| Monyyyyy a întrebat:

De unde sa învăț sa fac subiectul 2 la bac la romana? Profesoara nu face cu noi.Cum sa stiu dacă e bine cum fac?

Răspuns Câştigător
| Daria191919 a răspuns:

CURENTE LITERARE

Perioada pașoptistă

M. Kogălniceanu în „ Introducţiune" ( Dacia literară) condamnă traducerile şi încurajează literatura originală

se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
prin crearea de literatură originală
prin încetarea traducerilor
surse de inspiraţie :
natura
istoria naţională
tradiţiile şi obiceiurile noastre
stilul romantic era amestecat cu cel clasic
Junimea

Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale ale vremii.

fondatori: Titu Maiorescu, Petru Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor
Direcțiile Junimii:

1) educarea publicului prin organizarea de prelecţiuni populare, conferiţe cu public ţinute de Maiorescu, Carp, V. Pogor pe diverse teme: elemente de viaţă ale popoarelor, filosofie, cărţile omenirii, învăţământ, religie

aceste conferinţe vor dura 17 ani, vor fi un deliciu al intelectualităţii ieşene (profesori, medici, avocaţi, studenţi, magistraţi)
2) lupta pentru unificarea limbii naționale

în 1860 Ion Ghica, în calitate de ministru, înlocuiește alfabetul chirilic cu cel latin
Titu Maiorescu trasează principii ale limbii în câteva din articolele sale.
ortografia limbii trebuie să fie fonetică, fiecărei litere scrise să îi corespundă un sunet („Despre scrierea limbii române"- 1866)
îmbogățirea vocabularului să fie făcută prin cuvinte împrumutate din limbile romanice („Neologismele"- 1881)
să fie stopată stricarea limbii prin evitarea calcurilor lingvistice (traducerea fidelă a unor expresii din alte limbi), a inflației și bombasticismului verbal („Limba română în jurnalele din Austria"- 1868, „Beția de cuvinte"- 1873, „Oratori, retori și limbuți"- 1902)
3) promovarea literaturii naționale, susținută ideologic de Titu Maiorescu prin articolele sale ce pun în discuție probleme de estetică:

literatura conține atât formă (limbajul concret) cât și fond (sentimentele și pasiunile exprimate). Pericolul este acela de a avea forme prost întocmite însă lipsite de adevăr și valoare.
arta (deci și literatura) are o funcție morală, educativă, producând un sentiment de înălțare și purificare asupra cititorului.
tineri scriitori au fost depistați și publicați pe paginile „Convorbirilor literare". Aceștia erau judecați critic după principii estetice, de valoare și adevăr.
Sburătorul

Perioada interbelică este cea mai prolifică din punct de vedere literar din literatura noastră. Nicolae Manolescu o numește epoca marilor scriitori (Sadoveanu, Rebreanu, Pillat, Camil Petrescu, Ion Barbu, George Călinescu, V. Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Hortensia Papadat Bengescu etc.). „Sburătorul" este o publicație de prim rang dintre cele două războaie, apărând între 1919-1927 sub diferite formate. Directorul ei este Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu- secretar de redacție.

Concepte și idei susținute:

sincronismul (literaturii române cu cea europeană) susținut în „Istoria civilizației române moderne"
aspirația spre o artă modernă românească la nivelul celei europene
aceasta era necesară pentru că formele sămănătorite și tradiționaliste erau deja perimate
este o teorie a trăirii în aceelași spațiu sufletesc cu celelalte popoare
legea imitației va sta la baza progresului civilizației române
potrivit acestei concepții, o societate înapoiată suportă o influență pozitivă din partea uneia avansate
împrumutând formele se creează contextul îmbogățirii fondului (idee opusă concepției formelor fără fond a lui Titu Maiorescu)
imitația nu va inhiba spiritul nostru național care nu este negat de către Lovinescu planul fiind să se adopte mai întâi niște forme ale civilizației superioare și apoi să se creeze un fond propriu, original.
Trăsături:

trecerea de la o literatură cu specific rural la una cu specific urban
intelectualizarea poeziei și a prozei
cultivarea romanului obiectiv
cultivarea romanului analitic și psihologic

