| 9eMMy3 a întrebat:

Centrala pe gaz nu mai dă nici un semn de viață.
Până acum avea problema următoare: dacă dateai doar pe apă caldă sanitară începea sa trosneasca și se auzeau zgomote ciudate iar temperatura creștea dintr-o dată și se oprea când ajungea la 90 grade (sau ceva de genu) și se aprindea becul roșu de avarie, iar dacă o dateai să bage și în calorifere totul ok, nici un zgomot, și mergea cum trebuie. faza e că de multe ori nu se schimba nimic când o dateai de la 0 pe vară sau iarna. pur și simplu nimic, iar poate stăteai câteva ore sau zile cu ea setată pe iarnă sau vară și dintr-o dată pornea. chiar dacă ea practic ar fi trebuit să pornească odată selectat una din douo.
Acum zgomotul mi-a spus un instalator că este din cauza calcarului și mizeriei în schimbătorul de căldură... am făcut spălarea chimică a schimbătorului dar centrala nu pornește nimic. se aprinde led-ul care indică curentul dar nu se întâmplă absolut nimic ca și cum ceva nu ii dă comanda să pornească. Înainte, cum spuneam făcea la fel. adică ii dăteam comanda să pornească ori apă caldă ori să bage pe calorifere și nu pornea de loc iar lăsând-o așa pornea practic când vroia ea. dar nu știu din ce cauza sau ce așteaptă să se întâmple ca să pornească.
Centrală nu are termostat ambient.
Nu întra în avrie deloc acum, chiar scoțând mufele la sonde sau toate mufele nu se întâmplă nimic, nici o avarie, nimic.
Până acum am făcut / verificat:
- Spălat chimic schimbătorul de căldură
- verificat filtru calcar retur
- curent este
- presiune este 1.2 bari
- gaz este
- am făcut aerisirea la toate caloriferele și verificat aerisirea la centrală.
- verificat pompa se invarte dacă o învârt cu surubelinița + aerisită.
- încercat de schimbat sondele între ele
- pus invers ștecher-ul in priză.
Centrală a fost montată în 2003 deci din era de piatră ( dar dacă s-ar putea repara ceva ar fi mai bine decât să dau o căruță de bani pe alta nouo )

Nume centrală: Hermann Habitat 23SE

Dacă aveți alte idei vă sunt mulțumitor

4 răspunsuri:
Salontanul
| Salontanul a răspuns:

1. Degeaba ne spui noua. Numai specialistul care iti face verificarea la 2 ani se poate atinge de ea. Probabil e dusa placa de baza!
2. Piese poti gasi pe aici dar tot meseriasul te poate ajuta: https://www.potcontrol.ro/piese-centrale-termice-hermann-preturi Ideea este ca s-ar putea sa coste foarte mult reparatia.
3. Nu cred ca merita sa fie reparata! Centralele de tip nou (in condensatie) au o gramada de avantaje: consum mai mic, randament mare, durata de viata mai mare.

| gabicoo a răspuns:

Cu cât dai pe reparații + consumul mai mare la centrala ta veche ajungi sa cheltuiești cât jumătate de centrală nouă! Așa că o soluție de luat în calcul e să-ți schimbi centrala!

| 19flo79 a răspuns:

Habitat am si eu din 2001 si inca merge happy
Din ce oras esti?