| Ionuț1991Andrei a întrebat:

Știu că subiectele la Evaluarea naționala au fost ușoare, dar efectiv nu mai pot de nervi.
Am luat 7, 40 la romana și eram sigur ca eu iau 8, am calculat de zeci de ori, dar efectiv nu am făcut contestație că dacă pica același prost la corectarea lucrării mele? Mi-a fost frica de noua corectare, mama spunea sa nu fac contestație, dar acum nu mai pot de nervi. Nu o să ajung la un liceu bun și asta mă enervează atât de tare.
Am o întrebare, aceeași problema ați avut-o și voi?
Ma refer la cei din acest an.
Au fost mai prosti corectorii ăștia?
Deci efectiv îmi vine să plâng de nervi.

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Și mie mi s-au părut dibios de mici notele de anul ăsta printre cunoscuți. Mi-am motivat eu mie că o fi din cauza modelului nou de subiecte, neobișnuința cu noua structură, la asta mă gândeam Poate și anul pandemic, dar mă îndoiesc. Eu una am fost mai productivă în online, mi-am organizat mult mai bine prioritățile și chiar pot să spun că am învățat ceva stând acasă.

Hai să o luam pe asta cu profesorii atunci. Mi s-a întâmplat și mie în clasa a VIII-a să mă trezesc cu o notă sub așteptările mele, tot la română, în condițiile în care, tot ca și tine, am făcut corectura pe barem, cu profesoara, iar de dumneaei chiar mi-a părut rău, pentru că se aștepta să iau 10. Contestație nu am depus pentru că am luat notă bună la mate și am știut că intru unde vreau. La română sunt multe tonuri de gri, nu știi cum i se năzare fiecăruia. Acum, nici spre tenta conspiraționistă „hai să dăm în ăștia, săracii, să-i pârlim", ca un fel de protesc pe mute pentru suciturile din sistemul educațional suferite pe anul ăsta, nu mă îndrept.

Pur și simplu zic că eu, tu și încă o mână de elevi am avut noroc de corectori (sau am greșit pe undeva ca oamenii, deși nah, nu-mi vine a crede la cât de focusată erau eu acolo). Se întâmplă multe treburi de genul. Aș fi depus contestație în locul tău, dar nici nu e mare chestie un transfer. Forța fie cu tine într-a IX-a happy

23 răspunsuri:
| sierra1 a răspuns:

~Au fost mai prosti corectorii ăștia?~

hmm, ce-ar fi să te uiți in oglindă?

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

Știi ce ar fi și mai bine? Sa nu comentezi fără sa știi situația.
În toată tara a fost asa.
Copii de 9, au luat 7 chiar dacă ei știau de la profesorii cu care au făcut corectura pe barem înainte ca vor lua note de peste 8.
Am un exemplu foarte bun în clasă!
Succes.

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

Dacă tu crezi ca sistemul din România te ajuta sa devii un Elon Musk, e fix problema ta.
Unii sunt buni în școală, alții sunt buni în viață! ✌️✌️

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

"În toată tara a fost asa. Copii de 9, au luat 7 chiar dacă ei știau"

ce vorbești boss? dacă tu ai luat-o-n freză e freza ta, nu a altora. Cum spuneam, ia uită-te-n oglindă

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

Să ințeleg că tu ești cel prost la scoală dar cu viitor de miliardar?

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

Cum spui tu.
Eu știu ce vorbesc.
Chiar colegii mei au fost nemulțumiti.
La mine în cartier au fost doar 12 note de peste 7 din 48 de elevi.
Eu nu ma cert, încerc sa îți explic ca nu e chiar așa!

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

Nu se știe ce îți rezerva viitorul.
Poate peste 10 ani ma vezi la televizor cu milioane de euro sau ajung un sclav in Romania, poate o sa am afaceri în țara asta, nu se știe.
Apropo, dacă ai o pasiune școala nu te ajuta decât sa știi sa calculezi, sa citești și sa faci niște propoziții corect gramaticale.
Din pasiunea ta poți trăi și chiar sa devii cineva.
Eu nu îți spun nimic cu răutate, dar în țara asta sunt mulți oameni manipulați de cei de sus.
Chiar și în educație e la fel.
Succes.
O zi frumoasă să ai!

| Flar3 a răspuns (pentru sierra1):

Are nevoie de ajutor, nu de comentarii. Daca n-ai face glume de astea, am avea masini zburatoare.