Clasicismul

accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă) în dauna pasiunii
cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru societate
ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevăr, patriotism etc.)
sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele personale
puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor)
speciile utilizate (imn, odă, poem epic, tragedie) erau socotite specii superioare ale literaturii dar și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.)
în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă regula celor trei unităţi: (timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict)
stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială
Romantism

romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente patriotice, dorința de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele și miturile îndepărtate (vezi îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în „Dacia literară")
primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
există o strânsă legătură între individ și natură
absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice convenții sau canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o trăsătură a literaturii romantice.
cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu
predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele), spre exotic (insula), magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre acvatic (ape, izvoare, mare, fântână etc.)
folosirea altor motive specifice : demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea albastră, ruinele
procedeu compoziţional specific: antiteza
personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul, răzvrătitul, însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje din toate mediile sociale. Intenția este să se creeze personaje excepționale în împrejurări excepționale.
stări specifice:
frenezia – beţia sufletească
melancolia – tristeţe + plăcere
Simbolism

spirit neromantic, rupt de sentimental
viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex. plumb – greutate sufletească)
sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
folosirea simbolurilor –
stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea sufletească, oboseala psihică, spaima, dezolarea
cromatica
olfactivul accentuat
muzicalitatea
instrumente
muzicalitatea versurilor (refrene)
motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură apocaliptică
Modernism

Poezia modernă se caracterizează prin:

ermetism (limbaj încifrat)
ambiguitate a exprimării
utilizarea limbajului neologic și tehnic
sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei
elitism
sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de contingent
fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)
se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale
noutatea metaforei
înnoiri prozodice: vers liber, măsură variabilă, ingambament
îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul
În proză modernismul se manifestă prin:

negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității
crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția personajului intelectual în opoziție cu țăranul
Realism

teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
ton impersonal, neutru
personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul, aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de caracter (lacomul, avarul etc.)
se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
prezentarea moravurilor unei epoci
prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate
romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)
Tradiționalism

apără tradiţia
valorile vechi sunt purtătoare de semnificație
respingerea oricăror tendinţe de modernizare ce degradează tradiţionalul
simpatie exagerată pentru ţăran
teme: rurală (satul)
religia
credinţe străvechi
fluxul de arhaisme
modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului
Neomodernism

se manifestă în perioada 1960-1980
se produce o revigorare a poeziei:
expresii metaforice
reflecţii filosofice
ironie
intelectualism
ambiguitatea limbajului
imagini excentrice
senzorialul accentuat
concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii concretizat în imaginea unei leoaice la N. Stănescu)
reprezentanţi: N. Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana, Ion Alexandru, Şt. A. Doinaş, Geo Dumitrescu
Postmodernism

1980-prezent
deschiderea poeziei către real, cotidian, poezia care coboară în stradă totul a fost spus deja, nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic, ludic (în joacă)
tradiţia este şi ea recuperată ironic
biografism
livresc ( inspirat din alte cărţi)
cotidian – viaţa reală
joc de cuvinte, efecte lexicale
intertextualitatea, metatextualitatea ( colaj, motto, parodie, parafrază)
desolemnizează poezia
distrugere şi refacere cu ironie
ironie acidă, sarcasm
relativizarea valorilor
repr. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu, Traian Coşovei, Andrei Boiu, Mariana Marin

MIJLOACE DE CARACTERIZARE A PERSONAJELOR

directă (care apare în text)
făcută de narator
autocaracterizare
făcută de alte personaje
indirectă -care reiese din fapte, comportament, imagine, mediu,

PROCEDEE ARTISTICE/ EXPRESIVE

imagini artistice (auditive, vizuale, olfactive, tactile, dinamice/ motorii, cromatice)
figuri de stil
unele semne de punctuație și ortografie
unele părți de vorbire (substantive în vocativ, verbe la imperativ, interjecții etc.)
elemente de versificație (ingambament etc.)

ROLUL INDICAȚIILOR SCENICE

arată apartenența la genul dramatic
ajută actorii în jocul pe scenă
ajută regizorii în punerea în scenă a piesei
caracterizează personaje

GENURILE LITERARE

Genul epic – gândurile, ideile autorului transmise indirect prin:

– personaje şi acţiune

– mod de expunere: naraţiune, dialog, descriere

– sunt indicatori de spaţiu, timp

– prezenţa naratorului (vocea autorului)

Genul liric – gândurile, ideile transmise direct

– nu există personaje şi acţiune

– prezenţa eului liric (subiectiv – pers. I, obiectiv – pers. a III-a)

– mod de expunere: descrierea, monologul liric

– organizarea textului în versuri şi strofe

– prezența elementelor de prozodie (ritm, rimă, măsură)

Genul dramatic – gândurile, ideile autorului sunt transmise indirect

– prezenţa personajelor

– mod de expunere: monologul dramatic, dialogul

– prezenţa indicaţiilor scenice (didascalii)

– există indicatori de timp şi spaţiu

– textul este structurat în acte, scene şi tablouri

EXPRESIVITATEA VERBULUI

Verbul. Rolul de predicat face ca verbul să fie partea de vorbire cea mai importantă în cadrul comunicării.

