Ce inseamna caracter? Funda!

CARACTÉR s.n. 1. Totalitatea trăsăturilor psihice esențiale și stabile ale omului, care se manifestă în modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trăsături psihice complexe prezentată într-o operă literară. ♦ Ansamblu de însușiri morale manifestate prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 2. Particularitate distinctivă care constituie specificul unui lucru. 3. Literă, semn grafic. 4. (Mat.) Numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. [Acc. și carácter. / < fr. caractère, cf. lat. character, gr. charakter – semn].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CARACTÉR s. n. 1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. 2. personalitate morală caracterizată prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 3. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară. 4. particularitate de structură, formă, substanță sau funcție a unui organism. ◊ caracteristică a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; literă, semn grafic de același corp și aceeași familie. ◊ (inform.) literă, cifră, semn particular. 6. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. (< fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentală a unei persoane, care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul între caracterele personajelor. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentând trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 2. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; literă. – Fr. caractère (lat. lit. character).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

caractér s. n., pl. caractére
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

caracter n. 1. semn de convențiune: caracter alfabetic; 2. literă de tipar: principalele caractere tipografice sunt diamant, petit, garmond; 3. calitate distinctivă: perfecțiunea e caracterul divinității; 4. trăsuri esențiale la un animal sau plantă; 5. facultăți morale, tărie sufletească: om cu caracter.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*caractér n., pl. e (fr. caractère, it. caráttere, lat. charácter, -éris, d. vgr. haractér, -éros, semn săpat, marcă, tipar, d. harásso, gravez. V. harag, hărăxesc). Semn de care te serveștĭ la scris, literă. Fig. Fel de suflet: caracter blînd. Tărie, curaj: a arăta că aĭ caracter. Nobleță, bunătate: om de caracter. Semn distinctiv: caracterele gloriiĭ, rațiunea e caracteru omuluĭ. Expresiune, fizionomie: dans de caracter. Titlu, demnitate, misiune: un trimes [!] cu caracter de ambasador. – Și carácter (după it.) și (vechĭ) haractir (după ngr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare specializate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

caracter Piesă de c., piesă scurtă instrumentală (de obicei pentru pian), al cărei titlu conține o sugestie poetică sau de atmosferă. Uneori p.c. sunt organizate în cicluri sub un nume comun (Colțul copiilor de Debussy) sau cumulate într-o piesă mare sub o idee unică (Carnavalul de Schumann). E specifică pentru pianistica romantică. Variațiune de c., în ciclul variațiunilor (3), secțiune realizată prin modificarea structurală a temei* (spre deosebire de variația ornamentală), ce vizează o expresie uneori programatică*. Dans de c., tip de dans* scenic, în general dinamic, cu caracter uneori comic sau grotesc, având la bază, spre deosebire de dansul clasic, o muzică folc. Este integrat spectacolului de balet*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

solistic, caracter ~, trăsătură distinctivă a unui fragment dintr-o lucrare muzicală, în care un singur interpret iese în prim plan față de restul ansamblului*, prin virtuozitate*, importanță expozitivă, tematică, melodică etc. V. solo; solist.