| miha136 a întrebat:

Buna TPU am mare nevoie sa aflu ce ar putea face mama mea care e in Italia si a nascut acolo un baietel care are 3 luni si nu are decat certificat de Italia de nastere.Mentionez ca cei doi urmeaza sa se desparta si a fost de acord sa il lase pe copil in grija mamei. Vreau sa stiu daca aceasta poate veni cu el in Romania fara pasaport si doar in baza acelui certificat,daca nu, va rog sa imi spuneti de ar trebui sa faca,

3 răspunsuri:
| alessia5158 a răspuns:

"In conformitate cu legea română, orice copil născut dintr-un cuplu în care cel puțin unul dintre părinți este cetățean român, este, la rândul lui, cetățean român, prin efectul legii.

Dacă nașterea s-a produs în străinătate, în speță în Italia, este obligatorie înregistrarea nașterii în evidențele românești. În cazul în care există un document italian (certificat de nașetre sau extras de act de naștere), înregistrarea se realizează prin procedura de înscriere/transcriere a acestui certificat în registrele de stare civilă românești, procedură posibilă fie în țară, la domiciliul unuia dintre părinți (cetățean român), fie la misiunile diplomatice ale României în Italia.

Termenul legal este de 6 luni de la obținerea documentului (certificat de naștere sau extras de act de naștere) eliberat de autoritățile italiene competente, sau de la revenirea în țară a părinților. "
Citeste, in continuare :http://torino.mae.ro/node/280

| doctorandus a răspuns:

Are sase luni de la nastere timp sa-l inscrie la consulat, altfel plateste amenda.

| magnificul a răspuns:

Salut.Cel mai bun lucru este Consulatul si Ambasada Romaniei din Italia.Succes