| DeeyuAndrei a întrebat:

Dinnou, salut! Vin iarăși cu o problemă.
Astăzi mi-am făcut planuri cu iubita mea să ieși să ne plimbăm. Astăzi îi scriu "Ce faci?" pe la 17 și îmi scrie "Bine, acum vreau să ies cu Dari" (prietena ei). Ok...nu i-am zis nimic. M-am simțit prost, normal.
După 10 minute vine la mine o prietenă și îmi zice dacă nu ies afară, cu ea și încă o altă prietenă. Ne cunoaștem toți ăștia 3, (Eu, prietena care m-a chemar afară și cealaltă) de vreo 12 ani. Suntem ff buni prieteni și normal, căci ne cunoaștem demult, nu suntem, sau doamne ferește, nici nu ne gândim la mai mult.
Problema este că iubita mea, le urăște din tot sufletu pe cele două și e foarte geloasă.
Eram în troleu, și mă sună de cel puțin 7 ori. Nu am putut să răspun până nu am coborât. Atunci am sunat-o și îmi zice "Da!? Ai fost cumva cu troleul, că te-am văzut cu Alina și Antonia (prietenele mele). I-am zis că da, și îmi zice " Bine, mai vorbim" și a închis. Ok, am lăsat-o așa, până am ajuns acasă, peste vreo oră.
Atunci i-am scris că am ajuns acasă și îmi scrie "Bn". Am lăsat-o în pace pentru că nu voiam să mă cert cu ea.
Până la urmă se apucă ea să îmi scrie că de ce ai ieșit cu alea, că știi că le urăsc, de ce mie nu mi-ai zis nimic, că eu ți-am zis.
Între timp, prietena asta a mea " Antonia" a aflat că ne certăm, pentru că m-a întrebat cu cine vorbesc de sunt "On". I-am zis că, cu Lari (iubita mea). Ea a zis " Vă certați iară de ce ai ieșit tu cu noi." I-am zis Da si ea i-a scris iubitei mele că de ce îi așa geloasă.
Noa acum, ea îi extrem, extrem, extrem E X T R E M de geloasă și nu mă lasă NICI să mă uit la o fată sau să ating vreuna.
Ce să fac? Ce să-i zic? Am fost eu de vină sau ea că lasă omul să își facă planuri și în ultimul moment să zică că iasă cu altcineva.
Mersi!

9 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

La 12 ani ce sa-i ceri nici materia fecala nu s-a dezvoltat suficient ca sa fie in stare de o relatie

| Frank51 a răspuns:

Este foarte ciudata prietena asta a ta! Te refuza in detrimentul altcuiva, apoi se supara aiurea. Eu sincer nu as putea avea o relatie cu o asa persoana. Nu ii ceri prea mult, vrei doar sa petreci timp cu ea, dar ea daca prefera sa faca asta cu altcineva atunci este grav, bine depinde si cat de des se intampla, daca o face o data pe luna nu-i bai. Vorbeste cu ea despre asta, si daca nu ajungeti la cale, las-o. Fetele sunt ciudate, eu inca nu am gasit una intreaga la cap. Prefer sa fiu singur decat cu una care ma enerveaza.

| Hammurabi a răspuns:

Ce să faci?
Fugi cât mai ai timp pentru că altfel va fi vai de capul tău. Cu o tipă de genul ăsta, n-ai nici cea mai mică șansă la vreun strop de liniște, ca să nu mai vorbim de fericire.
Lumea e plină de fete, pleacă cât nu e prea târziu și găsește-ți una normală la cap. laughing

| BlueDark a răspuns:

Eu daca as fi fost femeie te-as fi omorat.

| Strongerthanyou1 a răspuns:

Spune-i ca nu are motive sa fie geloasa, dar probabil nu e geloasa, daca zici ca nu le suporta, probabil asta e de fapt! Cere-i scuze asa " imi cer scuze daca te-am suparat, nu aveam nici cea mai mica intentie sa fac asta, de aceea nu ti-am spus despre ele, daca te supara atat de tare, nu voi mai iesi cu ele fara sa iti spun" sau ceva de genul! Da, puteai sa-i spui totusi despre ele, ca sa nu creada ca te-ai ascuns cumva de ea, prietena ta asta crede in momentul acesta, ca aveai ceva de ascuns! Incerca sa-i explici!

| AleexisViol3t a răspuns:

E mult prea geloasă. Vorbeste cu ea si spune-i ca nu-ti place sa fie asa, sau sa o lase mai moale, iar daca se comporta urat cu tine dupa, nu merita sa-ti irosesti timpul.

| yustme a răspuns:

Buna.nu știu cati ani ai dar chestiile astea îs de copii mici. În fine dacă o iubești pe iubita ta și vrei să mergi mai departe cu relația asta atunci stai de vorba serios cu ea și încearcă să afli de ce le urăște pe prietenele tale sau dacă tu chiar vrei sa ieși cu ele atunci ieșiri împreună. În orice caz este exagerat de geloasa și știu cum e. Eram și eu așa. Nu are încredere în tine asta e problema. Ideea e ca dacă mai vrei sa fi cu ea ar trebui sa o lași mai moale cu prietenele tale o perioada și să discutati deschis. Și ea nu ar trebui sa te refuze pentru o prietena mai ales după ce v-ați făcut planuri împreună. Discutati deschis și faceți un compromis. Bafta

| Anita24Bonita a răspuns:

Asta nu e o relaţie! E o chestie de a gradinita, nu vorbi cu aia ca ma deranjeaza, nu fa aia, nu vreau aia, etc. Dupa întrebare nici nu cred ca esti adult, prea mult dramatism, orice om are dreptul de a avea prietenii aleşi de ei însuşi, si fara atatea restricţii. Viata e prea frumoasa pentru geloziile fara motiv, iar daca feta sufera de prea multa gelozie nu e vina ta ci a ei, fiindca nu are încredere in ea, o relatie este bazata si radacina ei este increderea si libertatea... Cand vei creste imi vei da dreptate

| Nica_Florin_Verde_1998 a răspuns:

Nu stiu ce sa zic e complicat, astea sunt femeile