O intrebare mai delicata.V-a decedat vreun parinte? Daca da, cum ati reusit sa treceti peste? Tatal meu a murit acum 2 ani si nu pot efectiv nu pot... sora mea are 7 ani, atunci avea 5 atunci nu realiza. dar acum deja incepe sa puna intrebari. De ce e atat de greu?

Buna
in '83 mi-a murit o sora de 17 ani si 8 luni, in '86 l-am pierdut pe tata..cum am trecut? greu, chiar foarte greu imi e dor de ei si as vrea sa ii am alaturi, dar din pacate nu se poate, e bine cand ii ai aproape sa ii pretuiesti, si sa le dai locul cuvenit, cand sora mea traia, nu am stiut sa o pretuiesc, era mai mult plecata in cantonamente, cand era plecata, imi era un dor teribil de ea, dar cand era acasa saream la bataie si ea ma lasa pentru ca eram cu 4 ani mai mica, as da orice sa o vad fie si pentru o clipa, dar realitatea e alta, e greu pentru ca omu nu pretuieste atunci cand are, pretuieste dupa ce pierde
O seara buna

Da e greu, lipseste fizic insa traieste in amintirea si-n inima ta asta e important.

Pentru ca nimeni si nimic nu poate inlocui un parinte pierdut. Tot ce poti sa faci este sa treci peste, sa nu te mai gandesti la asta, astfel vei prelungi o suferinta inutila. Chiar daca parintele tau nu mai este, amintirea lui va ramane, poti fi sigur de asta.

Da. Tatal meu a decedat in 2007. Eu aveam 15 ani atunci. A fost foarte greu si sincer sa-ti spun inca este, respectivul parinte va deveni o obsesie de a ta (oriunde vei merge, in orice moment al zilei, te vei gandi la el). Personal iti spun ca din acel moment a inceput o maturizare precoce si brusca pentru mine. Dar nu doresc nici macar celui mai greu dusman al meu sa treaca prin momentele astea.

Parinte nu mi-a decedat, dar mi-a murit cel mai bun prieten care imi era ca un frate.Ma apara de tot ma sfatuia parca eram sora lui mai mica si a fost ucis.
E greu doare eu am crescut fara tata si mi-ar fi indiferent daca ar pati ceva sau nu.
Referit la sorioara ta e normal sa intrebe, copii in general pun 1000 de intrebari pe zi.
Cand va fi mai mare trebuie sa i spuneti adevarul mai devreme sau mai tarziu tot va afla si va durea mult mai tare.

