| KiszMy a întrebat:

Art. 184, Codul de Procedură Penală
1) "În cazul infracţiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani, în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în vederea examinării."
Cum se poate stabili dacă suspectul ori inculpatul a avut discernământ în momentul săvârșirii faptei, în cazul în care acesta nu a comis fapta de care este acuzat? Oare prezumpția de nevinovăție nu este general valabilă?

Art. 184, Codul de Procedură Penală
28) "Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condiţiile art. 72 din Codul penal."
Cum se poate deduce din durata pedepsei perioada în care suspectul sau inculpatul este internat, dacă acesta este nevinovat?
Cum se poate deduce din durata pedepsei perioada în care suspectul sau inculpatul este internat, dacă instanțele consideră că internarea nevoluntară nu reprezintă o sancțiune?
De ce să fie sancționată o persoană nevinovată?

Care e scopul numeroaselor erori de logică din acest articol? Se urmărește cumva intimidarea persoanei de la primul contact cu organul big grin urmărire penală? Cum să mai apeleze suspectul/inculpatul la un avocat când este tratat cu atâta prezumpție de vinovăție, că se teme să aibă vreun drept ca nu cumva să-i aducă atingere organului... excitat nervos și îndoielnic.

5 răspunsuri:
Salontanul
| Salontanul a răspuns:

"Cum se poate stabili dacă suspectul ori inculpatul a avut discernământ în momentul săvârșirii faptei, în cazul în care acesta nu a comis fapta de care este acuzat? Oare prezumpția de nevinovăție nu este general valabilă? " Discernamantul se poate stabili de catre medici specializati in psihiatrie si psihologie. Si care-i legatura cu prezumtia de nevinovatie? Este prezumtiv nevinovat pana i se stabileste discernamantul. Dupa aia fiecare om trebuie sa raspunda pentru faptele sale.
" Cum se poate deduce din durata pedepsei perioada în care suspectul sau inculpatul este internat, dacă acesta este nevinovat? " Este vorba despre suspectul sau inculpatul care ulterior a fost declarat vinovat si condamnat. Daca este declarat nevinovat are dreptul sa ceara daune pentru perioada aceea.
Internarea nevoluntara nu este o pedeapsa dar este o perioada de lipsire de libertate si de aceea legiuitorul a considerat util scaderea din perioada de pedeapsa.
Nu este sanctionata o persoana nevinovata pentru ca nu-i sanctiune. Asa se procedeaza oriunde in lume. Pentru demonstrarea nevinovatiei sunt si perioade de retinere, detinere sau internare, necesare in procesul de analiza si stabilire a circumstantelor. Cat despre apelarea unui aparator, este obligatorie in toate etapele. Daca nu-ti permiti unul platit, primesti din oficiu.

| KiszMy explică (pentru Salontanul):

Este prezumptiv nevinovat până la o hotărâre penală definitivă, nu până la un "verdict" dat de psihiatrii.
Aliniatul 1 al art. 184 încalcă prezumpția de nevinovăție, întrucât prevede că expertiza psihiatrică se dispune atunci când organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii. Deci se prezumă că suspectul sau inculpatul în mod cert a săvârșit infracțiunea, motiv pentru care se dispune expertizarea psihiatrică.
Dacă internarea nevoluntară nu reprezintă o sancțiune nu are cum să se deducă din durata pedepsei, nu e logic big grin. Iar daune nu poți să ceri, pentru că dacă ești nevinovat organul judiciar se acoperă cu diagnosticul pus de către psihiatrii suspectului/inculpatului, anticipând diagnosticarea prin constrângerea sau silirea suspectului/inculpatului la efectuarea expertizei psihiatrice(art.184, 3-4).

| Salontanul a răspuns (pentru KiszMy):

Acolo am uitat eu sa scriu " Este prezumtiv nevinovat pana i se stabileste discernamantul si este condamnat" Asta stiam. Nu trebuie sa-mi explici mie deoarece am spus ca n-are legatura cu prezumtia de nevinovatie, diagnosticul medical. Cat despre resyul, incurci si vad ca n-are rost sa-ti explic.

| KiszMy explică (pentru Salontanul):

Din contră, are legătură cu prezumția de nevinovăție. Nu se poate stabili dacă suspectul/inculpatul a avut discernământ în momentul săvârșirii infracțiunii în cazul în care nu a săvârșit infracțiunea, deci aceasta este o măsură abuzivă ce încalcă prezumpția de nevinovăție.
Orice om este nevinovat atâta timp cât nu este condamnat penal. Evaluarea psihiatrică nu constituie probă, deci suspectul/inculpatul poate fi nevinovat indiferent de ceea ce consideră psihiatrii.

| Robert_Robert_1998 a răspuns:

Da-mi funda