| annaxz a întrebat:

Sunt împreună cu un băiat de relativ puțină vreme. Am 16, ani și nu mi-am început viața sexuală. Nici nu mă gândeam s o fac, dar s-a cam ajuns aici... Încă nu m-am hotărât, dar doare primul act sexual așa rău pe cât se spune? îmi imaginez că e dureros și că de obicei se ajunge la o hemoragie locală, dar asta e mai puțin important. Mi-e cam frică., asta e adevărata problemă

Răspuns Câştigător
| corbulalbrosu a răspuns:

Fiindca intrebarea ta se refera la durerea provocata de sexul de dezvirginarea, trebuie sa stii ca aproape intotdeauna (cu foarte rare exceptii), durerea exista si este de obicei insuportabila mai ales in cazul acelor fete care NU au practicat deloc masturbarea intravaginala prin "degetica" sau orice alta metoda si din acest motiv vaginul lor fiind inca "intact" canalul vaginal este extrem de stramt si largirea ei din timpul dezvirginarii va fi intotdeauna foarte/extrem de dureroasa sau chiar insuportabila, deci uneori si imposibila de a fi realizata. Durerea foarte intensa care se produce la prima incercare de penetrare se datoreaza faptului ca fibrele din muschii care formeaza vaginul, vor fi supusi unor intinderi continue, bruste, exagerate, mult peste limita lor de alungire. Intinderea fibrelor musculare va fi cu atat mai mare cu cat penisul este mai gros. Vaginul reprezinta un tub elastic care este constituit dintr-o insiruire de multe inele de muschi circulari suprapusi, care au o anumita lungime bine definita. Indiferent de cat timp ar dura preludiul (pregatirea vaginului pentru sex), sau de modul in care este executat preludiul, de cantitatea de lubrifiant folosit si cat de relaxata devine atat femeia, cat si vaginul ei si intreaga zona vulvara, lungimea fibrelor musculare care intra in constitutia muschilor vaginali vor ramane nemodificate, ramanand la fel de lungi si din acest motiv canalul vaginal ramane la fel de stramt si la fel de greu de penetrat. In momentul in care penisul este introdus fortat in acel canal foarte stramt, muschii fiind intinsi instantaneu si in mod brutal, va apare intotdeauna durerea in loc de placere si satisfactia sperata/dorita.
In cazul in care aceste intinderi si reveniri repetate a muschilor provocate de penetrarea ritmica a vaginului de catre penis se produce mai mult timp, va provoca mereu febra musculara, exact la fel ca si cea care apare in cazul unui antrenament intens si de durata fara o incalzire prealabila. Intinderea fibrelor musculare la o anumita lungime finala va avea drept urmare o largire a canalului vaginal la o anumita dimensiune/largime, care ulterior se va mentine ramanand definitiva, dar acest lucru necesita o anumita durata in timp. Din acest motiv dupa sexul de dezvirginare se constata ca si urmatoarele contacte sexuale, (numarul este imposibil de precizat), la inceput vor fi uneori foarte dureroase, insa cu timpul treptat durerea va dispare si in locul ei se va instala placerea. Dupa dezvirginare este indicat sa se faca o pauza de cateva zile pana la data urmatorului contact sexual. In aceste zile singura solutie cu adevarat eficienta de a scapa de durere o poate reprezenta abstinenta. De obicei pentru a nu agrava si amplifica durerea aparuta dupa sexul de dezvirginare, este necesara o perioada de circa 2-4 zile de pauza/repaus in care sa se efectueze doar jocuri sexuale, petting, insa fara penetrare. De obicei urmatoarele acte sexuale imposibil de precizat numarul lor (5-7 chiar si 10) vor fi dureroase in mod diferit, insa disconfortul produs de sex se va diminua treptat pe parcursul primelor saptamani de activitate sexuala. Perioada si gradul de disconfort depinde atat de conformatia si dimensiunea vaginului tau cat si de dotarea partenerului de sex cat si a tandretii, modului in care acesta actioneaza de fiecare data. Multa sanatate!

6 răspunsuri:
| Dariusuu a răspuns:

Aşteaptă până când ai 17 ani jumate asta dacă nu vrei să faci cancer de col uterin mai încolo.
Şi stai liniştită dacă iubitul tău care îţi declară dragostea zi şi noapte prin tot felul de mesaje te-ar aştepta dacă te-ar iubi aşa cum spune el.
Nu face o prostie mai ales dacă nu eşti nici pregătită.

| Koshkin a răspuns (pentru Dariusuu):

Stai linistit, astea cand vor sa si-o ia la poponet, nu le sta nimic in cale. Asa sunt ele, nu li se scoala nimic da' au apetit mai mare. Ciudat, nu?

| Buubbu a răspuns:

Nu o face dacă nu te simți pregătită.
Dacă are grijă și dacă ești cât mai relaxată poate fi diminuată cât de cât durerea. O să simți cel mai probabil un disconfort, dar asta nu trebuie să te sperie. Va fi mai bine cu timpul.
Chestia asta diferă de la o femeie la alta, dar e o durere suportabilă, că altfel n-ar mai face nimeni ceea ce vrei tu să faci. laughing Există și cazuri de fete pe care nu le-a durut deloc.

| Koshkin a răspuns:

Ne dam cu lumea, ne dezvirginam la 16 ani. Mai si specifici ca nu e o relatie bazata. Fa ce vrei, nu ne spune noua. Nu esti sigura dar cedezi, e bine, ce sa spun. Mai spun unele de barbati ca sunt curvari si fustangii. Dar voi care nu puteti sta fara scula macar 18 ani de viata cum va numiti?

| annaxz explică (pentru Koshkin):

Uite care-i treaba. Avem nevoie de un răspuns simplu. Dacă nu ești dispus să-l dai, te-aș ruga să nu mai arunci cu jigniri în stanga și-n dreapta. Şi oricum, nu nțeleg cu ce te afectează pe tine faptul că fetele şi incep viața sexuală de la vârsta asta. E corpul și riscul lor. Nu te mai preocupa de asta.

| Koshkin a răspuns (pentru annaxz):

Oare sa nu ma preocupe? Da' ce, ma, eu sunt vreun gay? Nu tot cu o fata voi fi? Problema-i ca toate sunte versate, toate cu gandul la sex mai mult decat barbatii. Lume de ****. Cam asa s-a ajuns in ziua de azi. Lumea crede ca asta inseamna sa fii open-minded, cu ideea asta se consoleaza. Iti place curvareala? Da-i drumul, nu esti nici prima si nici ultima usuratica. Oricum fidelitate sexuala nu mai exista.