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

Da, văd, ești un geniu, nu te ințelege nimeni:

https://www.tpu.ro/......-parintii/

| sierra1 a răspuns (pentru Flar3):

" Fl4shy : " Daca n-ai face glume de astea, am avea masini zburatoare"

îhî, și tu ești responsabilul cu portanța

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

" | Ionuț1991Andrei : în țara asta sunt mulți oameni manipulați de cei de sus"

Ionuț mamă: adânc, profund, magistral. Precis tu ești cel mai manipulat dintre toți

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

Să recapitulăm: toți sunt proști, doar voi ăia din cartier - 48 ziceai - frizați genialitatea și invocați manipularea "celor de sus". Hai mami, șăzi blând in banca ta, invață șa reușești.

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

Fata mea, tata e inginer și nu e oriunde.
Are un salariu mizer la 2 facultăți făcute.
Las-o asa, suntem noi prosti, noi suntem manipulați.
Mulțumesc pentru ajutor și mulțumesc ca m-ai adus la realitate.
Apropo, mulți au luat note mici. Dacă nu te-ai interesat am avut cele mai mici note din ultimii ani.
Succes!

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

Se pare ca tu ești singura deșteaptă de aici.
Ne pare rău, suntem noi prea prosti.
Apropo, am făcut chiar și pregătire, avean rezultate foarte bune chiar.
La ultima simulare am luat 8, 10 și nu știu cum, dar a fost mai ușoară Evaluarea decât simularea.
Nu știam ca sunt atât de prost și ca nu pot sa fac ceva mai ușor.
Scuză-mă pe mine!

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

Cu simularea te poți șterge la... frunte

| Ionuț1991Andrei explică (pentru sierra1):

A fost mai grea simularea.
E doar părerea mea.
E ok, succes!

| sierra1 a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

"Are un salariu mizer la 2 facultăți făcute"

relevanță zero

Răspuns utilizator avertizat
| isemilia a răspuns:

Am patit ceva asemanator la matematica. Aparent cei ce corectau lucrarile din judetul meu (Iasi) au uitat (poate doar unii) ca se puncteaza si alte demonstratii la geometrie (Subiectul 3) care insa rezolva cerinta in mod corect. Eu am depus contestatie spre deosebire de tine.

Nota ** : Sunt destul de sigura ca acolo mi s-a scazut din punctaj fiindca altundeva nu avea unde, iar un numar destul de mare de prieteni / cunostinte / colegi au patit la fel, asa ca e foarte posibil ca profesorii sa fi punctat doar varianta de pe barem, din moment ce eram (si inca suntem) multi in aceeasi situatie, asa ca sanse reale de peste 90% sunt ca acesta sa fie motivul.

Ps: Chiar daca ajungi la un liceu slab, te transferi din clasa a 10-a, nu te mai stresa. Citisem chiar ieri un articol care spunea ca mediile de admitere vor scadea destul de mult la majoritatea liceelor din tara. Poate te ajuta matematica, sa iti ridice media...

| Ionuț1991Andrei explică (pentru isemilia):

Din Iași sunt și eu.
Cică lucrările au fost date la Brașov și Iași a corectat lucrările din Suceava.
Efectiv e imposibil sa fi luat o nota atât de mica!

| isemilia a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

Oh. Ca la noi s-au corectat cele din Suceava stiam si eu. Puteai depune contestatie, dar de acum te vei transfera in clasa a Xa... Dar la ce liceu ai vrea sa fii repartizat?

| Ionuț1991Andrei explică (pentru isemilia):

Asachi pe Proiectant CAD, dar sper sa scadă puțin media!

| isemilia a răspuns (pentru Ionuț1991Andrei):

Super fain. Mult succes la admitere, sper sa ajungi unde iti e cel mai bine =).

Întrebări recente