anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Știu ca nu e ok sa dai timpul înapoi sau sa te gândești la trecut dar mi-am amintit ceva legat de fosta mea relatie.
Am avut o relație lunga de câțiva ani buni.Am locuit împreună și urma chiar sa ne căsătorim și sa facem familie.Treaba e ca nu ne-am mai înțeles la modul în care vrem sa trăim viata și relația respectiva, fiecare vroia altceva și de acolo am început sa ne răcim și sa ne certam.
Eu nu ii agream familia pentru ca nici familia lui nu ma agrea pe mine dar pentru el am făcut compromisul de a locuit acolo.In urma reproșurile mele asupra lor si asupra lui ca nu vroia sa plecam si ca eu nu ma simt bine au început și reacțiile violente de o parte și de alta.Practic ne băteam, pana nu sa mai putut și am decis sa ne mutam.
Treaba e ca o data cu timpul și certurile sentimentele dintre noi s-au dus (cel puțin din partea mea) și degeaba ma simțeam bine în noua locație ca nu ma mai simțeam bine lângă el.Iar el nu se simțea bine în noua locație de aceia era mai mereu plecat cu treaba.Practic eram doi singuratici ce mai prindeam seara sau o duminica unul lângă altul dormind.Am acceptat situația pana a început treptat sa readucă în viata mea familia lui în condițiile în care tine sa precizez familia mea nu ne calcase niciodată pragul indiferent unde am locuit.
Am tăcut și răbdat sa nu creadă ca îl separ sau ceva pana sa decis sa ne mutam intr-o alta locație aproape de ai lui, de colegi, de șeful de la munca și mulți alții.Ba chiar șeful lui ne găsise casa ca să fim mai aproape de el sa poată sa îl cheme oricând la munca și pe mine poate la treaba pe lângă casa sau bona la copil,sa ne facă proiectul de unde sa ne facem noi camera,dormitor etc.
Nu am spus nimic din nou și am lăsat treburile asa pentru ca deja simțeam ca nu mai e locul meu și ca acest om nu mai face casa cu mine ci cu restul.A trecut o perioada de câteva săptămâni pana când sa primesc un telefon din partea lui ca vin iar neamurile lui la noi, ca să facă grătar, sa pregătesc carnea iar eu i-am spus franc ca nu o sa particip.Moment în care ma jignit și ma acuzat ca îl fac de ras și ca eu nu pot sa nu fiu prezenta cu el la un eveniment atâta timp cât suntem împreună ca îl submineze si alte rahaturi.Nu mai lungesc treaba pentru ca e clar ca am răbufnit și în fata lui și a rudelor și le-am spus ce am avut pe suflet iar a doua zi am părăsit definitiv relația.
Nelămurirea mea e următoarea și îmi cer scuze ca am scris asa mult.
El a insistat sa ne împăcat multă vreme.Isi facea timp sa vina la mine și sa ieșim, făceam uneori și dragoste dar mereu se ferea sa fie văzut cu mine.Adica după ani de zile de relatie am ajuns sa ma vad cu el seara în mașină prin oras iar dacă era ziua mergeam in afara orașului.Chiar când m-am întâlnit cu el întâmplător în Mall a facut o fata socata și vroia sa plecam repede de acolo sa nu fim văzuți de cunoscuți.
Nu avea pe nimeni știu asta, dar pur și simplu se simtea ca ii e jena ca vrea sa se împace cu mine si ma întreb ce le-o fi spus celorlalți la adresa mea de avea reacția asta? Plus de ce mai vroia sa se împace cu mine dacă ii era rușine?
Exista posibilitatea sa fi vrut sa para ca m-am întors eu sa ma rog de el sa ne împăcam? Sau sa para ca m-am întors eu cu coada intre picioare și el e băiatul bun ce ma primit? Mereu încerca să para el ala bunul în fata alor mei spre exemplu și în fata alor lui "capul" familiei și ala ce decide.
Întreb asta acum după mulți ani pentru ca realizez ca exista posibilitatea ca acum sa fi fost intr-o anumita situație dacă ma impacam cu el, dar nu stiu în care.

11 răspunsuri:
Bula
| Bula a răspuns:

Relatia voastra s-a destramat din cauza ca, nu ati fost in stare sa stati TOTI (cu famiiile voastre) impreuna sa discutati tot ce va framanta.
Rezultatul: certuri, despartire.

| OldSoul a răspuns:

Sunteti persoane diferite.
Asta trebuia sa observi dinainte sa te muti cu el.
In fine, mai putin conteaza asta.

