anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună ziua.
Socrii ne invita aproape
zilnic la ei. Ba să mâncăm ba să-i ajutăm. Avem
3 zile la rând ca mergem la ei în vizită ". Apoi la nași. Nasul e verișor cu soțul.
Cu o săptămână în urmă am fost invitați la nași și socrii mei la fel
Eu fiind însărcinată nu m-am simțit de loc bine, și nu am vrut să merg, soțul a plecat singur. La care tatăl lui gen s-ar fi supărat și i-a făcut observație de față cu toți ca nu am venit și eu. Alaltăseară ne-a invitat iar să mâncăm nu am vrut să merg iarăși, soțul a plecat singur, dar apoi a venit după mine să mă ia ca gen părinții lui întreabă de mine și iar se supără, am fost nevoită să merg. Sunt zile când într-adevăr nu am chef să merg nicăieri, ori mă simt rău.
Nu mi se pare ok ca practic în fiecare zi să mergem la ei ba la ajutor ba la mâncare. Daca nu la ei la nași, ori chiar la ambii. Ultima dată când am mers la nasi, el îi arăta soțului pe TikTok cum dansa una cu fundul mare. Alte ori ca vai ce îi frumoasă aia ce corp are ". Și toate astea de față cu nașa. Gen glumea
Iar astăzi iar trebuie să mergem la părinții lui la ajutor, ca mâine este Crăciunul și să ajutăm la ordine și făcut mâncare, apoi iarăși mâine la ei și după la nași.

8 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Nu esti obligata sa mergi, iar daca esti insarcinata nu ai voie sa faci efort, stai acasa odihneste te spune i sotului tau sa fie mai intelegator cu tine sa te ajute mai mult, si atit socriii cit si nasii trebuie sa inteleaga ca esti insarcinata si nu poti face efort deloc. Ce varsta ai? Sarcina usoara

suntserios
| suntserios a răspuns:

Vb cu soțul, îi spui că e cazul sa nu mai fie băiețelul lui mamica și tăticul și să fie bărbat pentru familia lui.

| dullcat a răspuns:

Buna.Oamenii acestia chiar nu realizeaza ca voi aveti viata voastra si casa voastra? Practic voi doar dormiti acasa, in rest traiti cu ei. Faptul ca sotul se duce singur este extrem de urat.Ai mare grija fiindca daca nu vorbesti acum cu sotul si nu-l faci sa-ti inteleaga punctul de vedere, mai incolo veti avea scandal pentru altii.Si niciodata nu merita sa ai scandal in casa pentru familie, fie frati, socri sau chiar prieteni etc.Nu degeaba exista vorba, mai rarut mai dragut'.

| Hyperion7 a răspuns:

Singurul vinovat aici este soțul, daca ar ști să pună piciorul in prag, vizitele s-ar reduce considerabil.
Cum puteți avea intimitate daca sunteți zilnic ba la nași, ba la socri?
Cert e un singur lucru și anume că dacă nu se va impune el, cred că cel mai probabil o sa o faci tu și atunci o sa fie cu divorțul.Pacat.

| VoidEternal a răspuns:

Mai raruț e mai drăguț. Dacă tot v-ați mutat înseamnă că vreți să stați singuri, nu? Explica-i asta și soțului tău care pare mama's boy.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

El în loc sa sta cu tine baaaa...

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

El trebuie sa aiba grija de bebeluși și de tine săte iubească săte ia în brate să-ți vorbească frumos cu Adevărat săte sărute pe obraji pe frunte să-ți facă ceva bun de mânca săte țină în brate să visați fumos la bebeluși ca nu-i nimic greșit și anormala sa va uitați la film împreună Sa va petreceți timpul împreună. El merge cu panarame la tiktok și tu rămâi singur gravida în casa dacă pățești ceva? Dacă îți vine rău? El chiar nu sa gândește deloc la toate astea nu înțelege frate sa mor dacă înțelege ceva...

| Bogdan0783 a răspuns:

Diacuta serios cu el. Tinand cont ca esti si gravida toata atentia lui ar trebui sa se indrepte catre novoile tale si mai apoi catre vizite si distractii.De cele mai multe ori ce e prea mult strica, socrii si nasii cu treaba lor, voi cu a voastra