| Anonim1253565 a întrebat:

Vă rog să citiți puțin și să lăsați o părere cu privire la experiența pe care am trăit-o. Eram în drum spre Germania cu un microbus mic. Eram eu, două fete pasagere, de 17 și de 20 de ani, tatăl meu și șoferul, care avea în jur de 40 de ani...
După o zi de mers până să trecem vama, șoferul era obosit (așa zicea el) iar singurul din mașină care mai avea permis era tatăl meu și astfel, după ce am trecut vama, șoferul care a vorbit ceva timp cu una din cele două fete pasagere, care ca de fiecare dată fetele dintr-un autocar sau microbuz au rezervate primele locuri de lângă șofer, asta deja devenind parcă o regulă... Respectiv cu cea mai mare, cealaltă fiind sora ei, când am oprit la o benzinărie după ce am trecut vama l-a rugat pe tatăl meu să urce la volan, pentru că el zicea că nu mai poate să conducă că e prea obosit. Bun, dar la un moment dat, una din fetele respective s-a mutat și ea din față, pe locurile din spatele nostru, unde mi s-a părut dubios deoarece și șoferul s-a dus tot acolo, bun... După vreo 20 de minute, în mașină, două banchete mai în spate de unde stăteam eu, se auzeau niște zgomote, dar în primă fază nu mi-am dat seama ce se întâmpla exact, pentru că era și muzica dată la un volum mai ridicat, iar la un moment dat, am întors capul să mă uit mai insistent și am încremenit: Acea fată/femeie ce era ea, făcea sex cu șoferul. La un moment dat, și-a dat șii tatăl meu seama de asta și a dat muzica mai tare și a deschis geamurile, pentru că era jenant oarecum pentru noi, ca pasageri să asistăm la o scenă de sex într-o mașină mică unde puteai să simți mirosul din zona intimă a lor (cred că venea de la amândoi, că era cam ciudat) și ea efectiv a început să geamă și să icnească, deci se frecau oamenii serios, nu era nicio glumă. Până la urmă, s-au calmat spiritele, noi ajungând după câteva ore la destinație, cele două fete, care erau surori, rămânând cu șoferul respectiv să meargă unde trebuiau ele să ajungă.
Poate o să credeți că eu fabulez sau că n-am ce face și că am scris o poveste inventată.
Nu este o glumă! Experiența asta am trăit-o eu personal, și chiar m-a șocat atât atitudinea acelei femei, cât și a șoferului, pentru că au dat dovadă de multă neobrăzare și lipsă de educație, întrucât eu, ca pasager în acea mașină, a trebuit să suport jumătate de oră încontinuu gemetele și mirosul de la acea panaramă.
Ce părere aveți despre ceea ce mi s-a întâmplat?
Eu am mai auzit că se practică la scară largă treburi din astea cu fetele și șoferii, dar nu am crezut că o să fiu spectator într-o mașină la o partidă de sex care m-a uimit mai mult pentru că acea fată îl cunoștea pe șofer de câteva ore, deci dacă era unu cu nevastă-sa mai înțelegeam, dar cel mai mult m-a deranjat nesimțirea de care a dat ea dovadă, că și-a permis să se f**a la un metru în spatele altor oameni, așa ceva credeam că doar în filme mai poți vedea. După această experiență, nu știu de ce, dar am început să cred că femeile chiar sunt niște curv./e, sincer vă spun.
Voi, ce părere aveți despre acea fată?
Vi se pare normal ca după câteva ore de stat lângă un bărbat însurat, ea să aibă tupeul jegos de a face sex oral și nu numai, în mașină, știind că sunt și alți oameni acolo și că pot fi deranjați?
Ce părere aveți despre astfel de femei și despre situația în care m-am aflat eu și părinții mei?
Nu credeți că trebuie să fii o zdreanță penală ca să dai dovadă de atâta nesimțire?
Ce părere aveți despre situația în sine?

12 răspunsuri:
| ROB3RT89 a răspuns:

Salut,
E e ceva ce se poarta, de ce te mai miri atat?
In zilele noastre e la moda.
Dasta le mai spuneam la baieti pe aici ca sunt fraieri daca platesc pentru sex!
Acum ca e reala povestea sau nu, ca lozesti sau esti doar mirat, data viitoare stai la rand happy

Răspuns utilizator avertizat
suntserios
| suntserios a răspuns:

Se umple site ul asta de frustrati si obsedati sexual

| minrest a răspuns:

Problema este ca tu, fiind bolnav psihic, inventezi anumite lucruri pentru care ai un fetish si apoi te ambalezi singur la culmea indignarii elaborand pe marginea scenariului respectiv fara sa mai tii cont de faptul ca e inventat de tine.

| anonim_4396 a răspuns (pentru minrest):

Tu.

Meriti.

Funda.

| minrest a răspuns:

Nu este nevoie sa iti ceri scuze pentru cum ai vorbit, desi pretextul tau de a folosi cuvinte urate nu sta in picioare, odata ce nu am zis ca esti obsedat. Spui in intrebare ca femeile chiar sunt niste curve. Asta este concluzia tuturor postarilor tale, atat ca de data asta ai adus si dovezi, fabricate tot de tine.

| Necunoscut112 a răspuns:

Apucă-te de scris romane că văd că ai multă energie care bălteşte inutil.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Privește partea buna: bine ca nu s-au băgat și alții ca nu se mai termina curând.

Răspuns utilizator avertizat
| anonim_4396 a răspuns (pentru Anonim1253565):

Aș fi făcut mișto de ei, nu as fi lăsat ca asta sa se întâmple de față cu mine.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Este clar ca acele femei/fete erau prostituate. Altfel nu imi pot explica gestul lor mirobolant laughing

| Live4Ride a răspuns:

Aia sigur era o zdreanta si nu trebuia sa se ajunga la astfel de situatii atat timp cat erau minoi in acel microbus. trebuie sa iei un nr de la firma si sa le faceti reclamatie!
Daca erati doar baieti in masina trebuia sa mergeti toti sa o ardeti pe zdreanta, dar cine stie ce boli avea! poate nu a avut bani de bilet si ia oferit o partida de sex soferului!