Legat de intrebarile tale...
Eu zic ca este vorba strict despre aceea zona de "confort".

Pur si simplu tu ii esti mai "Accesibila".
Ii e greu sa inceapa de la 0, sa construiasca o noua relatie, si de asta incearca uneori sa se intoarca la tine.
Insa totodata stie si ca nu e garantata o relatie intre voi, stie ca problemele nu au disparut in timpul acesta, si din cauza aceasta nu vrea sa-si asume o impacare, nu vrea sa fie vazut alaturi de tine.
Si cel mai probabil, te poti astepta ca cei apropiati lui sa te considere o piaza rea, sa te considere singura vinovata, si acesta fiind inca un motiv pentru care sa ascunda aceste interactiuni dintre voi.

| Osana254 a răspuns (pentru OldSoul):

Pai da ma considerau.Mereu eu eram de vina pentru tot ce se intampla.
Chiar dacă eu am încercat de la început cu frumosul și chiar dacă nu stăteam mereu pe capul lor ci mai plecam si la ai mei tot ii incurcam.Ba chiar am fost acuzata de către fostul meu socru ca sunt gura mare și ca de ce trebuie sa ii spun eu iubitului meu când mi se face câte o scena, când mi se vorbește urat sau se iau de mine în vreun fel.
Am fost acuzata ca am băgat eu zâzanie între frați în condițiile în care cumnatul meu s-a dat la mine și eu am ascuns și am început sa păstrez distanta fapt ce la intrigat pe scumpul meu cumnat moment în care a început sa agate mai mereu în noi cu fiecare ocazie și sa se ia la harta.
Tot eu am fost acuzata ca m-am certat cu o matusa de a lor când aceasta a venit și mi-a bătut cu pumnii în usa sa ma ia la rost de ce nu e curat în camera socrului și a cumnatului și sa ma facă leneșă.(în condițiile în care le-am făcut suficienta mâncare, ca să nu mai zic de curățenie ca eram singura din casa aia ce facea).
Iar după ce ne-am despărțit bunicuței lui scumpa ce ma iubea pe mine de se topea ma acuzat ca i-am furat eu din casa nu stiu ce vechituri (în condițiile în care atunci când am plecat eu mi-am lăsat și lucurile mele cu tot cu electrocasnice, haine etc) și sa ma acuze de asemenea ca eu făceam mâncare doar pentru iubitul meu.
Ca sa nu mai vorbim ca m-am trezit și cu un verișor la care i-am fost si la ziua de naștere și la munca si am făcut petreceri împreună și nu i-am spus niciodată nici sa se de-a mai în colo ca spune ca vezi doamne nici pe el nu l-am tare agreat și ca i-am făcut eu nu știu ce.
De asta nu am mai vrut sa ma întorc și întrebam ce se alegea dacă o făceam, cred ca era jale și ma "băteau cu pietre" metaforic vorbind.

| OldSoul a răspuns (pentru Osana254):

Stii, uneori, decat cu asemenea batati de cap, mai bine pe cont propriu si cu oportunitatile deschise.
Dupa ce mi-ai spus tu acum, incep sa cred ca ei incercau sa puna pe spatele tau tot ce nu ii convenea la familie.
Stii, ca genul ala de rude care vin in vizita, iar cu tine de fata nu zic nimic, dar cand nu te au in preajma, barfesc tot, ei bine, cam asa e si in cazul tau. Doar ca toate reprosurile pe care le-ar face familiei pur si simplu le indreptau asupra ta... Cumva, tu ai fost carne de tun in lupta lor.

| RoCkKiD a răspuns:

Nu cred ca te-a vrut inapoi, a vrut doar sex ocazional fara sa te aiba pe cap in rest.

| Osana254 a răspuns (pentru RoCkKiD):

Eu știu ca vroia și sex dar nu era o chestie obligatorie.El doi ani de zile a tras ca eu sa ma întorc "acasa" cum spunea el.
A insistat și chiar a vrut sa plece cu mașina cu mine către unde am stat dar am început sa ma agit și sa ma enervează și s-a oprit.
La o perioada de timp când a văzut ca e mereu singur, ca nu mai e ordine, mâncare și ca seara nu îl mai așteaptă nimeni a vrut sa se sinucidă luând pastile.
M-a sunat vecinu sa ma întrebe ce s-a întâmplat.la noi de e salvarea ne știind ca eu am plecat definitiv și asa am aflat.
Dar în acelasi timp se ferea sa fie văzut cu mine, încerca să ne impacam dar sa își și vadă de viata.Eu cred ca lui ii era teama ca o sa rama a singur sau ceva.

