| crihm a întrebat:

Salut! Sunt nouă pe aici și vreau să cer câteva sfaturi în legătură cu relația mea cu fostul.
Acum mai mult timp eu l-am înșelat (am trimis poze n*d altei persoane). Eram beată iar el nu îmi dădea deloc atenție în perioada respectivă. După ceva timp mă simțeam neliniștită pentru că nu îmi place să îi ascund chestii și am decis să îi spun (nu puteam să mai țin în mine). După ce i-am spus a vrut să luăm o pauză spunând că nu e supărat pe faptul că le-am trimis, ci mai mult pe faptul că încrederea mea e în mâinile oricui (am probleme de încredere). Am fost ok cu faptul că a vrut o pauză. După nu mult timp totul a revenit la normal. Ne-am văzut și a fost totul ok (era un fel de relație la distanță), iar el trebuia să meargă undeva cu familia lui pentru ca era ziua unui membru de familie. Tot procesul a durat în jur de 5 zile. Am fost ok cu faptul că nu prea putea vorbi.dar uneori era conectat pe rețelele de socializare și nu răspundea la mesaje sau măcar să mă întrebe ce fac, dacă sunt bine. După toată chestia asta am avut o discuție iar el a vrut sa ne despărțim și mi-a spus că motivul e acela cu pozele. Nu am înțeles la început pentru că..trecuse mult timp de atunci și părea să fie totul ok. A doua zi s-a calmat, și și-a cerut scuze, iarăși, totul ok. Apoi.a ieșit cu o fată pe care eu nu o suport pentru că încerca mereu să ne despartă.
M-am enervat foarte rău pe chestia asta și n-am mai vorbit cu el. Ne-am despărțit iar și el a început să vorbească cu extrem de multe fete. Cu una s-a cuplat și m-a blocat pe Instagram ca acea fată să nu știe că noi încă vorbim (juca la două capete pe scurt). S-a despărțit și de ea și a început să-mi povestească despre cum ea arată și are vocea la fel ca mine, ceea ce m-a făcut să înțeleg că mă caută pe mine în alte persoane. Relația noastră a fost destul de lungă și cred că la amândoi ne este greu să trecem peste. Situația este super complicată și întortocheată și probabil n-o să înțelegeți tot. Ce aș putea să fac? Vreun sfat pentru a repara tot ce am stricat amândoi? Poate rezolv asta împreună cu el. Noi încă vorbim și abia așteptăm să ne vedem. Dau fundă celui mai ajutător răspuns!

Răspuns Câştigător
| Nyarlathotep a răspuns:

Ce te face sa crezi ca va trece vreodata peste acel eveniment? Uite in cazul meu au trecut mai bine de 12 ani si nu am trecut peste anumite chestii din relatii trecute. Sa stii ca barbatii in general trec extrem de greu sa niciodata peste anumite situatii de genul. Ti-a spus tie ca a trecut peste ca sa nu arate slabiciune dar ideea este ca i-ai cam tradat increderea, iar asta nu trece deloc usor, sau cel putin nu trece cand consideri tu ca ar trebui sa treaca. Foste de ale mele ma intrebau de ce nu am trecut peste anumite evenimente si mi se pare anormal dupa ce gresesti sa mai ai si pretentia sa treaca peste acel eveniment in cel mult 1 an sau cel mult 3 ani, adica o data stabilita. Nu exista o data stabilita cand poti trece peste un eveniment urat care te-a marcat. Nu exista data de expirare cum ai vrea sa crezi si gresesti daca crezi ca poti impune o astfel de data cuiva. Lucrurile nu merg asa. Accepta ca s-ar putea sa nu treaca VREODATA peste acel eveniment. In rest sper sa poti remedia situatia cu el, desi ma cam indoiesc.

| crihm explică (pentru Nyarlathotep):

Păi nu mă așteptam să treacă repede.dar problema e că a spus și demonstrat că a trecut peste, de aceea eu am crezut că totul e ok. Eu încă am speranțe, chiar dacă poate n-o să iasă nimic din asta. Încerc să vorbesc cu el când ne vedem.

| Nyarlathotep a răspuns (pentru crihm):

Sa stii ca multe femei (nu zic de tine) se bucura cand reusesc sa-si insele partenerul apoi sa-l vada ca sufera. Poate o fi si asta un motiv pentru care ti-a spus ca i-a trecut si a facut eforturi sa demonstreze asta. L-ai tradat si ultimul lucru pe care il vrea sa-ti dea de inteles ca ai reusit sa-l afectezi. Probabil crede ca acum il cauti sa-i vezi suferinta pe chip. O fi crezand ca esti sadica sau ceva. Mie cel putin mi-ar trece prin cap si asa ceva.
Poate doar peste vreo 10 ani daca ii trece complet aceasta tradare dar nu-ti pune sperante nici atunci.
Uite ca sa intelegi: https://youtu.be/NfWYA40i4-I

8 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Ori va casatoriti ori va despartiti definiriv. Daca vreti amandoi sa iertati ce a fost si sa va alegeti sa va dedicati sa fiti fideli pentru viitor; cadatoriti-va si tineti-va de cuvant.A iubi i seamna sa ramai langa cuvantul pe care ti l-ai dat, sa - i spui da in fiecare zi si nu oricui alcuiva.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

1. Să pleci. 2. Să nu mai repari nimic, dacă pozele trimise la beție au făcut asta. Va tot căuta alte motive până te saturi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ai fost beată și ai făcut niște poze. Îți trebuie alt tip de bărbat, nu ăsta de acum. Nu ai ce face cu el, caută altul.

| crihm explică (pentru anonim_4396):

Nici măcar nu erau "full body".dar tot i-am călcat pe încredere, și înțeleg asta. Momentan aștept să văd cum decurg lucrurile, dacă nu merge nimic, trec la următorul.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Hei

Poate că n-ai să ajungi la o rezolvare dacă vrei neapărat ca lucrurile să se întâmple așa cum vrei tu, din simplu fapt că realitatea nu ține de noi, doar felul în care reacționăm la realitate ține de noi

Ai nevoie să înțelegi că dacă era o conexiune puternică între voi, potențial de a construi lucruri și o chimie constructivă să zic așa, tu nu fi ajuns să trimiți poze nud chiar dacă erai sub influența alcoolului pentru că era oricum ceva reprimat care a ieșit la iveală odată cu alcoolul, iar el în nici un caz nu ieșea cu alte femei și așa mai departe

Dacă să zicem era doar un gest al tău de rebeliune față de el, oricum el n-a fost în stare să vorbească cu tine despre asta și nici tu probabil, să înțelegeți exact ce s-a întâmplat, așa că pentru mine unul este clar că nu vă potriviți

Nu este o tragedie, puteți merge mai departe și unul fără celălalt, la un moment dat să întâlniți pe altcineva și să fiți amândoi împliniți

Viața de foarte multe ori nu este complicată ci noi complicăm lucrurile

Succes

| Daz01 a răspuns:

Da, cred că cel mai bine este să "treci la următorul" din moment ce ai o astfel de atitudine. Sper ca băiatul ăsta să realizeze că merti ceva mult mai bun decât o fată care la primul pahar de vin și prima lipsă de atenți trimite poze goală altuia. Ceva îmi spui că tu știi jocul la 2 capete mult mai bine decât el din moment ce deja vorbeai și atunci cu cineva (că doar nu ai trimis pose goală unui băiat random). Lasă-l să fie fericit cu o fată iubitoare și demnă.