anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am o relatie la distanta. Da poate uni nu credeti dar nici eu nu crede-am pana nu am simtit-o pe pielea mea. Bun sa povestesc de la inceput. Ne cunoastem de aproape 2 ani si de atunci ne vedem doar vara in rest vorbim pe mess in fiecare seara. Primul an a fost foarte bine, vorbeam mereu si asa ne-am descoperit unul pe altul. In vara lu 2009 am fost acasa si a fost totul foare bine si frumos m-a prezentat parintilor lui toti prieteni care deja stiau de existenta mea de vara 2008cand ne-am cunoscut de fapt s-a mirat cand ne-au vazut din nou impreuna. Bun am plecat si totul s-a schimbat cand am ajuns aici mi-a zis sa luam o pauza. O luna de zile nu am mai vorbit deloc tin sa mentionez ca in luna aia el se ducea mai mereu la matusamea sa intrebe de mine. In timpul asta eu am inceput sa ies cu cineva. Dupa o luna m-a cautat la inceput eu il evitam eram indiferenta dar incet incet am inceput iar sa vorbim si tot asa. Era vorba sa ma duc de Craciun acasa dar un am ajuns. In perioada sarbatorilor mi-a zis iar sa il las in pace pana pe 20 ian cam asa. Iar a disparut. Eu ma inteleg super bine cu unu din cei mai buni prieteni ai lui. Si in per sarbatorilor tot vorbeam mereu cu el mno baiatu ala m-a vazut asa trista si mi-a zis ca nu mai are rost sa oftez dupa el ca nu stiu eu ce fel de om e el si mi-a spus mai multe chestii de care eram costienta dar nu voriam sa cred ca e adevarat.(nu lucruri care ma implicau pe mine ci lucruri despre el si despre cum e vazut in oras) si mai mi-a zis ca el sta cu o tipa de vreo 2 luni.Chestia asta pot sa zic ca m-a trezit un pic la realitate deja un mai puteam si chestiile astea au fost picatura care a umplut paharu. Pe la jumatea lu ianuarie a aparut iar el eu deja nu mai vorbeam deloc cu el doar ma intreba ce fac ziceam bine si atat. El a observat raceala mea si m-a intrebat ce am ca nu ma mai recuoaste si atunci i-am zis de tipa aia. (stiam ca nu e usa de biserica si nici nu ii ceream asta pentru ca si eu avusesem o relatie aici) bun a recunoscut i-am reprosat multe n-a zis nimic. Continuam sa fiu rece si indiferenta cu el asta cam o luna de zile. El tot incerca sa se apropie din nou dar de cate ori incerca ii reprosam acele chesti. Asta cam o luna de zile. Pe la jumatea lu febroarie mi-a zis ca gata s-a despartit de tipa aia si ca nu mai e cu nimeni ca vrea sa fie din nou cu mine ca ma iubeste ca pe aia doar a folosito si etc. Faza precum ca a folosito o cred il cunosc si stiu ca asa e. i-am zis ca nu il cred ca s-a despartit de aia si mi-a dat numarul ei sa o sun. Asta ma convins ca s-a despartit de ea. De atunci am inceput el s-a schimat total tot ce ii ziceam eu aia facea etc. Bun incet incet iar am inceput sa vb mereu si etc Inainte pe paste eu nu am mai vrut sa intru o saptamana pe mess sa vad ce face dupa o saptamana am intrat si m-a intrebat disperat ca ce am facut de n-am mai intrat daca sunt bine ca a cautat-o mereu pe matusamea dar nu a gasit-o sa intrebe de mine se vedea ca e ingrijorat. I-am spus de ce am facut asta si s-a schimbat si mai mult acum este si mai atent si mai grijuliu. Ghinion acum i s-a stricat pc-ul. nu am stiut in seara de inviere s-a conectat de la un amic si mi-a lasat msj mi-a zis ce s-a intamplat. marti a fost la amicul ala cu care ma inteleg eu fff bine sa ii spuna sa vb cu mine si sa ii zica sa il sun. nu l-am sunat azi am vb iar cu amicul ala si l-am intrebat daca a mai vb cu el. Mi-o zis ca il vb cu el chiar azi ca era cu niste baieti pe afara si eu am intrebat doar baieti si a zis ca da. La care eu i-am zis ca mie poate sa imi zica daca e ceva si a zis ca nu e nimic ca vad eu cand vin. Bun cam asta e pana acum. va rog dati-va si voi cu parerea ca eu nu mai stiu ce sa cred cu mine se poarta exemplar dar aud mereu tot felul de chesti ca faza de azi si sincer ma astept la orice de la el dar stiu ca tot la mine se intoarce nu stiu ce sa fac la vara sa fiu iar cu el sau sa dispar de tot. M-am saturat sa sufar si sa indur credeti-ma ca s vrea sa ma rup de el dar ceva ma retine. Tin la el dar am tinut si mai mult. Multumesc celor care au avut timp sa citeasca tot si va rog dati-va si voi cu parerea

4 răspunsuri:
| fabiola a răspuns:

Esti inca mica si o sa mai treci prin experimente de astea.Cand vei mai creste vei intelege ca dragostea adevarata se mananca cu alta paine!

| perla a răspuns:

Mama mia ce storie! e fetito v-ati facut-o unul la altul dar parerea mea e ca inca va mai iubiti (tu suferi, el te cauta)etc asa ca de ce nu va mai dati o sansa? nu fa ca mine ca am renuntat la un baiat ca fuma acum 15 ani tigari carpati dar in rest era baiat de milioane, acum mi-am luat unul care nu fumeaza dar in rest rupe toata ziua! atentie!

| believe a răspuns:

Sincer.acum inteleg prin intrebarea ta ca nu-s singuraAm si eu un prieten de 1an si jumate. o relatie la semi-distanta, el pleaca pentru o perioada apoi revine iar, dar daca sincer pentru noi asta ne apropie inca mai mult, atunci cand e acasa e mult mai sincer, mai deschis, mai dragostos.La inceput eram in aceeasi dilema+ca e mai mare ca mine, ulterior am lasat totu in voia sortii.Acum uite, avem un timp frumos in urma si noi ne mai iubim. Fetele trebuie sa controleze relatia in care se implica. Cea ce ar trebui sa faci tu e sa fii mai blinda cu el, sa-i arati ca el tii drag pentru a simti si el ca are pentru ce lupta, mai lasa din raceala.Scrieti-va ca la inceput pe mess, povesteste-i ce faci, vorbiti deschis, iar la vara cand vei veni acasa-,, vrajeste-l"complet prin felu tau de a fi. Daca totu ati va reusi-el va fi cel care ulterior va avea o nevoie nebuna de tine-initial seamana pentru a avea ce culege. Cel mai potrivit ar fi sa lupti si tu pentru voi, daca chiar tii la dinsu.Succes(poti sa ma tii la curent cu ce se intimpla. uimitor cum se aseamana situatia ta cu a mea)

| doarreuu a răspuns:

Asta nu e iubire (parerea mea). nu ai cum sa iubesti o persoana pe care o vezi odata pe an
eu cred ca ati putea fii buni amici si atat pentru ca asta nu se poate numii relatie