e foarte greu, trebuie incurajata, sa treaca

Salut Marc. Îmi pare rău că a trebuit să treci prin aşa ceva. Iată un articol ce te poate ajuta:
Ajutor pentru cei îndureraţi
DUPĂ pierderea în moarte a unei persoane dragi, te-ai putea simţi copleşit de tot soiul de stări emoţionale, precum şoc, apatie, tristeţe, ba chiar vinovăţie sau furie. Aşa cum s-a menţionat în articolul precedent, oamenii îşi manifestă diferit durerea. De aceea, poate că nu vei încerca toate stările sufleteşti amintite mai sus şi poate că nu-ţi vei exterioriza durerea la fel ca alţii. Totuşi, când simţi nevoia să-ţi exprimi tristeţea, nu este greşit să o faci.
„Exprimaţi-vă durerea!"
Heloisa, citată anterior, a încercat să-şi reprime sentimentele după moartea mamei sale. „Iniţial am plâns, dar la scurt timp am început să-mi înăbuş trăirile, aşa cum procedam când îmi murea un pacient", spune ea. „Sănătatea mea a avut mult de suferit, probabil din această cauză. De aceea, sfatul pe care li-l dau celor ce trec prin situaţii similare este: Exprimaţi-vă durerea! Nu ţineţi totul în voi. Vă veţi simţi mai bine."
După o vreme însă, poate că vei împărtăşi sentimentele Cecíliei, al cărei soţ a murit de cancer. „Uneori sunt dezamăgită de mine însămi pentru că nu am reuşit să depăşesc durerea atât de repede cum se aşteptau alţii să o fac", mărturiseşte ea.
Dacă şi pe tine te macină astfel de gânduri, nu uita că nu există o modalitate „corectă" de a plânge moartea cuiva drag. Unora le e mai uşor să meargă mai departe, altora, nu. Un lucru e cert: procesul nu poate fi grăbit. De aceea, nu te simţi constrâns să te încadrezi într-un „termen de vindecare".
Dar ce poţi face dacă suferinţa pare să nu se mai sfârşească, iar disperarea te secătuieşte de puteri? Probabil te regăseşti în situaţia lui Iacob, un om drept care, atunci când i s-a spus că fiul său Iosif murise, „n-a vrut să primească mângâiere". Dacă ai reacţionat şi tu la fel, ce măsuri poţi lua pentru a nu ajunge copleşit de durere?
Ai grijă de tine. „Uneori mă simt extrem de obosită şi îmi dau seama că mi-am depăşit limitele", recunoaşte Cecília. Aşa cum reiese din cuvintele ei, durerea provocată de pierderea în moarte a cuiva drag poate avea consecinţe negative atât în plan fizic, cât şi în plan emoţional. De aceea, nu-ţi neglija sănătatea fizică. Odihneşte-te suficient şi consumă alimente sănătoase.
Este adevărat, poate că nu prea ai poftă de mâncare, cu atât mai puţin dispoziţia de a face cumpărături şi de a găti. Totuşi, dacă nu vei da atenţia cuvenită alimentaţiei, vei fi mai predispus la infecţii şi la alte boli, iar aceasta îţi va înrăutăţi starea. Încearcă pentru început să mănânci câte puţin ca să nu te îmbolnăveşti.
Dacă situaţia îţi permite, fă mişcare, chiar dacă e vorba doar de mersul pe jos. Activitatea fizică te scoate din casă. În plus, exerciţiile fizice moderate declanşează secreţia la nivelul creierului a endorfinelor, substanţe chimice care dau senzaţia de bine.
Acceptă ajutorul altora. Acesta este un lucru deosebit de important, mai ales dacă ţi-ai pierdut în moarte tovarăşul de viaţă. Probabil, multe sarcini de care se ocupa el în trecut au rămas acum neîndeplinite. De exemplu, dacă partenerul tău rezolva unele chestiuni financiare sau făcea unele treburi gospodăreşti, s-ar putea să-ţi fie greu să ai grijă de toate. Dacă aşa stau lucrurile, sfaturile oferite cu tact de prietenii tăi îţi pot fi foarte utile.
Nu te izola, crezând că vei fi o povară pentru ceilalţi. Dimpotrivă, compania altora poate fi asemenea unei punţi ce te ajută să treci de la durere la acceptare. O tânără pe nume Sally a observat că, după moartea mamei, asocierea cu alţii i-a ridicat considerabil moralul. „Mulţi prieteni m-au invitat să ne petrecem timpul liber împreună", spune ea. „Aceasta m-a ajutat să depăşesc sentimentul intens al singurătăţii. Întrebări simple de genul «Cum faci faţă pierderii mamei?» erau bine-venite. Am descoperit că faptul de a vorbi despre ea are un rol semnificativ în procesul de vindecare."
Nu-ţi fie teamă să-ţi aminteşti. Încearcă să-ţi aminteşti clipele plăcute petrecute cu persoana iubită, probabil uitându-te la fotografii. Ce-i drept, la început va fi dureros să faci asta. Cu timpul însă, amintirile vor contribui la vindecare şi nu te vor mai răscoli.
Ai putea chiar încerca să ţii un jurnal în care să scrii despre momentele frumoase petrecute alături de persoana dragă sau despre ce ai fi vrut să-i spui în timp ce era încă în viaţă. Îţi va fi mai uşor să-ţi înţelegi sentimentele când te vei uita peste ceea ce ai aşternut pe hârtie. Scrisul va fi astfel o modalitate sănătoasă de a exprima ce simţi.
Ar fi oare bine să păstrezi lucrurile celui care a murit? Părerile diferă în acest sens, tocmai pentru că fiecare îşi manifestă diferit durerea. Unii consideră obiectele personale ale celui decedat un obstacol în calea vindecării. Alţii însă le socotesc un ajutor. „Am păstrat multe lucruri ale mamei", spune Sally, menţionată anterior. „Mă ajută să depăşesc situaţia!"
‘Nu te lăsa pradă durerii’
Oricât de greu ţi s-ar părea, faptul de a depăşi suferinţa te va ajuta să-ţi continui viaţa. Nu te simţi vinovat, ca şi cum asta ar însemna că-ţi trădezi persoana iubită sau că o uiţi. Adevărul este că nu o vei da uitării niciodată. Deşi în anumite ocazii amintirile te vor copleşi, cu timpul durerea se va atenua.
De asemenea, îţi vor reveni cu drag în minte acele amintiri plăcute şi dureroase deopotrivă. Ashley, ale cărei cuvinte au fost citate în articolul precedent, povesteşte: „Îmi amintesc de ultimele zile din viaţa mamei. Cu o zi înainte de a muri, mama părea să se simtă mai bine şi s-a ridicat din pat pentru prima dată după o lungă perioadă. În timp ce sora mea o pieptăna, toate trei am început la un moment dat să râdem de ceva. Apoi am zărit pe chipul mamei un zâmbet pe care nu-l mai văzusem de multă vreme: era fericită să fie cu fetele ei".
Vei putea totodată medita la lecţiile preţioase pe care le-ai învăţat de la cel drag. Iată ce spune Sally: „Mama a fost un pedagog minunat. Dădea sfaturi extraordinare fără să lase impresia că sfătuia. În plus, m-a învăţat să iau decizii bune, care să reflecte voinţa mea, nu a ei sau a tatălui meu".
Amintirile legate de persoana iubită pot fi exact ceea ce ai nevoie pentru a merge mai departe. De acest lucru şi-a dat seama şi Alex. El mărturiseşte: „După moartea tatălui meu, m-am hotărât să trăiesc pe mai departe aşa cum mă învăţase el: să mă bucur mereu de viaţă. Celor cărora le-a murit unul dintre părinţi le-aş spune: Nu veţi depăşi niciodată pe deplin moartea părintelui vostru. Nu trebuie totuşi să vă lăsaţi pradă durerii. Plângeţi moartea celui drag atât cât simţiţi nevoia să o faceţi, dar nu uitaţi că viaţa vă stă înainte şi trebuie să vă bucuraţi de ea".

