suficient de lung si de robust, rezistent incat sa ramana intreg/intact, poate doar putin alungit pana la batranete, fiindca frenul NU se va rupa indiferent de modul in care este intretinut actul sexual. In cazul tau probabil ca este vorba de afectiunea denumita medical "frenulum breve" sau altfel spus "fren scurt", afectiune a carei rezolvare corecta, profesionala se realizeaza chirurgical de catre un medic urolog. Sanatate!