Exprimă:

– acţiuni reale – indicativul (merge; trecea; văzuse etc.)

-acţiuni realizabile, posibile – conjunctivul (să arate etc.)

– acţiuni dorite – condiţional-optativul (aş începe etc.)

-acţiuni privite ca îndemn, rugăminte etc. – imperativul (scrie! poftiţi!)

-acţiuni în desfăşurare, continuitatea – gerunziul (urmând etc.)

-numele acţiunii – infinitivul, supinul (a şti, de ştiut etc.)

-planuri, dorinţe, idealuri- timpul viitor

-perfectul simplul şi imperfectul sunt timpuri narative

MODURI DE EXPUNERE

Naraţiunea- un mod principal de expunere în opere epice

Caracteristici:

– există povestitor, personaje şi acţiune

– relateaza fapte și întâmplări

– există un subiect (cu momentele subiectului)

– acțiunea e plasată într-un context spațio-temporal

– există conflicte care pun în mișcare acțiunea

– acțiunea este redată prin predominanța verbelor

-naraţiunea alternează cu descrierea şi dialogul.

-relatarea se poate face la persoana I (narator subiectiv) sau la persoana a III-a (narator obiectiv).

Descrierea

Ea poate fi:

-de tip tablou (descrierea unei furtuni, unui lac, unui anotimp etc.);

-de tip portret (enumerarea trăsăturilor fizice sau/și morale ale unei persoane).

Caracteristici:

-frecvența substantivelor, a adjectivelor, cu accent pe verbele statice la modul indicativ, timpul prezent sau imperfect.

– prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil

-sunt prezentate trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale unui colț din natură etc.

-prezența cadrului temporal și spațial: ex.un decor interior, un peisaj, un anotimp etc.

– atmosfera generală poate fi de liniște, freamăt, veselie etc.

– prezența unui câmp lexical dominant

– poate apărea împletită cu narațiunea, dialogul sau monologul;

Dialogul

– marcă a genului dramatic, prezent însă și în genul epic

-există minimum două personaje care participă la dialog

– formal este marcat de linie de dialog sau de ghilimele

– există un subiect de discuție, prin dialog, se comunica, in modul cel mai direct cu putinta, idei, informatii, opinii, explicatii

-dialogul dinamizează narațiunea, o face mai vie și mai sugestivă

-dialogul marchează diverse valori expresive: sentimente, atitudini, întreruperi, ezitări ale personejelor

-dialogul este și o sursă a comicului prin contrastul dintre ceea ce declară și ceea ce gândește personajul în realitate

-dialogul este mijloc de caracterizare indirectă a personajelor

Monologul

Tipuri de monolog literar: epic, liric, dramatic.

Se poate vorbi și de un monolog interior, când un personaj vorbește în gând (cu sine) și de un monolog teatral, când un personaj vorbește singur, pe scenă, în fața spectatorilor.

-nu are replici şi nici destinatar.

-se desfăşoară în situaţii restrânse.

-are dimensiuni variante.

-sunt specifice exclamaţiile.

-este specific operelor literare.

-poate lua forma unei confesiuni sau unei povestiri

– are un caracter personal, intim

– este marcat formal prin ghilimele

– vorbirea se face la persoana I
Din ce am căutat eu cam asta ar trebui sa înveți pentru subiectul 2...

3 răspunsuri:
| AlleSss a răspuns:

Bună! Ai încercat să lucrezi singură, acasă, și să îi arăți profesoarei la clasă? Nu cred că va refuza să verifice dacă vede că vrei să lucrezi.

| Daria191919 a răspuns:

Încearcă să faci subiecte din ani trecuți în totalitate iar apoi corectează-te cu baremul și ce nu ai știut repeți...

| Monyyyyy explică (pentru Daria191919):

Nu exista barem la romana la așa ceva.

| Daria191919 a răspuns (pentru Monyyyyy):