anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Ce se poate intampla daca i-am umflat ochiul unuia de 12 ani?(eu am 13 ani btw).

10 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Minorul sub 14 ani nu raspunde penal sau contraventional dar se poate lua una dintre masurile prevazute de L.272/2004, rep. in 2016, citez:
"ART. 59. Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
  a) plasamentul;
  c) supravegherea specializată.
ART. 84.(1) Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c).
  (2) În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c), comisia pentru protecţia copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:
  a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
  b) gradul de pericol social al faptei;
  c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
  d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
  e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
  (3) Părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la şedinţele de consiliere efectuate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în baza unui program personalizat de consiliere psihologică.
  ART. 85.(1) Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:
  a) frecventarea cursurilor şcolare;
  b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
  c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
  d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.
  (2) În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 84 alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute la alin. (1).
  ART. 86. În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute la art. 85 săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat."

| Bizon95 a răspuns:

Am vazut la tembelizor pe unul putin retardat mintal care avea DREPTUL sa fie in scoala aia si care ramasese repetent de cateva ori asa ca era mare si tare si VIOLENT CAT CUPRINDE

***PE TERITORIUL SCOLII***

si nu puteau sa ii faca nimic
deci o sa fii mustrat, o sa ti se faca morala, eventual daca ai parinti mai idioti, o sa iti iei si o scatoalca... DEH, c'est la vie!

| cosmin1324 a răspuns:

Depinde, daca erai in scoala/in timpul scolii poti avea nota scazuta la purtare, daca te da la politie poate fi caz penal(nu faci inchisoare ca nu ai 14 ani dar parintii tai o sa raspunda si o sa ai probleme mari cu ei.

| anonim_4396 explică (pentru cosmin1324):

Ce e cu atata oficialitate, si cu campaniile astea anti-bulying, asta e legea junglei Pune-i la pamant. Eu cand am crescut nimeni n-a dat 2 bani pe lege, altii de ce sa fie mai norocosi,

| aXy99 a răspuns (pentru cosmin1324):

Nici la 14 ani nu faci inchisoare, de abia de la 18. Oricum pentru atata tot nu facea oricum laughing

| Gabriel_Ianis_2000 a răspuns:

Unde erai cand l-ai pocnit?(pe strada, la scoala).Din ce motiv?, Ai martori?

| Problematicul9106 a răspuns (pentru Gabriel_Ianis_2000):

Astazi la 2 dupa ce a iesit de la scoala(la vreo 20 de m distanta ) l am lovit pentru ca ma tot injura ( sa ii sug pla si altele. ) fara motiv. si pentru ca mi-a dat un pumn in buza in timpul antrenamentelor de la inot( fac inot la scoala) cu motivul ca l-am bagat sub apa 2 secunde in gluma. Martori au fost 2 prieteni si niste baieti mai mari care nu ne cunoasteau dar au zis sa il las in pace si ca ma zice la diriginta

| andiceasu95 a răspuns (pentru Problematicul9106):

Erai in afara scoalei deci nu are de ce sa se ia de tine, doar ca iai umflat ochiul laughing o sa fii certat de parinti tai si asta e.

| Problematicul9106 a răspuns (pentru andiceasu95):

Mama stie toata povestea. doar sa nu se duca parintii lui la politie

| andiceasu95 a răspuns (pentru Problematicul9106):

Nu are de ce sa se duca, decat daca doreste sa isi ia o amenda laughing