| Ioana0000 a întrebat:

Bună, dragilor happy! Am o problemă, iar sfaturile voastre cu siguranţă îmi vor fi de mare ajutor!
Acum 2 luni, la o activitate extraşcolară am văzut un băiat care la prima vedere chiar mi-a plăcut. L-am mai văzut prin liceu de câte ori, mi s-a părut în continuare un băiat super drăguţ, după care l-am găsit şi pe Facebook, şi nu m-am abiţinut să nu-i dau câteva like-urihee hee. De acolo a început totul, mi-a cerut ID-ul şi am vorbit de câteva ori. În primă fază m-a complimentat, apoi mi-a spus direct că m-a remarcat şi prin liceu, şi că îi place de mine...
Problema propriu-zisă este aceea că, deşi atunci când l-am văzut prima dată mi-aş fi dorit să mă remarce, şi să-l cunosc mai bine, acum, când ştiu că mă place, parcă nu mai are niciun farmec. Din câte am vorbit până acum am dedus faptul că este exact genul acela de băiat pe care mi-l doream: cuminte, sensibil, care nu bea şi nu fumează, căriua îi plac relaţiile de durată, dar cu toate astea, există ceva care mă împiedică să mă îndrăgostesc cu adevărat de el.
De primul, şi până în momentul de faţă ultimul, meu iubit m-am îndrăgostit nebuneşte. Alături de el am trăit o poveste minunată timp de doi ani de zile, care s-a finalizat cu o relaţie foarte scurtă, din păcare sad. Din cauza lui am suferit enorm, dar cu toate acestea încă mai simt fluturaşii din stomac atunci când îi întâlnesc, ca şi în prima zi în care l-am cunoscut.
Între noi nu mai e nimic, dar simplul fapt că de fiecare dată m-a pus pe jar, m-a făcut să-l îndrăgesc tot mai mult, totul degenerând într-o dulce suferinţă.
Vreau să cunosc pe altcineva sincer, care să nu mă rănească, însă nu vreau nici să împlic într-o relaţie fără să am sentimente.
Ce trebuie să fac, cum trebuie să mă comport cu acest băiat care mă place, şi nu în ultimul rând, cum mi-aş putea da seama dacă şi eu îl plac sau nu, deaorece sunt total confuză. Deşi nu simt nevoia să-l văd zilnic şi alte chestii de genu`, în momentulîn care mă priveşte simt cum mi-se taie respiraţia. Nu vreau să-l tratez cu indiferenţă, dar nici să "cad în braţele lui"..

Mulţumesc anticipat!


3 răspunsuri:
| PsihinG a răspuns:

Problema ta este ca inca nu ai renuntat definitiv la primul tau prieten, in sufletul tau inca il mai iubesti, desi constiinta iti spune altceva.
Se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata, si asa este, dar acum este momentul sa mergi mai departe si sa-ti dai tie si acestui baiat pe care il placi, o sansa.
Poti iubi in mai multe feluri si daca va fi sa te indragostesti de acest baiat cu siguranta nu va fi la fel ca prima data.
Ca sa fi sigura ca il placi, in primul rand nu-l respinge, lasa lucrurile sa mearga de la sine si cu timpul te vei convinge de ceeace vrei mai departe.

| Clopotyca a răspuns:

Si eu am un prieten care e mai mare cu 4 ani decat mine el are 19 eu am 15 si sunt impreuna de 3 ani cu el il iubesc foarte mult la fel cum el m iubeste pe mine daca vrei sa iti dai seama daca el placi ar trebui sa il faci pe el intai sa dovedeasca, ca te place apoi sunt sigura ca vei fi sigura ca il placi daca nu asta e dar la cum ai pus intrebarea sun sigura100% ca il placi la fel de mult cu le te place pe tine.

| DannyFlorry a răspuns:

Nu am citit tot, spune-mi mai pe scurt ca sa stiu ce sa iti spun pup kiss