| RoCkKiD a răspuns (pentru Osana254):

Eu cred ca in relatia voastra erau si chestii pozitive doar ca erau umbrite de restul detaliilor. Cand erai despartiti dispareau problemele curente si ramaneau partile bune. In calsi timp stia ca nu o sa mearga asa ca sexul il facea sa se simta mai bine.

| carevaescu a răspuns:

Mda...
Puteai gestiona mai bine.

Daca ramaneai, puteau lucrurile sa fie mai bine, DAR puteau sa fie si mai rau.

Asa ca lasa lucrurile in trecut.

Daca e ceva de învățat aici este ca orice atitudine care tinde spre îndepărtarea oamenilor de tine e toxica.

Sunt multe modele de relatii valide. Am vazut casnicii multe in care familia unuia sau amândurora erau f implicati in viata lor si erau fericiți. Am vazut si multe cazuri fix invers, unde totul era mizerabil.

Nu te poate obliga nimeni sa alegi un model ce nu-ți convine, si nici nu poti fi judecata pentru felul in care alegi sa traiesti.

Sfatul meu: in urmatoarea relatie clarifica-ti granitile de la inceput, sa nu existe nici îndoială nici presupuneri.

| Osana254 a răspuns (pentru carevaescu):

Eu sunt o persoana timida de fel dar cu toate astea am încercat sa stau în prejma lor și sa avem activități împreună.Ei ma priveau pe mine de sus și erau aroganți.Stiind ca sunt mai retrasa ma puneau în situati jenante și făceau mișto de mine (șeful lui, fostul socru, cumnat) în timp ce eu le făceam curat, mâncare și multe altele.
Ma tratau urat și se comportau cu mine ca și cu o sluga și eu nu avem cum sa ma simt bine cu ei.

| carevaescu a răspuns (pentru Osana254):

Înțeleg și îmi pare rău că ai trecut prin aceste evenimente neplăcute.

Îmi pare rău și pentru el pentru că nu a știut să gestioneze situația cum trebuie la timp.

Impresia cu care am rămas despre el din ceea ce ai povestit este că e un om simplu de la țară. Poate greșesc, așa că scuză mă dacă da.

Ceea ce am observat în comunitățile de la țară este că oamenii sunt extrem de influențați de părerile celor din comunitatea lor. Probabil și de aceea comunitățile rurale sunt mult mai integrate decât cele urbane. Deci faptul că se temea să fie văzut cu tine în public putea să însemne multe chestii. Spre exemplu, nu ar fi nemaiîntâlnit dacă mai întreținea altă relație cu altă femeie, sau pur și simplu acei oameni care îți făceau ție viața un calvar i-o făceau și lui - îmi pot imagina cât de mult l au criticat sau au râs de el după ce l ai părăsit. Dacă vrei să știi adevărul doar el îți poate spune.

Cert este că o relație serioasă unde încă sunt sentimente puternice nu se destramă decât dacă unul sau ambii parteneri habar nu au cum să o gestioneze, cum să treacă prin situații bune și rele în așa fel încât relația să existe în continuare.

Teoria ta despre cum ar fi viața dacă făceai sau nu ceva poate fi adevărată sau falsă, dar tu ca om matur trebuie să te decizi ce vrei, și să acționezi spre a-ți îndeplinit decizia. Și el la fel. Ca să știi ce vrea el mai bine vorbești direct cu el, cum ar trebui să facă adulții.

Orice decizie ai lua, multă baftă amândurora

| Osana254 a răspuns (pentru carevaescu):

Oricum nu mai e cale de întoarcere ca suntem fiecare în drumul nostru și fiecare cu relații.
Eu sunt cu cineva cu care am făcut casa deja și urmează sa ne căsătorim.Iar el e cu o copila de liceu de ceva vreme de pe la el de prin sat habar nu am ce fel de relatii au pentru ca eu am rupt legătura cu el de cand am simțit ca pot sa îmi refac viata și ca e inutil sa mai ținem unul de altul.