Buna Marc,

Iti intelegem ingrijorarea si vrem sa te ajutan.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Buna!
Nu,nu mia decedat nici un parinte.Imi pare rau pentru tine, dar asta este viata.Ea te face fericit, dar si trista!
O zi buna!

Numai iubita mea ma alina.

Nu,dar imi dau seama ca este foarte dificil.Cand moare cineva drag din familie e ceva normal sa suferi.Dar spune, mama ta a reusit sa isi refaca viata?

Și mie mi-a decedat tatăl luna trecută și deși rana este adâncă știu că trebuie să fiu puternic și să merg înnainte deoarece numai așa îl pot face pe tatăl meu drag mândru de mine.

Fii tare Marc și mergi înnainte pentru tatăl tău și mai ales pentru mama ta și sora ta.

Dumnezeu Să-l Ierte și dacă vrei să vorbim despre asta, sunt deschis la orice discuție.

Pentru ca e aiurea sa se intample asa...un parinte ar trebui sa traiasca multi ani, cel putin pana e copilul matur si realizat ca sa nu simta povara de responsabilitate pe umeri; mie mi s-a intamplat cu tata cand aveam 18 ani si sora-mea 22 si mi-a fost greu un timp nu neaparat financiar sau din lipsa de sprijin,dar moral... la varste mai mici e super dificil; eu mi-am gasit activitati care sa-mi ocupe timpul si am inceput sa-mi creez independenta- mi-am propus sa fiu stabila si financiar si emotional si am cam facut ce am vrut eu ca sa zic asa, poate si din cauza ca parintii au fost restrictivi. Bine,eu am trecut in situatia in care nu mi-am facut nicio relatie stabila ca mi se pare ca fie imi ingradeste independenta, fie voit sau nevoit isi ia zborul la un moment dat si oricum, nu poti sa ma bazez pe nimeni ca imi va acorda suport cat timp o sa vreau eu; sora-mea s-a mutat si ea din tara si poate si de-asta am vazut ca eu nici pe familie nu ma pot baza pe sprijin asa cum mi-as dori ca au alte planuri. Important e sa te detasezi putin de situatie si sa intelegi, poate mai devreme ca mine, ca nimeni, din pacate, nu poate fi 100 % langa tine asa cum ti-ar trebui/dori, ca nu putem alege cand murim, si nici macar daca ceea ce promitem ca facem asa indeplinim mereu. Mult curaj sa fii pe propriile picioare si sa iei mereu deciziile care te avantajeaza!

Da, tatal meu in ianuarie face 5 ani de cand a murit si desi a trecut tot acest timp inca imi este greu si imi lipseste acum mai mult decat in primii ani.Este foarte greu dar tatal vostru, de acolo de sus, va vegheaza si o sa va dea forta necesara sa mergeti inainte. Sora ta era mica asa ca nu realizeaza la fel de bine ca si tine dar oricum incearca sa ii spui ca tatal vostru este sus in ceruri si chiar daca nu mai este prezent langa voi, el o sa va ajute intotdeauna.Nu cred ca o sa aiba probleme la scoala atata timp cat mama ta ori tu sunteti langa ea.
Iti doresc numai bine si incearca sa fi puternic pentru ca acum TU ESTI BARBATUL in casa

Incearca sa discuti cu ea si sa-i explici ca tatal tau e o steluta pe ceruri si ca dumnealui o vegheaza mereu de acolo sus.partial stiu cum e cand avem 4 ani am patit aprox la fel numai ce tatal meu a scapat dupa ce a stat 4 luni in coma e greu si mai greu o sa-i fie cand o sa mearga la scoala si o sa-i vada pe ceilalti cu parinti.succes daca vezi ca sufera du-te la psiholog si aplauze pentru mama ta ca va creste noroc mi-e mila de voi dar nu-i un capat de tara si tu trebuie sa demonstrezi ca esti un luptatot.

Bro,stai linistit ca va trece, cand a murit tatal meu eu aveam 2 ani (aproape 3, el a murit in mai si eu sunt in iulie) si fiind mic nu realizam, eu credeam ca tata se va intoarce intr-o zi, si cu toate ca au trecut 10 ani inca nu mi-a trecut complet, acum un an mi-a murt un unchi care imi era ca un tata...stateam toata ziua langa casciugul lui plangand, pana l-au ingropat...deci durerea e foarte mare, stiu prin ce trec si incearca sa profiti de sprijinul acordat de prieteni, familie(mai ales mama ta)si totul va fi bine, crede-ma, succes!

Salut,da si mie mi-a murit tatal la varsta de 7ani.Acum am 10.Am mers pe la un sipholog, nu mai stiu ce.Asa deci pune intrebari.Pai conteaza ce intrebari sunt daca poti mi-le zici si mie daca vrei.Si mai discutam.