Salutare tuturor. Înainte să incep, aş dori să spun ca voi încerca să pastrez această poveste cât mai scurtă pentru ca să nu vă pierd în prea multe detalii.
Salutare tuturor. Înainte să incep, aş dori să spun ca voi încerca să păstrez această poveste cât mai scurtă pentru ca să nu vă pierd în prea multe detalii.
Sunt "prietenă" [termenul de cea mai bună din prietenă nu cred că se mai poate aplica în cazul ăsta ] cu această fată de aproape 10 ani. Ne cunoaştem încă din clasa I şi acum învăţăm la acelaşi liceu, acelaşi profil. Dacă nu intra şi ea probabil că m-aş fi "omorât". Poate mă înţelegeţi şi pe mine acum, absenţa celui mai bun prieten/prietene poate fi una foarte neplăcută mai ales că ne ştim de atâta timp.Am trecut prin multe împreună, certuri, momente când am râs şi plâns împreună, chiar am călătorit împreună în Austria şi Serbia, am petrecut timp una cu alta şi toate dulcegăriile banale.Nu ca aş avea intenţia să mă laud, dar în clasa a 6 aceasta a avut un chist la ovar şi a trebuit destul de mult timp să se facă bine şi să fie capabilă să vina la şcoală şi să înveţe din nou. După câte mi-a zis am fost singura colegă cât şi prietenă căruia i-a păsat cu adevărat de situaţia în care se afla, ba chiar în timpul şcolii mă duceam la spital şi o vizitam, chiar dacă era o vizită scurtă şi lipseam de la ore.Totuşi,pentru ea a contat destul de mult.
Atunci când a început liceul, ca şi de obicei s-au intâmplat lucruri noi şi relativ cam ciudate.Ea a întâlnit acest băiat şi acum este într-o relaţie cu el de aproape de 8 luni.Prietenia mea cu el era bună, până când ne-am certat amândoi astă vară şi de atunci nu ne mai salutăm.Ei bine, ce pot sa zic? E tipul de persoană care se supără din absolut orice.Motivul pentru care ne-am certat e că mă jucasem un joc cu prietena mea şi el se supărase foc pe mine, din ce motiv nici nu mai ştiu şi nici nu cred că a avut un motiv bun.Dar îmi amintesc perfect că a trebuit să îi explic despre ce era jocul, iar el din toată chestia asta a înţeles ca ne "****".Eh da, la începutul relaţiei lor era aparent gelos pe mine deoarece mai tot timpul eram cu ea, o îmbrăţişam, iar el a crezut că suntem bisexuale Nu am nimic cu persoanele bisexuale sau de orice altă sexualitate, dar mie mi se pare penibil să asume asta fără să mă cunoască cu adevărat.În fine, timpul a trecut iar lucrurile s-au schimbat radical... în mai rău.
Prietenia noastră s-a răcit din ce în ce mai tare, iar eu una mă bucur de asta oricât de stupid sau egoist ar suna.De când a început clasa a 10 ea e tot timpul cu el în pauze, nici nu mai avem timp să vorbim şi chiar dacă o facem, ori stă pe telefon ori nu mă bagă în seamă ori mă cheama la banca ei când are nevoie de ceva.Totuşi,nu ne-am mai certat de un răgaz de timp dar tot ea se întoarce la mine, iar pe mine m-a cam derutat chestia asta.Nu mai vreau să mă asociez cu ea, vineri m-a întrebat în ora de sport dacă sunt supărată pe ea iar eu doar mi-am întors privirea şi am plecat să dau proba de rezistenţă.Nu prea îi mai suport prezenţa şi nici a iubitului, ori de câte ori îl văd venind în clasa parcă îmi "moare" cheful de a trăi.Ironia este că, atunci când se ceartă cu el ( ceea ce s-a întâmplă cam des) tot la mine vine.Nu am experienţă în relaţii, nu am iubit, nu am ce sfaturi să îi dau.Am accept cu greu că l-a ales pe el în locul meu şi e normal, din moment ce e iubitul ei.Dar nu cred că e normal să mă uite, totuşi eu chiar am ţinut la ea şi chiar am plâns pentru ea de multe ori, dar chiar nu ştiu dacă ea a procedat la fel.Şi pe Facebook când vorbim, apelează la mine când are nevoie de ceva, iar dacă îi trimit mesaj mă lasă pe seen restul zilei, ori îmi răspunde peste ore lungi şi intregi ori vorbeşte cu mine ziua următoare.M-am săturat până peste cap.
De când am ramăs "singură", am investit mai mult timp în mine.Am inceput să citesc mai mult, să învăţ mai mult, pentru că bacul mă paşte.Am început să mă bucur de singurătate chiar daca uneori îmi amintesc de ea şi parcă, parcă îmi vine să plâng puţin. Înţeleg că e primul iubit, prima dragoste adevărată [ia plăcut de mulţi băieţi dar nu a fost cu niciunul dintre ei], că îi umblă hormonii şi aşa mai departe.Dar eu, una, nu mai simt nicio căldură prin preajma ei, parcă cineva mi-a înfipt un cuţit în spate şi nimeni, inclusiv eu nu-l pot a scoate.
Să îmi scuzaţi vă rog dramatizarea asta, pur şi simplu nu mai ştiu alt mod prin care să mă exprim.Parcă îmi vine să plâng în momentul ăsta în timp ce scriu Dar ştiu că e pentru nimic.
Ce credeţi voi, în schimb? Merită să nu îmi mai bat capul pentru cineva care nu îi mai pasă de mine? Merita să vorbesc cu ea, în ciuda faptului că mă tratează aşa cum am menţionat?
Dacă aţi trecut prin ceva asemănător, spuneţi-mi şi mie despre poveştile voastre şi oferiţi sfaturi dacă aveţi şi dacă puteţi.
Doare.mă cam doare ştiind că e singura persoana din viaţa mea cu care am atâtea lucruri în comun.E singura personă care mă facea să râd cu lacrimi chiar şi la glume proaste, îmi aducea o stare de foarte bine când vorbea cu mine, cănd îşi petrecea timpul cu mine în general. Ştie unele lucruri despre mine de care nici părinţii n-au habar, mai ales mama.Nu m-a trădat niciodată, nici eu pe ea.Conştientizez faptul că oamenii vin şi pleacă din viaţa ta,fie că îţi convine fie că nu...îmi e dor de conversaţiile târzii, de meciurile noastre pe lol, de conversaţiile noastre pe skype şi toate lucrurile care mai demult mă faceau cu adevărat fericită cănd eram cu ea.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook